În ziua de 2 aprilie, în jurul orei 16.00 dl Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova, l-a primit la reședința sa pe generalul-maior Iurii Netcaciov, comandantul Armatei a 14-a de gardă a Federației Ruse, staționată pe teritoriul Republicii Moldova, la rugămintea acestuia. În cadrul întîlnirii, la care a participat și dl Valeriu Muravschi, Primul-Ministru al Republicii Moldova, au fost discutate problemele stringente ce vizează neadmiterea implicării efectivului de ostași și corpului de ofițeri ale Armatei a 14-a în acțiuni de susținere a formațiunilor înarmate nelegitime, ce se opun în prezent realizării Decretului «Cu privire la decretarea stării excepționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova», informează Moldova-pres, citînd Serviciul de presă al Președintelui R[e]publicii Moldova.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 47 (17917), 3 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
