În ziua de 9 martie a mai avut loc în orașul Bender o ședință a comisiei de conciliere pentru normalizarea situației în Transnistria. Ea s-a desfășurat într-o atmosferă destul de complexă: clădirea Sovietului orășenesc de deputați al poporului, unde a avut loc ședința, era pichetată de femeile care, pe lîngă faptul că cereau să nu se admită dezlănțuirea unui război civil, au formulat și revendicări cu caracter provocator, referitor la recunoașterea așa-numitei republici moldovenești nistrene.
Cu toate acestea, membrii comisiei de conciliere au reușit să găsească puncte de tangență în multe probleme arzătoare. Astfel, la ședința desfășurată cu ușile închise au fost discutate condițiile realizării protocoalelor de conciliere, semnate anterior, a fost făcută propunerea de a se lua măsuri suplimentare pentru neadmiterea escaladării conflictului.
Participanții la ședința comisiei de conciliere au expus păreri diferite, uneori total contradictorii asupra unora și acelorași chestiuni.
— Practic, sîntem unanimi doar în convingerea că nu trebuie admise noi ciocniri armate, i-a spus corespondentului agenției «Moldova-pres» dl Andrei Sangheli, prim-viceprim-ministru al Moldovei, ministrul agriculturii și al alimentației. Dar tocmai aceasta e principalul. Este clar că e foarte dificil să obții garanții de neadmitere a ciocnirilor în condițiile cînd situația este extrem de încordată. De aceea membrii comisiei de conciliere au ajuns la concluzia că se impune realizarea neîntîrziată a condițiilor din protocolul de conciliere semnat anterior și dezangajarea formațiunilor armate, deblocarea podurilor de peste Nistru, a altor căi de acces.
Andrei Sangheli a subliniat că încă în zilele apropiate se vor întreprinde pași concreți pentru realizarea acestor prevederi.
— Noi înțelegem, a spus în concluzie primul viceprim-ministru al Moldovei, că aceasta nu constituie o rezolvare a problemei. Se necesită o soluționare a ei din rădăcină, și nu doar o estompare a conflictului. Pentru aceasta însă se impune conștientizarea — odată și pentru totdeauna — a faptului că problema poate și trebuie rezolvată fără vărsare de sînge, adică numai pe căi pașnice politice.
(Alte materiale despre situația din Transnistria se publică în paginile 2 și 4).
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 36 (17906), 12 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
