În perioada de după 11 septembrie curent, cînd gazeta centrală «Komsomoliskaia pravda» a publicat interviul «I u Moldovî budet svoi Karabah», Saidakov Aleksandr Fiodorovici, care a solicitat această ficție destabilizatoare, a trecut calea de la separatist de rînd, dar înveterat, la președinte interimar al Sovietului orășenesc de deputați ai poporului. Dar complet decepționat: «Sărmanul nostru oraș, sărmanii noștri orășeni!», exclamă jalnic într-un alt interviu difuzat de radioul local în ziua de 1 octombrie curent în care făcea totalurile întîlnirii, după cum s-a exprimat el, a parlamentarilor Rusiei cu cei ai Transnistriei și reprezentanții din Republica Moldova.
E și aceasta o fățărnicie, firește, pentru că nu de «sărmanul oraș și sărmanii orășeni» îl doare inima pe răzvrătitul Saidakov. Ca și pe toți răzvrătiții din Transnistria pe el îl neliniștește destinul său, pielea sa, dîndu-și bine seama că a venit ceasul răsplatei: după ce «tătuca» Lukianov a nimerit la dubă și nu-i mai arde de a îngenunchea popoare întregi, ei, separatiștii din Transnistria, nu mai au trecere nicăieri, toți s-au întors cu spatele la ei, dîndu-le fățiș de înțeles că tot ce au făcut pînă acum (mitinguri, greve, referendumuri, organe statale etc.) sînt acte anticonstituționale și sînt calificate drept crime de stat.
La Tiraspol acum separatiștii nu mai fac uz ca altă dată de faimoasele formule «internaționalism proletar», «patriotism sovietic», «orientare socialistă», ba chiar și așa-zisa Republică Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană este pur și simplu numită zonă a Transnistriei. Dar frica e mai mare decît indulgența și separatiștii fac ultimele sforțări de a ieși basma curată. În dimineața zilei de 1 octombrie curent ei au mai făcut o ultimă încercare de a-i aduna la clubul «Kiroveț» pe foștii ostași-afgani. Aceasta, firește, e inițiativa lui Vladimir Rîleakov, zis președinte al Comitetului de apărare a Transnistriei, unul din acei pe sovestea cărora sînt toate răzvrătirile din ultimii trei ani, toate colosalele pierderi pricinuite de ambițiile separatiste.
Separatiștii țipă în gura mare chemînd în ajutor, dar reacția e nulă pentru că la întreprinderi au fost consumate toate rezervele de materie primă din cauza blocării căilor ferate și mîine-poimîine vor rămîne în genere fără lucru și fără mijloace de existență.
Acest adevăr a început să-l înțeleagă și interimarul președintelui Saidakov, dar fiind limitat în cunoștințe teoretice și deprinderi practice de organizare a producției, ba mai fiind și pătruns de frică pînă în toate mădularele, nu știe cum ar putea fi scos din impas orașul și apelează din nou la formule generale: «Trebuie să ne unim să salvăm roada de pe cîmpuri, să asigurăm un nivel mai înalt de viață». Într-adevăr, sărmanii orășeni și sărmanul oraș, pe mîinile cui ați încăput.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 2 octombrie 1991, pagina 1, coloanele —.
