Termenul de 48 de ore al ultimatumului Guvernului Republicii Moldova expiră pe data de 17 martie. La ora 18.00 cetățenii din stînga Nistrului care, nimerind în sfera de influență a puciștilot tiraspoleni au luat arma în mîini, sînt obligați să le depună organelor legislative ale puterii. În apelul Guvernului se conține o adresare și către militarii din Armata 14. Ei sînt îndemnați să respecte principiul de neutralitate și de neamestec în treburile interne ale Republicii Moldova.
Așadar, la 17 martie expiră termenul unui ultimatum ce nu are, cred, șansa de a fi respectată. De ce? În primul rînd, cantitatea de arme răpită sîmbăta trecută din unitatea militară Parcani, localitate din preajma Tiraspolului, nu mai poate fi raportată la ideea unui simplu conflict. Conform unor date oficiale, în mîinile separatiștilor au nimerit 12 instalații de reacție «Katiușa», 1900 pistoale-automate, 1 mln 500 cartușe etc. E posibil oare ca un asemenea arsenal de armament, repartizat deja printre populația civilă, să fie depus în doar 48 de ore? Judecînd după mersul evenimentelor din zilele trecute, răspunsul ar fi mai degrabă negativ decît pozitiv.
În al doilea rînd, nu există vreo garanție că separatiștii au renunțat la gîndul unui nou atac asupra depozitelor cu muniții și tehnică militară. Ba mai mult nu există nici o garanție că acest nou atac va eșua. Comandantul Armatei 14, generalul Netkaciov, a declarat recent că toate căile de acces spre depozitele de armament sînt minate și că militarii vor deschide foc asupra tuturor persoanelor ce vor încerca să răpească arme, indiferent de ce parte a baricadelor se află ei.
În rest, la ora plecării noastre de după amiaza zilei de luni, pe linia frontului din satul Coșnița puse stăpînire o atmosferă de acalmie, de liniște înșelătoare. Această sintagmă - «linia frontului» pare să nu mai surprindă pe nimeni. Chiar și în ultimatumul Guvernului se vorbește de un «război fără sens».
Polițiștii moldoveni ce luptă în stînga Nistrului nu sînt dispuși să acorde interviuri. Ceea ce am putut înțelege acolo se reduce la următoarea concluzie: deruta în care se află ei e determinată de deruta conducerii de la Chișinău. Unul dintre comandanții trupelor speciale de polițiști, de altfel, dumnealui m-a rugat să nu-i divulg deocamdată numele, mi-a declarat că moralul detașamentului pe care-l conduce scade pe măsură ce din Chișinău întîrzie să vină indicații clare: luptăm pentru acest pămînt sau lăsăm să moară băieți tineri de dragul unei ineficiente tactici de conciliere cu un adversar total ostil ideii de negocieri? Peste puțin timp va trebui să vorbim deschis despre multe lucruri neplăcute din această campanie transnistreană: despre lipsa de armament și muniții, despre teama de a lua o decizie, despre pierderea încrederii în conducerea de la Chișinău din partea populației din stînga Nistrului.
Comandantul unității de polițiști cu care am stat de vorbă a mai declarat că dacă în următoarele zile Guvernul îi va mai ține în șah, dumnealui va spune tot ce crede despre acest război în care sînt implicați atîția oameni.
Seara tîrziu plecăm din nou la Coșnița. Unitatea de polițiști de acolo se pregătește de un atac. Le va parveni oare în zori un nou ordin de retragere?
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 17 martie 1992, pagina 2, coloanele —.
