PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 5 martie 1992
Caută în arhivă⌘K
Sfatul ȚăriiNr. — · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „După atîtea victime, iarăși «metode pașnice?»”

Ce vrei să faci?

După atîtea victime, iarăși «metode pașnice?»

* Generalul Netkaciov a promis neutralitate

De Fidel Galaicu
Textul articolului

Ieri dimineață Igor Smirnov s-a adresat către locuitorii Transnistriei cu un mesaj în care exprimă condoleanțe familiilor celor uciși și răniți. Reproducem mai jos numele de familii ale celor uciși: maiorul Vasili Voronkov, comandantul batalionului «Dnestr», praporgicul Leonid Tolstenko, gardiștii Vladimir Spivacenko, Serghei Titovski, Serghei Șinkov. Acestea sînt victimele suportate de separatiști. Despre victimele din rîndurile populației civile, evident, Igor Smirnov n-a avut nici un cuvînt de spus. Unul din martorii oculari ai evenimentelor de la Cocieri din 3 martie a afirmat că pe ulițele satului au trecut cîteva transportoare blindate cu gardiști, care au deschis foc asupra civililor. Sînt victime și răniți, al căror număr se precizează. A fost rănit și un jurnalist de la Kiev.

La capitolul «evenimente remarcabile» Igor Smirnov a anunțat solemn că ieri dimineața s-a înscris în garda republicană Alexei Voronkov, fiul comandantului batalionului «Dnestr».

De la Moscova sîntem informați că ieri dimineața Casa Albă a fost pichetată de către susținătorii politicii imperiale. Aceeași sursă afirmă că se așteaptă ca cineva din partea Transnistriei să ia cuvîntul în Parlamentul Rusiei.

Situația din Comrat o aflăm de la tov. I. Burgugi, șeful direcției de interne, comandantul gărzii armate din Comrat. Dumnealui a declarat că autoritățile autoproclamatei republici au instalat santinele la toate intrările în raion. S-au auzit cîteva împușcături răzlețe. Drumurile sînt blocate.

În noaptea de 3 spre 4 martie la aerodromul militar din Tiraspol au aterizat opt avioane militare grele. Informația o confirmă și dl. Corlăteanu, șeful centrului de presă al M.A.I. și dl. Tabuică, viceministru al Securității Naționale.

Aflăm, de asemenea, că apelul Galinei Andreeva n-a rămas neauzit. Continuă să sosească noi detașamente de cazaci, fapt confirmat și de dl. Tabuică.

Tot ieri generalul Netkaciov, comandant al Armatei 14, într-o discuție cu unul din factorii de decizie al Ministerului Securității Naționale, a făgăduit că, atît timp cît se va afla în Transnistria, armata va păstra neutralitate.

Și o ultimă informație la această oră: Smirnov s-a adresat către conducerea Ucrainei și Belarusiei, cerîndu-le să medieze tratative între Moldova și Transnistria. Informația a fost difuzată la postul de radio Tiraspol.

Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 5 martie 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „După atîtea victime, iarăși «metode pașnice?»”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1