PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 17 martie 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 38 (17908) · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Parlamentul Ucrainei, cazacii Rusiei și criza din Transnistria”

Ce vrei să faci?

Parlamentul Ucrainei, cazacii Rusiei și criza din Transnistria

De Micola Novițki, corespondent netitular al «M.S.»Secțiune Transnistria, lacrima mea...
Textul articolului

În legătură cu articolul «Cazacii complică criza din Transnistria» («Izvestia», 6 martie a.c.) trebuie să se precizeze că sesiunea V a Sovietului Suprem al Ucrainei a adoptat o Declarație referitoare la evenimentele din Transnistria. În timpul discuțiilor pe marginea ei unii deputați au întrebat: de ce Declarația e adresată doar Republicii Moldova? Aceste tertipuri au fost curmate scurt de Președintele I. Pliușci: «Există Guvernul constituțional al Republicii Moldova, din care motiv anume ei îi este adresată Declarația».

E. Kondratov, autorul articolului, care face serviciul Centrului învinuind Ucraina că permite cazacilor Rusiei să treacă în Transnistria prin Ucraina, știe mult prea bine că armata Centrului dispune de suficiente mijloace aeriene pentru a transporta căzăcimea rusă în oricare zonă a fostului imperiu. Ba mai mult Declarația în această problemă a cazacilor Ucrainei a fost publicată în presa Republicii Moldova multe zile în urmă, lucru pe care E. Kondratov a considerat necesar să-l treacă sub tăcere.

Și încă ceva. Victor Boico, unul dintre conducătorii R.U.H.-ului, a calificat Declarația Republicii Moldova referitoare la trecerea cazacilor Rusiei pe teritoriul Ucrainei ca fiind absolut justă ba ea a trebuit făcută cu mult înainte, și să fie adresată nu numai Ucrainei. ci și Federației Ruse.

Prin urmare și Sovietul Suprem al Ucrainei, și R.U.H.-ul, și cazacii Ucrainei recunosc doar Republica Moldova constituțională și anume pe acest făgaș vor întreprinde acțiunile de viitor în sfera nominalizată.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 38 (17908), 17 martie 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Parlamentul Ucrainei, cazacii Rusiei și criza din Transnistria”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1