În ultimii ani am devenit martori ai unui avînt vertiginos de la anonimat spre culmile puterii multor lideri neformali. Printre ei e și prim-ministrul guvernului RSS Moldova M. Druc.
— Mircea Gheorghe, calea dumneavoastră în politica mare n-a fost presărată cu flori... Au rămas în urmă două facultăți ale universității, — cea de economie și cea de psihologie, lucrul la instituțiile de învățămînt superior din capitală și provinciale, excluderea din rîndurile PCUS cu pata rușinoasă de «naționalist». Și iată-vă — prim-ministru.
— Scuzați, dar nu mă socot politician. Politica e în competența parlamentului. Iar eu sînt executor, meseriaș, «Homo faber» (omul care produce), dacă doriți. Eu construiesc «casa» după proiectul elaborat în Sovietul Suprem. Și pentru a evita orice părtiniri politice, conform Legii despre guvernament adoptate de guvern, toți lucrătorii lui încă cîteva luni în urmă și-au întrerupt apartenența la partide.
— Parlamentul republicii a adoptat Declarația despre suveranitate. Cum se traduc în viață principiile ei?
— Azi cele mai principale evenimente au loc în domeniul politicii externe. Mă refer la tratativele bilaterale între republici. Statele suverane egale în drepturi singure trebuie să hotărască — în uniune, federație, confederație să se uniască, ce drepturi să delegheze Centrului. Nu avem nevoie de un distribuitor ordinar, care ea totul, apoi singur hotărăște, cui și cît să dea, după cum se practică deseori. Spre exemplu, Moldova produce vinuri, însă ea singură nu are voie fără licența Ministerului legăturilor externe al URSS să le vîndă după graniță fără permisiunea Gosplanului URSS — înăuntrul țării...
— Și cum trebuie să fie, după părerea dumneavoastră, Uniunea?
— Cred, nu trebuie inventat nimic nou, trebuie să ne folosim de experiența existentă a comunității europene. Acolo există Europarlamentul, care elaborează pentru toate țările recomandări, standarte și, în acelaș timp, nu lezează interesele și suveranitatea nici a Franței mari, nici a Luxemburgului mic. Ca rezultat — relațiile reciproce și cooperarea între țările europene sînt mai strînse, decît cele între republicile noastre unionale, iar atmosfera la granița între Franța și RFG e mai bună, decît la republicile «frățești» Armenia cu Azerbaidjan.
— Ce reforme economice primordiale în republică planifică guvernul dumneavoastră?
— Totul e primordial. Spre exemplu, cum să lichidăm pierderile enorme de producție agricolă? (Dar perdem noi în fiecare an 35—40 % din roada crescută). Înseamnă, că trebuie să modernizăm de urgență, în fond, să creăm din nou industria de prelucrare. Atunci vom putea hrăni nu numai republica, ci și să vindem producție. Noi vedem posibilitatea pentru dezvoltarea sectorului zootehnic și pe baza lui — crearea industriei de încălțăminte. În Moldova avem totul și pentru industria de parfumerie, cosmetologie, farmaceutică. Deși poporul moldovenesc are tradiții bogate, ani de-a rîndul eram impuși să ne specializăm în cultivarea viței-de-vie și tomatelor.
Dar să luăm problema locuințelor. Oamenii sînt gata să construiască singuri, însă lipsesc materialele de construcție. Deși în republică este materie primă pentru producerea cărămizii, olanelor, plăcii de teracotă!
— Pe ce cale merge guvernul pentru rezolvarea tuturor acestor probleme?
— Punem accentul pe întreprinderile mici și mijlocii tradiționale pentru Moldova. E necesară privatizarea și acum activ se desfășoară elaborarea mecanismului acestui proces. Iar deocamdată există multe probleme nerezolvate. De exemplu, noi ducem tratative pentru privatizarea deplină a întregului sistem al turismului. Dar cît va costa un hotel? Nu avem tarife, nu avem bursă de fonduri, dar nu trebuie să speriem proprietarul încă sfios.
— Decenii întregi ne speriau cu piața, ne omorau chiar și orice aluzie la spiritul întreprinzător, deaceea trecerea la economia de piață n-o poți anunța printr-un decret — trebuie să schimbăm psihologia oamenilor.
— Eu aș prefera denumirea «economia normală», ci nu «de piață». În cei 72 de ani ne-am convins, că produsele se pot produce numai în condițiile libertății, fiindcă activitatea de antreprenor e unicul mijloc de producere, care nu ignorează legile dezvoltării psihicului omenesc. Astăzi mulți au înțeles, că trebuie să trăim nu după legile politicii, ci după cele ale economiei, dar pînă ce nu recunoaștem, că și psihicul are legile sale. Dar lor corespund legile economiei normale, de piață.
— Mircea Gheorghe, cum s-a schimbat numărul ministerelor și funcționarilor, care au lucrat la ele, în legătură cu schimbarea sarcinilor puse în fața guvernului?
— Dacă după proiectul inițial se presupunea de a lăsa în republică 36 de ministere, apoi acum numărul lor s-a micșorat pînă la 16, și acest proces încă nu s-a terminat. Dar noi nu punem sarcinile astfel: a concedia pînă la cutare dată 50 %, nu. La lucru la ministerele noi colaboratorii erau primiți de comisii speciale, care țineau cont de competența, experiența lor ș. a. m. d. Apropo, în clădirile fostelor șase ministere deschidem șase școli noi. Aceasta ne va permite să renunțăm în capitală la schimbul trei și parțial la schimbul doi.
— Comisia a ținut cont de cunoașterea limbii moldovenești?
— Bineînțeles. Conform legilor noastre un post de stat de răspundere nu-l poate ocupa un om, care nu cunoaște limba de stat. Deocamdată în noile organe ale conducerii de stat pînă la 40 % din specialiști nu vorbesc moldovenește. Ei au început sau trebuie să înceapă studierea limbii, dacă vor să lucreze în guvern și mai departe.
— Dar populația rusofonă nu consideră aceste măsuri discriminatoare?..
— Nu-mi place termenul «rusofonă». Eu, ca și toți moldovenii, vorbesc rusește. Înseamnă că și noi ne putem numi «rusofoni». E vorba de oamenii, care nu cunosc o altă limbă, afară de cea rusă. Nimeni nu cere de la gospodină sau de la pensionară cunoașterea limbii moldovenești, aceasta e treaba ei. Însă dacă omul pretinde la un post de stat — e obligat s-o cunoască.
— Stă oare la ordinea de zi a guvernului problema reunirii cu România?
— Nu. Nimeni, niciodată n-a abordat-o (nu pot răspunde pentru cuvîntările neîntemeiate ale tuturor extremiștilor) și nici n-o abordează. Mai mult decît atît, nu este abordată ea nici în România. Există două state, fiecare din ele cu problemele, căile sale ale rezolvării lor ș. a. m. d.
Sursă: Drapelul Biruinței, Nr. 100, 23 august 1990, pagina 1, coloanele —.
