Pe teritoriul Republicii Moldova continuă actele de nelegiuire. Pe malul stîng al bătrînului Nistru, și nu numai acolo, se aud împușcături. Probabil, astăzi pe nimeni nu-l vei mira cu aceste informații, dar e păcat, totuși, că oamenii încep să se deprindă cu această urgie. Pretutindeni, unde sînt cazaci, gardiști și alte persoane care practică aceeași meserie sîngeroasă, apărînd fotoliile «capilor» Transnistriei, tirul de foc devine o obișnuință. Iar acolo, unde-s împușcături, sînt și morți... Și cînd auzi cîte un pretins cetățean al U.R.S.S., exprimîndu-se în presă precum că cazacii luptă cu arme cîștigate în ciocnirile cu poliția, zău că ți se ridică sîngele la cap.
Deunăzi m-am întîlnit cu un prieten de copilărie. M-am mirat la început, deoarece știam că-și face serviciul militar, însă după niște discuții mi-au devenit multe clare. Consăteanul meu, pre nume Ciorbu Vladimir, împreună cu alți băieți moldoveni, își făcea serviciul militar în unitatea de la aerodromul Armatei a cincea, situată pe teritoriul raionului Slobozia, dar aflată sub jurisdicția Odesei. În ziua de 14 martie în unitatea susnumită au sosit 6 automobile de marca ZIL-130, în care erau în total 30 de gardiști. Toți militarii au fost scoși afară și aliniați, apoi au trimis după superiorul Deicov Victor. La sosirea acestuia soldații au primit ordin de a încărca armament de pe teritoriul aerodromului în mașinile gardiștilor. Însă patru băieți, printre care consăteanul meu, căruia i s-au alăturat băieți din Hîncești, Ialoveni, Congaz, au refuzat să încarce armament, bănuind care i-ar fi destinația. După ce în camioanele gardiștilor au fost încărcate bombe de avion, aruncătoare de mine, cartușe și mitraliere antiaeriene, cei patru băieți au fost închiși într-un beci, unde s-au aflat trei zile cu cîte un pahar de apă și o hrincă de pîine, fiind bătuți mereu cu patul armelor și cu picioarele. În unitate au rămas 16 gardiști.
Iar acum aș vrea să mă întorc la acel Deicov, originar din Rostov, care la agravarea situației și-a transportat familia la baștină. Cum a putut el să permită aceste nelegiuiri față de cei patru băieți, care erau în subordinea lui, ce ar putea să răspundă mamelor acestora? Dînșii au fost luați acasă de părinți nu mult după evenimentul consumat.
În ziua cînd mi-a povestit despre nelegiuirile gardiștilor, Vladimir Ciorbu venea de la spitalul din Căușeni, unde după un control minuțios a aflat că a rămas cu rinichii dezbătuți. După cum mi-a spus tot el, gardiștii pomeniseră atunci că la Tiraspol 16 avioane sînt gata de luptă.
Sursă: Viața Satului, Nr. —, 20 mai 1992, pagina 1, coloanele —.
