Forțele șovino-separatiste din Tiraspol au speculat totdeauna cu «doleanțele poporului». Dar mîța în sac mult timp nu poate fi ținută — odată și odată ea îți poate scoate ochii cu ghearele. Fiind mereu susținuți de elementele ostile din Rusia și de Armata 14 staționată aici, aceste forțe șovino-separatiste i-au lipsit pe băștinași de tot ce le aparține: limbă, istorie, cultură, tradiții și obiceiuri, pregătindu-le astfel o viață de rezervație. Acum se dă ultima lovitură pentru a izgoni din școli și alfabetul latin.
În orice caz, așa cred ei că e ultima. Realitatea însă ne vorbește despre altceva. Atîta timp cît acțiunile separatiștilor se refereau la chestiuni generale ale tuturor și ale nimănui, cum ar fi, să zicem, crearea republicii-fantomă, a organelor anticonstituționale, formațiunilor paramilitare, băștinașii, precum și toți oamenii de bună credință din zona transnistreană, au lăsat-o mai moale, n-au protestat cu vehemență cum ar fi trebuit să o facă, căci așa le-a fost hărăzit de istorie, să nu fie nici odată liberi și să țină mereu capul plecat. Dar cînd a venit vorba să fie izgonit din școală și alfabetul latin, ei n-au mai putut rezista.
În primele zile ale lunii septembrie, la școala medie moldovenească nr. 1 din Slobozia au dat năvală detașamente întregi de impostori în chestiunile învățămîntului public de la Tiraspol, de la «O.S.T.K.» din Slobozia, de la sovietele de deputați pentru a pune la punct corpul didactic de la această școală, care încearcă să păstreze și pe viitor grafia latină în procesul de învățămînt. De fapt, ei ar fi procedat ca totdeauna — printr-un ordin al administrației de vîrf l-ar fi concediat din post pe directorul școlii și pe cei care îl susțin, ar fi numit în locul lor oamenii săi și alfabetul latin ar fi dispărut din școală cît ai zice pește. N-a mers însă această gogomănie și «de vină» sînt ei înșiși. În hotărîrea separatiștilor din 12 martie 1991, semnată de Grigore Maracuța, se scria: «În toate instituțiile de învățămînt a introduce în mod obligator predarea istoriei ținutului natal (Moldovei) și istoriei Uniunii R.S.S., respectiv abandonînd predarea istoriei românilor.
În toate instituțiile preșcolare și școlare, școlile de învățămînt special, tehnicumuri și instituții de învățămînt superior din zonă, studierea limbii moldovenești se face în grafia chirilică. Abatere se admite doar cu hotărîrea părinților, elevilor».
Această hotărîre nu e altceva decît o crimă de stat, dar totuși se lasă o cît de mică șansă la viață măcar pentru grafia latină. Mințile «luminate» ale lui Maracuța, Safonov ș.a. și-au dat seama că toți părinții vor prefera anume veșmîntul firesc al limbii de stat și la 23 iulie 1991, în scopul «democratizării» documentului citat, au rectificat ultima propoziție în felul următor: «Abatere se admite doar cu hotărîrea părinților, elevilor școlilor de masă și ai studenților instituțiilor de învățămînt superior, exprimată în cereri scrise, înaintate administrațiilor instituțiilor de învățămînt respective».
Făcînd această rectificare, impostorii Transnistriei au contat pe credința și supușenia administrațiilor. În ultimii doi ani ei au izbutit în mod brutal să se elibereze de conducătorii cu concepții democratice și să-i înlocuiască la toate posturile-cheie cu oameni credincioși lor. Dar s-au înșelat amarnic. A lipsi generații întregi de viitor nu mai este o ambiție de tipul creării unei republici-fantomă temporare, ci o crimă de neiertat pe care nu pot să n-o înțeleagă dascălii din învățămîntul public. Majoritatea directorilor de școli cu mult înainte de începerea anului de învățămînt au depus cereri în scris, cerînd să fie lăsată grafia latină în procesul de învățămînt. Folosind metodele încercate de suprimare, separatiștii au izbutit să-i facă pe mulți directori să-și retragă cererile, iar o parte din ei au rămas adepți ai grafiei latine. În raionul Slobozia, bunăoară, de partea latiniței stau și pînă astăzi directorii, colectivele pedagogice și părinții de la patru școli: Sucleia, Slobozia, Nezavertailovca și Hlinaia. Nici o încercare de a-i pune la punct n-a dat rezultate.
În primele zile ale lui septembrie, după cum spuneam la început, detașamente întregi de impostori de la Tiraspol, de la «O.S.T.K.», sovietele de deputați au dat năvală la școala medie moldovenească nr. 1 din Slobozia, punînd la cale o adunare a părinților. Fiecare părinte sosit la adunare era înregistrat ca la conferințele de partid de altădată, înmînîndu-i-se și o hîrtiuță pe care era scris de mînă «Chirilița», «Latinița». Aceste bilețele erau un fel de buletine de vot, cu care părinții trebuiau să-și exprime poziția față de aceste două alfabete.
Însăși ideea de a vota alfabetul cu aceste bilețele fără pecete e un primitivism criminal de încălcare a oricăror norme umane. Ba chiar și în hotărîrea separatiștilor citată mai sus nu se spune nimic despre votare. Această încercare de a lipsi elevii de latiniță a eșuat: 514 părinți au votat pentru latiniță și numai 140 mai slabi de înger — pentru chiriliță. Detașamentele de separatiști veniți cu gînduri agresive au fost petrecuți de părinți în așa fel ca să nu mai aibă ce căuta la școală niciodată.
Dar, ți-ai găsit oamenii! Considerînd că rezultatele votarii nu exprimă «doleanțele poporului», peste o săptămînă și-a făcut apariția la această școală însuși Grigore Maracuța, înconjurat de o suită întreagă de fețe mari, unii din care nici n-au idee de limba de stat. Au venit să vorbească cu corpul didactic în mod civilizat și democratic. Și au vorbit, Maracuța încheindu-și discursul în fața învățătorilor așa: «Noi nu sîntem contra latiniței, dar părinții trebuie să menționeze în cererile lor, că vor limba română, nu cea moldovenească și cu grafie latină». De data aceasta impostorul Transnistriei contează pe românofobie, implantată de secole în mintea trăitorilor din partea locului.
Valul nemulțumirilor crește, la Grigoriopol s-au început grevele pedagogilor, părinților și ale elevilor de protest împotriva fărădelegilor, la Slobozia și în alte părți așteaptă să vadă, ce trăsnaie le va mai veni în cap canaliilor separatiste. Ultimii însă țipă în gura mare la radio, televiziune și în presa reacționară că «național-fasciștii» din Chișinău au «lipsit» moldovenii din Transnistria de naționalitate, limbă, grafia strămoșească și de Patrie.
«Și totuși cine sîntem noi?» — o face pe mortul în popușoi doctorul în filologie Ion Ciobanu, sau Ivan Dmitrievici Ceaban, Ceban, Cioban, cum se scria el pe timpul cînd a pus limba română sub teasc, a stors din ea toată frumusețea ei de limbă modernă, lăsînd doar drojdiile mucegăite pentru a forma o limbă inexistentă numită moldovenească, în articolul intitulat anume cu această întrebare și publicat în gazeta tiraspoleană «Dnestrovskaia pravda» din 29 septembrie curent: «Pe mine, ca și pe oricare moldovan simplu, mă alarmează procesul de demoldovenizare, proces care a depășit deja limita critică».
Vedeți dumneavoastră, nu-l alarmează procesul de mancurtizare în masă, care a început odată cu procesul de fabricare a unei limbi inexistente, nu-l alarmează lipsirea de viitor a generațiilor, ci demoldovenizarea. Fericiți sînt ardelenii, muntenii, vrîncenii și alți frați de ai noștri, că n-au avut nefericirea să se nască între ei «doctori în filologie», care le-ar fi fabricat limbi proprii «strămoșești». Nu de alta, dar acum ar fi fost și ei învinuiți de deardelenizare, demuntenizare, devrîncenizare etc.
După ce se mai întreabă singur pe sine «ce se întîmplă cu noi, cum vom trăi mai departe, de ce acum e atîta fals, unde s-au pierdut moldovenii din Moldova?» doctorul în filologie de la Chișinău, frecvent autor în presa tiraspoleană, oftează din greu: «Mi-e ucigător de strașnic că această rătăcire i-a cuprins așa de tare pe foștii mei studenți, acum oameni onorați, scriitori cunoscuți — Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi. Ei citesc frecvent public poezii insultătoare, de ocară la adresa moldovenilor, care nu se consideră români...».
Descoperiri «savante» de acestea întîlnim în fiecare gazetă tiraspoleană, în orice emisiune de radio sau televizată. Toți se întreabă, de ce atîta fals în viață? Se întreabă, dar continuă să spună numai minciuni. Așa-s oamenii fără Patrie și fără credință.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 13 octombrie 1992, pagina 3, coloanele —.
