Știri triste parvin din raioanele de est ale Republicii Moldova. Separatiștii, cu ajutorul armelor, au interzis grafia latină în școli și impun copiilor un scris străin. Copiii moldovenilor sînt lipsiți de dreptul de a scrie cu literele strămoșilor, de a aplica alfabetul folosit în majoritatea țărilor din lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii, Canada, Anglia, Franța, Germania. O atare politică de deznaționalizare fusese promovată în aceste raioane pe timpurile odioaselor represiuni staliniste, cînd pentru un cuvînt scris cu litere latine oamenii erau aruncați în închisori și exterminați.
O activitate similară desfășoară în prezent Smirnov, Maracuța, Caraman, Iacovlev și alți separatiști. Autoproclamații lideri ai republicii-fantomă amenință poporul că aplicarea grafiei latine va fi pedepsită, ceea ce și se face. Directorii școlilor sînt concediați, părinții sînt urmăriți și persecutați. Și, lucru firesc, oamenii, care-și dau bine seama ce viitor îi așteaptă pe copii lor, protestează. Au declarat grevă și începînd cu 21 septembrie elevii nu mai frecventează școlile. La școala nr. 1 din orășelul Grigoriopol, de exemplu, peste 600 de elevi se află în grevă împreună cu părinții. Sînt pustii școlile din satele Krasnaia Gorka, Delacău, alte localități.
Părinții fac apel către Președintele Mircea Snegur, Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova, către Ministerul Științei și Învățămîntului cu rugămintea de a fi susținuți în lupta pentru dreptul de a scrie și a vorbi în limba maternă.
În aceste zile lucrătorii Ministerului Științei și Învățămîntului au încercat să se deplaseze în școlile aflate în grevă, dar au putut ajunge numai pînă la Nistru. Acolo li s-a pus automatul în piept, fiind siliți să se întoarcă înapoi. Ce-i de făcut?
Zilnic la redacție se adresează pedagogi, părinți. Ei își exprimă indignarea față de dezmățul smirnovist, susțin oamenii și copiii care-și apără limba maternă și alfabetul ei firesc. Ne roagă să transmitem prin intermediul ziarului «Moldova Suverană» că acțiunile de protest ale moldovenilor din partea stîngă a Nistrului sînt susținute de toți oamenii de bună credință din întreaga republică.
Apelurile părinților din școlile raionului Grigoriopol au fost adresate și organizațiilor internaționale, inclusiv Organizației Națiunilor Unite, care vor trimite neapărat reprezentanți în școlile din Transnistria. Să sperăm că în calea acestora nu vor fi puse din nou armele și clica lui Smirnov pînă la urmă va fi pusă la punct.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 26 septembrie 1992, pagina 3, coloanele —.
