PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 14 martie 1992
Caută în arhivă⌘K
Sfatul ȚăriiNr. — · Pagina 4 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Scrisoare deschisă”

Ce vrei să faci?

Scrisoare deschisă

către domnul Valeriu Muravschi, prim-ministru al Republicii Moldova; Către Guvernul Republicii Moldova; Către domnul Nicolae Mătcaș, ministru al științei și învățămîntului

Secțiune Ridicați cetăți în Transnistria
Textul articolului

Ne adresăm un grup de lectori (încă tineri) de la institutul pedagogic din Tiraspol pentru a vă aduce la cunoștință următoarele.

Institutul pedagogic este o enclavă a Republicii Moldova (una din puținele) situată chiar în inima Ttiraspolului. Această enclavă este atacată permanent în presa locală, la radioul local. Atacurile uneori iau o formă periculoasă: ba unii drujinari înarmați își fac apariția prin blocurile de studii, ba cîte o piatră nimerește în geamul vreunui cămin studentesc. Deunăzi (8.03.92) a fost maltratat la domiciliu domnul Șt. Urîtu, activist la secția locală a F.P.C.D. Exprimăm profundă și legitimă îngrijorare pentru soarta noastră și a familiilor noastre. De aceea ne adresăm cu rugămintea ca problema Transnistriei, implicit și problema noastră, să fie rezolvată cît mai grabnic.

După părerea noastră, există două abordări ale problemei în cauză.

1. Problema Transnistriei poate fi rezolvată. Și rezolvarea ei temeinică constă în întărirea prin toate mijloacele a cetăților, așa ne îngăduim să le numim, aflate (și) pe teritoriul Tiraspolului. Una din cetățile cele mai mari este institutul pedagogic. Situația de la institut însă nu poate bucura pe nimeni. Vîrsta medie a lectorilor trece de 50 de ani. În ultimii 2 ani au plecat de la institut peste 20 de specialiști pentru a trăi în liniște anii prepensionari. Alții au schimbat apartamentele de obicei cu Chișinăul și acum fac naveta. Tinerii nu mai vor să vină din lipsa oricăror orizonturi în ce privește spațiul de locuit. Actualmente la institut sînt peste 40 de locuri vacante. Tinerii specialiști care lucrează în prezent se află și ei în cumpănă (derută). Și iată de ce. Între 1985 și 1991 institutului i-au fost repartizate doar 2 apartamente proprietate de stat și 13 apartamente proprietate cooperatistă. Rîndul ce depășeste 100 de persoane (peste 50 de tineri specialiști) practic nu s-a mișcat. Acum executivul orășenesc nu mai distribuie institutului nici atîta. Cauzele sînt lesne de înțeles. Cu astfel de pași de melc, cu media de 2 apartamente pe an, iar acum cu nici un apartament pe an, specialiștii tineri, rezerva institutului, cei adunați pe 2 etaje ale unui cămin studențesc, sînt lipsiți nu numai de dreptul la locuință, dar și de dreptul de a spera la o locuință în aceste condiții nefaste. Prin asta, subliniem, ne deosebim noi radical, chiar vital, de alții aflați poate în condiții nu mai bune, dar sperînd totuși la ceva. Noi sîntem necesari, foarte necesari, prin însuși faptul de a locui la Tiraspol. Alții vor veni după noi numai dacă ne vor găsi permanentizați aici. Premise pentru optimism, deși puține, sînt: există o școală românească, grupe românești la grădinițe etc. Numai așa ar putea fi rezolvată problema Transnistriei: prin înrădăcinarea elementului românesc, prin susținerea masivă a tuturor acelora care simpatizează idealurile Republicii Moldova. O ieșire din impas ar fi construcția cît mai urgentă a unei case de locuit pentru colaboratorii institutului și a unui cămin studențesc (studenții nu se găsesc într-o situație privilegiată), așa cum ni se tot promite de cîțiva ani. Cerem ca Guvernul Republicii Moldova să aloce suma cuvenită și construcția să înceapă chiar în 1992. În caz contrar, institutul riscă să se autodizolve. A nu lua în considerație necesitățile stringente ale omului din Transnistria înseamnă a pierde iremediabil Transnistria.

2. Dacă nu se vor pune în aplicare măsurile preconizate de noi, dar și altele de încurajare și susținere a intențiilor noastre, atunci, lipsiți de ultima speranță, ne vom afla în situația de a cere de la guvern statut de refugiat prin care să ni se acorde:

1) buletin pentru Chișinău sau pentru orișicare altă localitate unde va trebui să pribegim;

2) aranjarea la lucru conform specialității;

3) asigurarea cu o cameră la cămin sau cu alt spațiu acceptabil;

4) includerea imediată în rîndul de primire a locuințelor cu anul înregistrat la institut.

Cerem Guvernului Republicii Moldova de a ne da cît mai repede răspuns la întrebarea: a fi sau a nu fi, casă sau statut de refugiat cu consecințele de rigoare.

Sperăm că bunul simț și dreapta cugetare vor ajuta conducerea Moldovei să rezolve cu înțelepciune problema noastră, să nu ne lase în voia soartei și la discreția unor decizii locale arbitrare și ambițioase. Sîntem și noi o insulă în marea furtunoasă a Tiraspolului. O insulă care poate fi oricînd blocată așa cum s-a întîmplat cu căminele studențești în toamna 1990, o insulă care, la un loc cu altele, se pot transforma în zeci de mii de refugiați. Deocamdată sîntem refugiați potențiali.

În total 62 de semnături.

Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 14 martie 1992, pagina 4, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Scrisoare deschisă”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.4