PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 27 iunie 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 89 (17959) · Pagina 8 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Poate oare fi federalizată Moldova?”

Ce vrei să faci?

Poate oare fi federalizată Moldova?

De V. Dubrovschi, candidat în istorieSecțiune Opinii fundamentale
Textul articolului

Pe globul pămîntesc trăiesc peste 2 mii de popoare. Circa 320 din ele au o populație de peste 1 milion de locuitori. Însă pe planetă avem doar circa 190 de state. Chiar un așa popor numeros cum sînt curzii — circa 23 milioane de oameni — nu-și are pînă în prezent statul național. Nu-și au statul lor și 5 milioane de scoțieni, ce populează compact de mai multe secole nordul Mării Britanii.

În acest context pare cel puțin stranie pretenția unor grupuri etnice de a-și crea state naționale pe teritoriul istoric al Moldovei. Doar în raioanele de pe malul stîng al Nistrului, pînă la cotropirea lui de către imperiul rus în 1792, nu există nici o localitate rusească. Majoritatea absolută a populației — circa 90% — o alcătuiau moldovenii. Din toate materialele recensămintelor efectuate pînă la războiul ruso-turc din 1806—1812 nici un document nu înregistrează existența populației găgăuze în raioanele de sud ale Basarabiei. Abia în primăvara anului 1812 autocrația țaristă, încălcînd cu brutalitate angajamentele luate față de Moldova de către Petru I și alți țari ai Rusiei, transferă din Bulgaria și alte țări europene grupuri mari de coloniști, care trebuiau să servească pe viitor imperialismului rus drept sprijin de nădejde în lupta împotriva viitoarelor mișcări de eliberare națională a băștinașilor. Printre acești coloniști au fost și găgăuzi.

În practica mondială nu sînt înregistrate cazuri cînd un oarecare popor ar crea pe teritoriul său etno-istoric formațiuni național-statale pentru grupurile etnice ce le-a adăpostit pe parcursul secolelor.

În Franța trăiesc 1.100 mii de italieni, 860 mii de portughezi, 817 mii de algerieni, [i]ar Franța nu creează forma[ț]iuni statale pentru aceste grupuri etnice. Cu toate că S.U.A. este un stat federativ, [n]ici un grup etnic de pe teri[t]oriul acestei țări (ruși în [S].U.A. trăiesc circa 1 milion [d]e oameni, ucraineni — în jur la o jumătate de milion etc.) nu-și are formațiunea sa național-statală. În general, în conformitate cu principiile dreptului internațional, grupurilor etnice li se acordă doar dreptul la dezvoltare liberă, adică la autonomie național-culturală: dreptul la limbă, cultură, învățămînt, presă, asociații național-culturale, partide politice etc.

Includerea cercurilor diriguitoare ale unor grupuri etnice din Moldova în lupta pentru federalizarea republicii s-a conturat în procesul de destrămare a fostului imperiu sovietic. S-a pus în mișcare, prin urmare, acel mecanism, ce a fost pregătit cu multă abilitate de către autocrația țaristă și apoi de regimul bolșevic de la 1792—1812 pînă la 1989 pentru a contracara mișcarea moldovenilor spre suveranitatea de stat și independență politică pe arena internațională.

Scopul urmărit de adepții federalizării Moldovei e dezmembrarea republicii noastre și crearea unui statut juridic, ce ar permite pe o bază oficială ruperea din teritoriul ei a unor noi spații geografice. Adică se urmărește în mod vădit efectuarea celei de-a patra dezmembrări forțate a teritoriului etno-istoric al moldovenilor (1775, 1812, 1940). Să ne amintim că deja în noiembrie 1990 V. Rîleakov, prin interviul acordat ziarului «Molodeji Moldovî», a instigat populația din Cahul și unele raioane din nordul republicii să creeze noi republici în Moldova și s-o federalizeze. Să vedeți ce paradox. Cînd în 1990 se punea problema ca U.R.S.S. să devină confederație, V. Iovv, A. Safonov și alți deputați de factură șovină militau cu ardoare pentru un centru imperial sovietic puternic. Cît privește mica Moldovă, însă, deputatul V. Solonari deja în februarie 1991 dorea ca republica să fie chiar o confederație. Și I. Smirnov în noiembrie 1991 opina pentru o confederație. Un imperiu enorm ce cuprindea 22.403 mii km² trebuia păstrat intact, iar un stat cu un teritoriu de numai 33,7 mii km² trebuie transformat în confederație! Aceasta a fost și continuă să fie logica cercurilor imperial-șovine.

Dacă analizăm istoria constituirii statelor federative, vom observa că federalizarea în majoritatea absolută a cazurilor nu a însemnat dezmembrarea statelor unitare. Dimpotrivă, federalizarea a servit drept suport pentru procesul de unificare a popoarelor. Dacă în trecut pe teritoriul Germaniei existau mai multe state independente, apoi grație procesului federalizării s-a constituit Germania contemporană, cu o economie și cultură avansată. Federalizarea a dus și la unirea fostelor colonii ale Angliei din America de Nord în cadrul S.U.A..

Specialiștii în materie consideră că de dreptul de a fi subiect al unei federații pare a dispune nu orice teritoriu sau grup de oameni. Oleg Rumeanțev, secretarul Comisiei Constituționale a Federației Ruse, în toamna anului 1991 era împotrivă ca orice formațiune național-statală să devină subiect al Federației Ruse. El spunea că nu fiece unitate administrativ-teritorială va fi proclamată republică, ci numai acele părți componente ale Rusiei, ce sînt compact populate de o anumită comunitate etnică și dispun de un mare potențial demografic și economic. Analiza potențialului uman și economic al subiecților federațiilor țărilor civilizate confirmă acest percept. Multe subiecte ale Germaniei Federative întrec cu mult după teritoriu, numărul populației și potențialul economic întreaga Moldovă: Westfalia de Nord-34,1 mii km² și 17 mln. locuitori, Baden-Wunttemberg — 35.7 mii km² și 9 mln. locuitori, Saxonia de Jos — 47,4 mii km² și 7,2 mln. locuitori, Bavaria — 70,5 mii km² și 10,8 mln. locuitori.

E locul să constatăm că anumite forțe politice ale Rusiei tind să transforme Rusia din stat federativ în stat unitar. Pe această platformă se situa în toamna anului 1991 fracțiunea parlamentară «Smena». Deputatul poporului din Federația Rusă Nicolai Pavlov consideră că Rusia numai în aspect pur formal e stat federativ, iar în realitate e stat unitar și trebuie și pe viitor să rămînă unitar. Un alt deputat, Andrei Golovin, trata organizarea federativă a Rusiei ca dăunătoare pentru viitorul țării. Federalizarea Rusiei, conform concepției deputatului, ar conduce inevitabil la destrămarea Rusiei.

Ei nu sînt unici în aceste doleanțe. Să ne amintim că în timpul congresului VI al deputaților din aprilie a. c. majoritatea parlamentarilor ruși au votat la început pentru ca fosta R.S.F.S.R. să poarte numai denumirea «Rusia».

E cazul să punem fireasca întrebare: de ce oare un stat enorm, cum e Federația Rusă, ce se întinde pe o suprafață de 17.075 mii km² și înglobează 147 milioane de locuitori, trebuie să fie păstrat, iar o mică republică, cum e Moldova, ce cuprinde numai 33,7 mii km² și 4,335 milioane de locuitori, trebuie transformată în confederație?!

Ar fi bine ca înainte de a proceda la rezolvarea acestei probleme complicate să analizăm experiența statelor civilizate. Spania e un stat multinațional. Pe teritoriul ei, în afară de spanioli (castilieni), istoricește s-au constituit și alte popoare: catalonii, galisienii, bascii etc. Atît constituția Spaniei, cît și alte acte legislative concrete iau sub protecția lor dezvoltarea ființei naționale a acestor popoare. În același timp art. 2 al Legii fundamentale a Spaniei stabilește: «Constituția e bazată pe unitatea de nezdruncinat a națiunii spaniole...».

De ce atunci ar trebui ca noi să permitem o nouă dezmembrare a Moldovei? De ce ar trebui să admitem ruperea cu forța din trupul republicii a unor teritorii naționale populate cu sute de mii de moldoveni? Oare nu ne dăm seama că prin aceasta vom ajuta cercurile imperial-șovine să-i deznaționalizeze mai ușor și să-i rusifice? Poate e mai bine să le amintim doritorilor ruși de federații că pămînteanul și conaționalul acestora, Gh. Nikerov, candidat în drept, colaborator științific la Institutul S.U.A. și Canadei din Moscova, la 12 decembrie 1991, în paginile ziarului «Rossiiskaia gazeta», în baza analizei experienței țărilor multinaționale dezvoltate, a ajuns la concluzia că «cea mai eficace variantă de rezolvare a problemei naționale este autonomia național-culturală nelimitată».

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 89 (17959), 27 iunie 1992, pagina 8, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Poate oare fi federalizată Moldova?”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.8