Ieri după o pauză de circa două săptămîni Parlamentul și-a reluat ședințele în plen. Președintele ședinței dl A. Moșanu a propus, ca deputații să ia în discuție situația din Transnistria, care s-a constituit în primele zile de martie curent în legătură cu ciocnirile, ce s-au soldat cu jertfe, de la Dubăsari și din satul Cocieri al acestui raion. Informațiile au fost prezentate de dnii A. Plugaru, ministrul securității naționale al Republicii, și C. Antoci, ministrul de interne. După un schimb de opinii s-a ajuns la concluzia, ca ședința să fie suspendată pînă astăzi la orele 16, în care pauză Președintele Republicii dl Mircea Snegur va face contactele necesare cu omologii săi din alte state suverane și apoi va prezenta o comunicare, ce va permite adoptarea unei decizii a Parlamentului, aptă să amelioreze, în sfîrșit, situația politică din statul nostru independent.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 5 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
