La 1 august ar fi trebuit să-și celebreze pentru a 22-a oară ziua de naștere. Însă în acea zi părinții i-au ridicat de 40 de zile de la moarte...
Serghei Mihail Fodor, polițist. Născut la 1 august 1970. Căzut vitejește în luptele de la Tighina la 20 iunie 1992. Decorat post-mortem cu ordinul «Ștefan cel Mare».
Avea patima lecturii. Ince[pî]nd din clasele mici și pînă [la] cei douăzeci și doi de ani, […] care îi hărăzise destinul, [a] citit un noian de cărți. Ci[te]a la orele de chimie și ma[te]matică, trezind obiecții din [pa]rtea profesorilor. Citea la [re]creații, rămînînd de unul [sin]gur în clasa pustie. Venea [ac]asă, își lua o hrincă de pîi[ne], un măr și ieșea în gră[di]nă, avînd cartea subsuoară... [Pă]rinții îl muștruluiau, chi[pu]rile, ar fi cazul să se aple[ce] asupra manualelor cu ace[ea]și tenacitate. Ca să scape de [ci]căleala mamei, recurgea la [o] stratagemă: punea car[te]a de biletristică între co[pe]rtele unui manual și «își [pr]egătea lecțiile»!
Și în armată, și polițist fi[in]d, nu se despărțea de car[te]. O fotografie decupată din[tr-]un ziar militar ni-l pre[zin]tă pe sergentul Serghei Fo[do]r, alături de doi prieteni, […] bibliotecă...
A iubit mult natura, lumi[na] soarelui. Deși foarte ti[nă]r, le spunea uneori părinți[lor] cu filozofia unui bătrîn: [«V]a ploua degrabă, simțiți cît [e] soarele de dogoritor și ce [lin]iște e în jur». Și numaide[cî]t ploua! În familie el adu[ce]a vestea că a înflorit prima [flo]are în grădină, șoptindu-le [ce]lor din jur cu un aer tainic, [pli]n de melancolie: «Se duc [co]corii...» A fost un suflet [lir]ic, asemenea ciobănașului [mi]oritic.
După lungi discuții cu doa[mn]a Nina Fodor, mama lui [Se]rghei, am înțeles de unde [mo]ștenise flăcăul dragostea [pe]ntru natură și tandrețea su[fle]tească. Îndurerata mamă […]ea să-mi spună poetic, prin[tre] suspine amare: «Cînd îl [as]cultai și te uitai la ceea [ce î]ți arăta el, numaidecît ve[de]ai frumosul pe care pînă [atu]nci nu-l observai». Și: «Soa[rel]e nostru în casă era Serio[j]a».
Nu se putea sătura de pă[rin]ți și de casă. La grădini[ță] mînca din farfuria și ceașca aduse de mama, fiindcă acestea erau d e a c a s ă. De mic apăra fetițele și se juca, mai cu seamă, cu ele. Unde era un buchet de cosînzene, acolo era și Serghei. De la taică-său, Mihail Fodor, părinte a cinci flăcăi, moștenise dîrzenia, vigoarea și demnitatea bărbătească.
În armată Serghei a fost martorul unei scene penibile. Un ofițer l-a impus pe un tînăr soldat din Moldova să spele veceul cu periuța de dinți, iar după aceea, clătind-o puțin, să-și curețe dinții... Cînd ofițerul șovin încercă să-și repete batjocura, Serghei îi încleștă mîna și-i spuse scurt: «De-ți mai bați joc de moldoveni, să știi că te achit! Chiar dacă mă va judeca tribunalul militar». Ofițerul l-a simțit și tăria brațului, și tăria cuvîntului, căci îi lăsase în pace pe cei cîțiva moldoveni de sub comanda sa. Iar Serghei, după revenire la vatră, avea să primească răvașe de la camarazii săi mai tineri, toate pline de recunoștință.
Se înrolase într-un detașament de poliție specială. A participat la eliberarea Cocierilor, a salvat, nemijlocit în toiul luptelor, bătrîni și copii. Visa, ca și prietenii săi, la instaurarea unei păci trainice și echitabile. În toamna anului curent urma să-și joace nunta. În prima zi de august, cînd avea să împlinească 22 de ani, intenționa să-și aducă logodnica în casa părinților...
În seara de 20 spre 21 iunie penultimul fecior al soților Nina și Mihail Fodor, Ștefan, sărbătorea absolvirea școlii medii. În sala de festivități a școlii nr. 1 din Cărpineni, se adunaseră tineri și tinere, pedagogi, părinți. Veselie, glume, muzică. Și numai doamna Nina Fodor nu se simte la sărbătoare, deși absolventul său a terminat școala cu note bune, deși profesorii o asigură că băiatul ei va susține cu bine examenele la Academia Agricolă, unde urma să prezinte documentele. La un moment dat mama se apropie de fecior și-i spuse:
— Ștefane, eu mă duc acasă. De dimineață mă apasă o presimțire, s-a întîmplat ceva acasă...
— Mamă, toți părinții sînt alături de fiii și fiicele lor...
— Rămîi și te veselește, Ștefane. E serata ta de absolvire, iar eu plec acasă.
La poarta școlii mama și-a descălțat pantofii și a pornit desculță acasă, n-avea răbdare să ajungă mai repede. Acasă însă era liniște și pace. Dar presentimentul nenorocirii n-o părăsea. A doua zi plecă împreună cu soțul la Chișinău. Serghei le promisese că va fi în acea duminică în oraș și se vor întîlni. Dar nu s-au întîlnit și aceasta a mirat mult părinții, fiindcă Serghei totdeauna îi întîlnea cu bucurie.
Ala, logodnica fiului lor, deja aflase vestea îngrozitoare: frumosul, blîndul și curajosul ei mire căzuse în dimineața de 20 iunie, răpus de gloanțele șovinilor ruși. Corpul lui mai zăcea pe o stradă din orașul basarabean Tighina, cînd mireasa-i îmbrăcase haină cernită și încă nu se putea apropia de oamenii care ar fi trebuit să-i devină socri. Numai la reîntoarcere în sat aceștia au aflat că au rămas cu numai patru feciori...
Mai tîrziu martorii oculari le vor povesti părinților că în dimineața ceea mitraliată Serghei a pășit neînfricat în primul șirag, alături de confrații săi polițiști, și că a căzut ca o floare retezată, rostind în ultima clipă cuvîntul MAMA.
La 1 august ar fi trebuit să-și celebreze pentru a 22-a oară ziua de naștere. Însă în acea zi părinții i-au ridicat de 40 de zile de la moarte...
Ștefan așa și n-a mai depus documentele la Academia Agricolă. A susținut examenele de înmatriculare la altă academie, cea de poliție, și a plecat să însușească meseria de apărător al Patriei la București. Mama în genunchi se ruga lui Dumnezeu să nu reușească Ștefan la examene, dar zadarnic. Băiatul ei a trecut toate cumpenele și i-a repetat cuvintele spuse cîndva de Serghei: «Pămîntul nostru noi trebuie să-l apărăm».
Sursă: Viața Satului, Nr. 47 (4764), 16 decembrie 1992, pagina 1, coloanele —.
