PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 2 iunie 1990
Caută în arhivă⌘K
PrieteniaNr. 65 · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Federație? Confederație? Colaborare? Comunitate...”

Ce vrei să faci?

Federație? Confederație? Colaborare? Comunitate...

De Oleg Moroz
Textul articolului

La sfîrșitul lui aprilie sub președinția lui F. Burlațchi, și-a ținut ședința Clubul deputaților poporului ai Uniunii RSS, în cadrul căreia a fost discutată chestiunea cu privire la federația noastră viitoare.

Uniune de nezdruncinat... Nu a ieșit o Uniune de nezdruncinat. La ora actuală toți își dau seama de aceasta. Și nu numai din cauza Declarației radicale a Lituaniei de a ieși din componența Uniunii Sovietice, ci și din cauza, după cum ni-am obișnuit să spunem, dispozițiilor centrifuge.

Ce s-a întîmplat? Ce manifestări negative au fost descoperite în această Uniune? De ce pentru unii ea a devenit străină și din toate puterile se străduiesc să se despartă de ea?

Este clar, că în mare măsură forțele noastre centrifuge sînt o reacție față de politica din trecut privitor la națiuni, cînd în republicile, aflate aproape în direcții diametral opuse, cu istorie diferită de dezvoltare, cu tradiții, obiceiuri diferite erau impuse metode standartizate de dirijare, întemeiate prin teorii despre contopirea națiunilor.

Ce ne facem? Să ne uităm în jur, să vedem, cum trăiesc oamenii. Dar, mai întîi de toate, să ne uităm în urmă, să ne examinăm trecutul.

Din cea mai fragedă copilărie am însușit, că Rusia de pînă la Revoluție a fost o închisoare pentru popoare. Această teză categorică ne-a împedicat să vedem: da, poate, în această închisoare a fost ceva bun, ce am putea aplica în casa noastră liberă? Și, de bună seamă, cum s-a făcut, că Imperiul Rus a reușit să uniască nu numai popoare și state creștine, slavone, dar și popoare de alte culte religioase, state, care au existat milenii?

Se vede, că rolul principal îi aparținea felului de abordare, diversității formelor la stabilirea relațiilor cu alte popoare. În Finlanda, care făcea parte, după cum se știe, din componența Rusiei, s-a păstrat parlamentul, în Polonia — seimul, în Buhara domnea emirul...

«Iar noi, tot timpul ne străduim să inventăm așa lege, asemănătoare cu cea a lui Newton despre atracția universală, s-o răspîndim printre toate popoarele, sperînd, că ea le va uni, — spune D. Cugultinov. — Dar în realitate, după cum sînt diferiți toți oamenii, așa sînt diferite și toate popoarele. Nu trebuie să căutăm o formulă generală pentru toți, dar pentru fiecare să încercăm a găsi o cheie deosebită. O formulă unică nu există».

Despre nenorocirile și durerile diferitelor popoare putem vorbi mult. De fapt, se și vorbește acum. Totodată, nu trebuie să uităm, că toți acum au tendința de a exagera tot ce este legat de noțiunea «națiune» și tot ceea ce nu pornește de la problemele reale vitale. Națiunea este mai presus decît toate. Oare mai presus? S-a făcut din nou o exagerare. După cum s-a făcut cîndva cu clasele.

Să fim sinceri și să recunoaștem, că tot ce ține de cuvîntul «națiune» a fost schimbat. Însăși formula «dreptul națiunilor la autodeterminare» este înțeleasă în mod diferit. Dacă respectăm în tocmai această noțiune și subînțelegem prin națiune o unitate etnică, apoi pe viitor ne așteaptă o «ramificare» mare. Fiecare națiune — și mică, și mare — parcă ar avea dreptul să se izoleze de vecini.

Este clar, că în realitate această nesăbuință nu se va realiza: majoritatea popoarelor din timpurile Babiloniei pe pămîntul pătimit sînt neomogene. Hotarele vom fi nevoiți să le stabilim nu pe la marginea orașelor și satelor, dar prin conturul apartamentelor, pe alocuri chiar și apartamentele vor fi împărțite. Totodată, tendința de a realiza cu orice preț acest «drept al națiunilor», îl vedem că acționează, se intensifică, cauzînd tot mai multe neînțelegeri.

În toată lumea sub dreptul națiunilor la autodeterminare se are în vedere alt sens — dreptul respectiv al unităților cetățenești, dar nu etnice. Anume așa s-au creat majoritatea statelor contemporane. Să luăm, bunăoară, francezii. Din punct de vedere etnic, ei nu au fost omogeni. În componența lor și pînă acum sînt și cetățeni de diferite națiuni... Cu toate acestea, există Franța, francezi. În orice țară a Americii Latine — indienii sînt urmași ai spaniolilor, portughezilor, popoarelor africane... În Africa, după cum se știe, sînt sute de unități etnice, dar s-au autodeterminat, în temei, comunitățile cetățenești. Comunitatea cetățenească se subînțelege în toată lumea prin cuvîntul «națiune», căreia îi corespunde și denumirea Organizația Națiunilor Unite.

V. Tișcov, directorul Institutului de etnografie, care a vorbit despre aceasta la ședința clubului deputaților, teza despre dreptul națiunilor la autodeterminare (subînțelegînd prin națiune o unitate etnică) a numit-o una dintre cele mai mari greșeli ale mentalității socialiste a secolului XIX, răspîndită și în secolul XX. Această greșală ne-a dus în impas. Noi singuri ne-am lăsat induși în eroare.

În cele din urmă, a avut loc încă o schimbare în conștiință: cauza principală a agravării problemei naționale, lucru straniu, dar nu rezidă în relațiile interetnice. Cauza e în sistetul totalitar, care îi asuprea pe toți, iar acum toți se învinuiesc unii pe alții.

Se consideră, că la baza Uniunii noastre sînt doi factori principali — necesitatea economică și securitatea colectivă, — a spus L. Arutiunean. Și una, și alta acum sînt puse la îndoială. Toate noroadele spun, că sînt jefuite, dar, lucru straniu, din aceasta nimeni nu s-a îmbogățit. E un fenomen uimitor. Nimeni nu știe, unde și ce dispare. Uniunea nu asigură nici securitatea colectivă. Mai mult, ea poate să stimuleze pericolul. Drept mărturie este războiul dintre Armenia și Azerbaidjan la ora actuală».

«Uniunea nu asigură securitatea colectivă... Rusia are de acum experiență, cînd unele cnezate s-au împărțit, — le-a amintit celor prezenți M. Bocearov. — Și noi știm, cu ce s-au terminat toate acestea — cu trei secole de robie. Istoria Rusiei cunoaște astfel de experiment. Și nu trebuie să uităm istoria».

D. Cugultinov le-a amintit, de asemenea, celor prezenți, cum a venit în Rusia poporul calmîc: a cerut adăpost, apăra granițele ei de est și singur era apărat. Ar fi bine, dacă istoricienii ar povesti și despre alte popoare în mod cinstit și obiectiv.

Referitor la necesitatea economică... Aici cel mai greu este a găsi contraziceri... Oricum dai, tot săraci sîntem. Împreună săraci și aparte — tot săraci. Nu perdem, însă, speranța, că, în cele din urmă, ne vom lăsa de vorbe și ne vom apuca de lucru. Ne vor ajunge, în cele din urmă, puteri, să ne desprindem de la țărmul mlăștinos și să ne apucăm de căutări. Anume atunci vom avea nevoie de unire. Din punct de vedere economic, țara s-a creat ca un tot integru cu speranța, că această Uniune va exista veșnic. Principiile uniunii ne sînt cunoscute din școală: specializarea și cooperația. Dar acum cu ce ne-am ales?

Cum se vor descurca, spre exemplu, uzbecii, cu specializarea lor în bumbac, moldovenii — în tomate?

— Ne spun, — mai ales, lituanienii, — că legăturile economice după separare vor rămîne indistructibile. Dar de ce acum, cînd sîntem într-un stat unic munca de aprovizionare este culmea neglijenței și lipsei de tîlc? Ce va fi, dacă în calea aprovizionării vom pune baraj vamal? Ar trebui, probabil, de făcut totul invers — la început de reglat, ca ceasornicul, mecanismul economic, și după aceea, dacă va fi dorință, să facem experimente în vederea elaborării și împărțirii diferitelor piese în diferite ungherașe, totodată, avînd grijă, ca el să continue să funcționeze neîntrerupt.

Indiscutabil este, că setea de separare ne vorbește despre nemulțumirea față de starea Uniunii noastre. Cum zicea clasicul — ce, totuș, vrem?

Ocupația noastră preferată — imitarea vrăjitorului de șerpi. Inventăm o formulă de cuvinte și începem a cînta cu speranță copilărească, că el ne va prezenta ceva minunat, care nici prin cap nu ne trece. Noțiunea «federație» trebuie să capete un conținut nou. Just, dar cum să turnăm vin nou în butoi vechi?

«Este ireproșabilă oare forma federației? — a întrebat la ședința clubului de deputați C. Halic. — Tot mai mult mă conving, că este neviabilă. Statul, părțile căruia diferă atît de mult în vechea formă federativă, se poate menține numai în condițiile regimului totalitar. Chiar nici formele autoritare de dirijare nu pot menține acest sistem.

Ce, dacă nu federație? Mai departe în măsura slăbirii puterii centrului și întăririi rolului unor părți merg confederația, colaborarea, comunitatea... Ce să alegem? Probabil, nu-i nimic mai na[iv], [de]cît să alegem orbește acea sau altă formă. Noi am săvîrșit de acum odată o greșală istorică, trasînd construcția socialismului conform anumitor planuri.

Trebuie să-i întrebăm pe oameni, ce vor ei, să ne străduim să stratificăm tendințele sănătoase de cele negative.

Totodată, ar fi bine de avut un reper, care s-ar întrezări cel puțin în depărtare, în ceață, ca să nu ne rătăcim în labirintul vieții contradictorii după metoda încercărilor și greșelilor. La clubul de deputați au fost numite cîteva repere de acest fel. Primul — amuțiți, străjeri ideologici! — Acesta e modelul SUA. Andrei Dimitrievici Saharov, după cum se știe, nu o singură dată a revenit la acest model și visa într-o formă sau alta să transfere acest model la noi. Așa orînduire e ademenitoare: au împărțit țara în state egale, le-au acordat drepturi egale, i-au lăsat centrului ceea, ce nu-i încurcă fiecărui stat să trăiască și toți sînt mulțumiți. Desigur, mecanic e imposibil de transferat acest model în condițiile noastre — la noi doar nu-s state, ci state independente. Însă unele principii pot fi, totuș, însușite.

Alt reper posibil — Iugoslavia. Drept, că dacă cu doi ani în urmă acest exemplu era numai atrăgător, apoi acum — și de avertizare: pe baza experienței Iugoslaviei vedem bine, la ce poate duce acordarea unor republici a drepturilor mari, fără a lichida sistemul administrativ-de comandă.

Însă majoritatea participanților la clubul deputaților cel mai atrăgător reper pentru viitor au numit modelul Comunității economice europene.

Fără îndoială, modelul Comunității economice europene e un reper aparte. Să ne ferească domnul să declarăm solemn, că acest model va fi aplicat pe deplin pînă în perioada... sau că generația curentă a oamenilor sovietici va trăi în societatea... Doar știm, cît de complicat a decurs formarea «Pieței comune» (vă amintiți, cum ne bucuram). Și aceasta e pe cînd țările «Pieței comune» ne-au întrecut cu mult.

E deosebit de prețios, că Comunitatea economică europeană le dă doritorilor dreptul de a studia nu numai un model structural, ci și un model de alipire treptată la ea a țărilor cu un grad diferit de dezvoltare în formă de așa-numiți membri asociați sau altfel. Din păcate, nu dispunem de lucrări, în care s-ar conține o analiză detaliată, profundă a structurii acestei organizații cu o istorie de peste treizeci de ani, în schimb, avem foarte multe publicații, monografii, care conțin critică «științifică»: iată, chipurile, un exemplu vădit al ultimei stadii de putrezire a capitalismului.

În sfîrșit, este important, că Comunitatea economică europeană nu este o structură inertă, ea evoluționează. Apropierea economică a țărilor ce întră în ea este însoțită, după cum se știe, de apropiere politică. În una din cuvîntările sale în timpul călătoriei prin Ural, M. S. Gorbaciov a citat cuvintele adresate lui de fostul prezident al Franței Giscard d'Estaing: «În curînd veți avea de-a face cu Federația Europei». Atunci, poate, și noi ne vom închipui mai clar, ce conținut trebuie să aibă noțiunea de «federație», dacă vom hotărî să păstrăm această formă a Uniunii.

Sursă: Prietenia, Nr. 65, 2 iunie 1990, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Federație? Confederație? Colaborare? Comunitate...”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1