La o adunare a activului de partid Bender se discutau rezultatele activității unei comisii ce urma să demonstreze că intenția de a întreprinde un referendum privind formarea în Moldova a autonomiei ruso-ucrainene e bazată pe lege. Cu alte cuvinte, să găsească temeiuri juridice pentru o aventură politică. La adunare i se dădu cuvîntul lui R. Kașevarov, președintele acelei comisii. Spre marea dezamăgire a asistenței, dumnealui se referi la o convorbire cu un expert de la Moscova care, cică, îl întrebă, de unde este domnul R. Kașevarov de origine. Acesta îi răspunse că e din regiunea Iaroslavl. «Păi, plecați la Iaroslavl și organizați acolo referendumuri, lăsați Moldova în pace». Sala unde se desfășura adunarea înlemni. În cele din urmă, ideea cu referendumul fusese respinsă.
Componența nouă a Sovietului orășenesc de deputați ai poporului, din care fac parte în mare majoritate adepți ai destrămării administrative a republicii, a revenit la tema referendumului. La conducerea urbei au rămas puține minți lucide și nu mai are cine bara calea separatiștilor, sfatul expertului moscovit a fost dat uitării. La 5 iunie în ziarul orășenesc «Pobeda» e dată publicității hotărîrea sesiunii a IV-a a Sovietului local de a organiza la 1 iulie un referendum. Se publică și regulamentul provizoriu cu privire la referendumul local.
În ajun eram într-un tren interurban, unde se iscase o discuție în jurul așa-numitului congres de la Parcani, raionul Slobozia. Pasagerii se împărțiseră în două tabere: unii acuzau, alții îl apărau. După cum se știe, acolo se abordase aceeași chestiune: autonomia nistreană. Conversația dintre pasageri era cît pe ce să se termine cu o încăierare. Oamenii au ajuns la o margine de prăpastie. Referendumul ce se pune la cale la Bender poate avea consecințe imprevizibile. Băștinașii de la Tighina, din împrejurimi înțeleg referendumul ca o împărțeală a casei: asta-i partea ta, stăpîne, iar asta-i a mea, a musafirului. E un jaf în plină zi.
Sursă: Moldova Socialistă, Nr. 132, 7 iunie 1990, pagina 1, coloanele —.
