Cu domnul Petru Vasile Tolocenco, prorector al Institutului pedagogic din Tiraspol, am început-o de la politică... De ce? Pentru că Tiraspolul astăzi, precum se știe, e... Tiraspol. În această atmosferă politică foarte incandescentă trăiește Institutul pedagogic.
— Greșeli s-au comis, ce mai vorbă, — insistă prorectorul. — Unii dintre liderii F.P.M. au spus «sus și tare» că ei, adică, sînt gata să «jertfească» Transnistria Ucrainei, iar «în schimb» să obțină raioanele de sud ale fostei Basarabii pînă la mare. Auzi dumneata, să jertfească Transnistria... Dar ei au întrebat Trasnistria vrea ea să «fie jertfită», vrea să se despartă de Moldova?.. Uite, această greșeală strategică ași zice, tocmai că a și dat apă la moară «politicienilor» antimoldoveni să speculeze, într-adevăr, efectiv «despărțirea» Transnistriei...
Transnistria a fost și rămîne parte integrantă a R.S.S. Moldova. Asta e clar, dar vorba e că pentru greșelile în politică trebuie să plătim prea scump acum... Cît privește institutul nostru pedagogic, el are greutăți în plus. În afară de munca lui de bază în pregătirea învățătorilor, trebuie să reziste permanent atîtor presiuni grosolane, separatiste, șovine ale autorităților rău intenționate de la conducerea orașului Tiraspol. Tot felul de șicane: ba vine noaptea, tîlhărește cineva și rupe o lozincă scrisă cu litere latine, ba vine un camion cu macara și cu miliție și urcă sus pe clădire pentru a scoate tricolorul, care, chipurile, încurcă liniei de radio. Ni se cere și deschis, grosolan, cu amenințări, să negăm tricolorul. Pentru motivul că, adică, Sovietul orășenesc (în persoana celor mai mari șefi ca I. Smirnov, V. Rîleakov ș. a.) nu-l recunoaște, precum nu recunoaște nici grafia latină. Pînă unde ajung dușmăniile autorităților orășenești, că schilodesc pregătirea copiilor nevinovați în școli: din ordinul lor, limba moldovenească în școlile ruse trebuie să se predee cu grafie rusă, adică o grafie, pe care copiii nu o vor întîlni nicăieri peste vreo cîțiva ani...
Da, institutul duce o viață grea acum. Autoritățile cu apucături anarhice de la Tiraspol trec orice limită: insinuiază chiar desființarea institutului sub motivul că, adică, Tiarspolul nu are nevoie de o atare școală superioară.
Contextul e precar, dar institutul are destulă înțelepciune și își caută de drum, cinstind tricolorul și aplicînd tot mai larg grafia latină, institutul educă studenții, cum se cuvine, în spiritul demnității naționale, general-umane.
— Prima bucurie, — adaugă domnul Tolocenco, — e că în Tiraspol avem o școală moldovenească, totuși, și ea se dezvoltă. Anul acesta părinții doritori de a-și trimite copiii în clasele întîia cu limba de predare română au fost foarte mulți. S-au completat toate trei clase paralele. Lucrează, desigur, conștiința națională ridicată, dar și încrederea că drumul republicii are numai o direcție — dezvoltarea justă națională, iar epoca rusificării s-a terminat irevocabil. Și noi la institut am făcut un pas temerar. Pentru că în oraș este o foarte acută nevoie de învățători, care să predea limba de stat în școlile ruse, am deschis o grupă academică anume pentru copiii din familiile rusofone. Credeam că vom suferi fiasco. Dar nu. Am avut chiar un concurs mare. Vin și acuma părinți ruși și ne întreabă să-și aducă odrasla în grupa aceasta pentru viitorii învățători de limba română în școlile ruse.
E un pas foarte înțelept, al institutului. Iată mîna lui întinsă prietenos. Da, numai aceasta poate fi calea spre concordia socială. Și, iată, că mulți din nemulțumiții ruși astăzi își aduc copiii, încredințîndu-i profesorilor moldoveni. Bravo, trebuie să zicem. Să fie tot mai mulți din ăștea.
— Avem și alte noutăți în institut — continuă prorectorul. — Spre bucuria institutului, au fost lichidate toate catedrele de științe sociale, iar orele eliberate vor adînci acum mai mult aspectul profesional. A apărut, însă, problema profesorilor eliberați. Unii din ei zeci de ani au predat numai congrese și plenare ale victoriosului partid. Dar acum? Le-am zis: — Vă punem la dispoziție jumătate de an. Lucrați în biblioteci, plecați în România (avem legături bune cu Universitatea din Iași, chiar și acum la noi, la Tiraspol, se găsesc studenți și profesori ieșeni), consultați arhivele, diferite izvoare, pregătiți texte de lecții... Acești profesori vor preda cursuri noi, ca «Istoria Statului Moldovenesc și neamului român», «Istoria religiei universale și naționale», «Istoria culturii» ș. a. Alții, care s-au prea anchilozat în gîndire, vor trebui să părăsească institutul.
Rectoratul din Tiraspol evidențiază calitatea muncii lectorilor printr-o metodă destul de democratică. Cum? În orar la prelegerile de pedagogie, de exemplu, (prelegeri la torente, căci pedagogia e un obiect comun pentru toate facultățile) se indică mai multe auditorii și, respectiv, numele a mai multi profesori. Studenții aleg la cine doresc să audieze prelegerea. Vă închipuiți, ce se întîmplă? Unii profesori se pomenesc... o, dumnezeule, fără nici un student. Da, calitatea și democratismul se îngemănează, calitatea n-o mai poți ordona. Ea iese la suprafață ca untdelemnul.
— Mă mai frămîntă, — adaugă domnul prorector P. Tolocenco, — pregătirea viitorilor pedagogi în două trepte. Prima treaptă (după doi-trei ani de facultate) să pregătească învățători pentru clasele V—VIII. Treapta a doua (anii III-IV ai institutului) — învățători pentru clasele IX—X (XI) și învățători pentru liceu. Dar ce facem cu școlile pedagogice? Ele ar trebui să fie transformate în școli normale de la clasa I pînă la clasa X, care ar orienta tineretul spre pedagogie. Tot în ele am putea recruta cadre de învățători pentru clasele primare și pentru grădinițe. Primii pași în acest sens noi vom încerca să aplicăm la facultățile umanitare.
Institutul transnistrean are unica în republică facultate de geografie. Universitatea din Iași are foarte buni profesori — specialiști în domeniu, și iată că Tiraspolul, fără pic de «invidie», îi invită pe ieșeni la predarea anumitor cursuri speciale. Pe lîngă substratul pur științific, e clar că acest contact, acum cînd sîntem la o oră de vîrf în renașterea conștiinței naționale, lucrează extrem de binefăcător. Deplasările de la Iași sînt acum foarte facilitate. Guvernul R.S.S. Moldova are grijă în acest sens. Și lectori, și studenți de la Tiraspol își fac practica geografică în România (cutreieră și studiază țara).
— România ne ajută la pregătirea cadrelor de ecologiști (hidrometeorologie). — se intercalează rectorul institutului tiraspolean, domnul Mihail Feodosie Coșcodan. — Este știut doar că noi operăm, în fond, cu terminologia rusă, dar acum Republica și, în speță, guvernul are nevoie de specialiști, buni posesori ai terminologiei naționale în ecologie. Să le cunoaștem, căci drumul nostru spre Europa trece numaidecît prin România. Este fapt recunoscut că nivelul didactico-științific în România se află la o treaptă destul de înaltă. Și asta o înțeleg mulți părinți. Ei se folosesc acum din plin de noile posibilități și își trimit copiii la studii la diferite facultăți din România. Ne bucurăm, îndeosebi, și pentru unii părinți de la noi, din Transnistria, care urmează acest exemplu. Așa că restructurarea, avînd multe semnificații, pentru noi are numaidecît și sensul prosperității naționale. Asta trebuie s-o înțeleagă autoritățile din Tiraspol, în orașul în care se află institutul nostru. Dacă aceste autorități vor să-și dovedească prietenia față de moldoveni, după cum o declară, atunci trebuie să ne susțină tocmai în sensul prosperării naționale. Căci această prosperitate mișcă acum națiunea moldovenească spre dezvoltare, spre prosperare națională, ci nu spre mancurtizare națională.
Institutul transnistrean caută noi modalități de progres. El chibzuiește profund și asupra transformării modului de reciclare a învățătorilor. Despre ce e vorba? Institutul cere abandonarea ideei vechi de reciclare prin institutul special de perfecționare a cadrelor didactice. Institutul cere, dovedește că reciclarea trebuie să fie o continuare logică a facultății. Foștii absolvenți trebuie să vină peste cîțiva ani la reciclare, fiecare la facultatea sa: geografii la geografie, matematicienii la matematică. etc. Dacă ministerul nostru va accepta ideea în reciclarea învățătorilor, s-ar putea produce un reviriment. S-ar putea găsi și un mecanism eficient de cointeresare a învățătorului pentru a se recicla. De exemplu, avansarea în gradul profesional cu retribuirea sporită. Chiar și în cazul cînd un învățător mai pasiv nu rîvnește la grad superior, totuna prin reciclare e dator să-și confirme din cînd în cînd nivelul de cunoștințe. Căci, în caz contrar, el poate fi retrogradat. Așa se procedează în țările dezvoltate. Garanția socială pe viață îl face pe om pasiv. Egalizarea în retribuire aduce daune colosale în învățămîntul nostru. Starea deplorabilă a școlii medii în ce privește instruirea generală ne-o demonstrează elocvent.
Institutul transnistrean azi poate fi lăudat și pentru victoria educativă în atmosfera înțelegătoare dintre toți studenții și profesorii, indiferent de naționalitate, care se află în sînul său. Nici un conflict în tema națională, nici o asperitate. Eforturile colectivului studențesc și profesoral sînt modelate spre consolidarea unei bune culturi de conlucrare, comunicare spre folosul fiecăruia. Și acest folos simplu, omenesc de a lucra liniștit și profund, îl simte fiecare. Ritmul vieții este tonic, studenții adună cu sîrguință cristalele pedagogiei. Și asta, spre bucuria noastră, are ecou în oraș. Are efectul «de îmblînzire» a spiritelor. Numai ce vezi cîte un trimis din partea autorităților orașului, care mai confidențial — mai deschis vine la institut și cere ajutorul pentru a forma grupe de învățare a limbii române. (Un caz semnificativ: un decan rus din institut învață destul de rapid limba română, iar pe cererile studenților acum de la o vreme, scrie rezoluțiile numai în limba română și cu grafie latină-). Da, doritori de a învăța limba de stat sînt din ce în ce mai mulți, deci necesitatea cercurilor și școlilor de învățare sporește. Mințile mai lucide ale oamenilor ruși sau rusofoni înțeleg din ce în ce mai clar și mai omenește logica momentului istoric. Iar această logică spune că republica noastră poartă un nume concret — Moldova. Iar acest nume indică o națiune concretă, o limbă concretă, și națiunea aceasta își revendică astăzi dreptul de a fi gospodar în casa sa, pe pămîntul său. O revendicare justă, care trebuie înțeleasă de oricine, cine vrea să fie adeptul restructurării în toate.
Din cele spuse pînă aici, se impune o concluzie mai generală, și anume că ministerul nostru, guvernul republicii trebuie să se uite mai atent la Institutul transnistrean. Astăzi acolo, de exemplu, e foarte acută problema căminelor. Jumătate din studenți nu pot fi cazați în cămine. Dar în Tiraspolul, deocamdată, nu atît de prietenos, cum s-ar cuveni, problema gazdelor pentru studenți e de două ori mai ascuțită. Același lucru trebuie spus și în problema locuințelor pentru lectori. Mai în scurt, Institutul transnistrean ne devine acum mai scump în multiple înțelesuri.
Sursă: Făclia, Nr. 38 (2917), 21 septembrie 1990, pagina 1, coloanele —.
