Marți, 28 ianuarie, redacția gazetei «Moldova Suverană» a primit o telegramă de la Micola Novițki, corespondentul său netitular din Kiev, cu următorul conținut:
«Interviul șefului Departamentului militar Nicolae Chirtoacă, oferit Frăției «Taras Șevcenko» din Moldova, a fost publicat în ziarul Sovietului Suprem al Ucrainei «Golos Ucraini». Poziția Departamentului a fost susținută completamente de E. Petrenco, atamanul-șef al Căzăcimii ucrainene. Formațiunile Căzăcimii ucrainene nu vor apărea niciodată în Transnistria. Reprezentanții Căzăcimii ucrainene nu colaborează cu cazacii Novocerkaskului și ai Stavropolului. Căzăcimea ucraineană din Kuban a făcut donații financiare Frăției «Taras Șevcenko» din Moldova. Micola Novițki».
Nu vom trage concluzii globale din acest eveniment, fiind suficiente doar următoarele. Să le dea Dumnezeu minte și celor care scormonesc scrumul istoriei pe parcursul căreia căzăcimea rusă a jucat rolul de avangardă în constituirea Imperiului Rus: în fond unitățile militare căzăcești au fost acele care mai întîi au cucerit teritorii, ce pînă atunci aparțineau altor popoare, apoi și-au asumat rolul de apărători ai frontierelor mereu noi ale Imperiului. Acum, scotocindu-se intens în scrumul rece al istoriei, se caută de urgență scîntei, care ar putea renaște rugul rebel căzăcesc. Căci cum altfel pot fi explicate declarațiile cazacilor, recent sosiți în Transnistria, cum că ei și-au făcut reapariția în această zonă (care niciodată nu a fost căzăcească), în baza faptului că acum două secole cîteva mii de cazaci au fost transferați la Nistru în legătură cu stabilirea graniței Rusiei pe acest fluviu — cu scopul de a o apăra și menține. Dar unitățile de cazaci au luptat în mai multe rînduri și în țările Europei Răsăritene, și ale celei Apusene. Să nu-i dea cumva în cap cuiva să folosească și acest fapt istoric pentru a argumenta intenția de a restabili o atare ordine veche și pe alte meleaguri, unde au tropotit cîndva copitele cailor căzăcești...
Da, și cazacii sînt mult prea diferiți. Unii își caută de nevoile lor acasă, alții sînt obsedați de idei imperiale, năzuind din nou, cu crucea ordinului «Sfîntul Gheorghe» la piept și sabia la șold, moștenite de la strămoșii lor invadatori, să-și mai pască caii prin stepe străine.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 31 ianuarie 1992, pagina 3, coloanele —.
