PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 4 septembrie 1991
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. — · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Ostatici ai separatiștilor”

Ce vrei să faci?

Ostatici ai separatiștilor

Textul articolului

TIGHINA. (De la corespondentul nostru). Ieri, pe la ora cinci dimineața, au început să urle toate sirenele orașului. Oamenii au sărit înspăimîntați din așternuturi, au ieșit în străzi, dar nu înțelegea nimeni ce s-a întîmplat. Unii își luau copiii și îi adăposteau în subsoluri, presupunînd că pot urma și bombardamente. Vuietul sirenelor a durat mult timp, în oraș domnea o panică nemaipomenită. Și numai peste o oră au urmat explicații din partea autorităților. Cică, dinspre Chișinău s-ar fi pornit un tren cu voluntari cu scopul de a ocupa Tighina. În cele din urmă semnalul nu s-a confirmat.

Cine a dat asemenea semnal de la Chișinău? Sau autoritățile urbei au născocit această versiune pentru a ridica isteria antinațională? E greu de spus. Putem doar să afirmăm că comitetul executiv orășenesc se manifestă astăzi ca un organ instigator. Cine dacă nu conducerea orașului e vinovată de faptul că un grup de tineri a barat calea ferată în preajma cetății Tighina? Trenurile nu circulă în nici o direcție. Am văzut o familie (soțul, soția și trei copii mici) care a fost nevoită să plece cu autobuzul la Chișinău ca să nimerească la trenul «București-Moscova», ce urma să treacă prin Tighina. Familia ținea calea spre Ucraina. Își procurase din timp bilete, dar trenul și-a schimbat cursa, fiindcă niște extremiști au decis să bareze calea ferată. Anarhie mai mare nici nu-ți poți imagina.

Spre zi oamenii se mai liniștiseră, dar provocarea cu sirenele a lăsat o impresie grea. În inimile cetățenilor s-a cuibărit frica, neîncrederea în ziua de mîine.

Între timp birocrația nu se pierde. Foarte repede și-a găsit de lucru P. M. Țimai, fost prim-secretar al comitetului orășenesc de partid. El a devenit șef-adjunct cu probleme de producție la trustul de construcții. Foștii funcționari de partid se aranjează bine la Tighina. Viața este anevoioasă numai pentru oamenii simpli, care au devenit într-un fel ostatici ai separatiștilor.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 4 septembrie 1991, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Ostatici ai separatiștilor”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1