În colindul Basarabiei la fiece pas întîlnim mărturii de vechimea neamului românesc între Prut și Nistru. Cetățile de-a lungul fluviului, troițele bătrîne de sute de ani, bisericile ctitorite în vremuri, fîntînile cu anii săpați în colacul de piatră, mănăstirile tăinuite în inimă de codru, dovedesc că poporul romîn a stăpînit acest ținut, că și-a lăcrămat sîngele pentru apărarea lui, c'a fost fărîmă scumpă din trupul sfînt al Moldovei.
Malul Prutului de la Bucovina pînă la Reni îmbrățișează așezări moldovenești pe văi și dealuri, între livezi și podgorii, în oaze de raiuri unde a răsunat și unde deapururea va dăinui graiul strămoșesc.
Dar și la Nistru, de-acolo unde pîrăul Onuț întinde hotar de argint la miaza-noaptea Hotinului și pînă la Limanul Cetății Albe, prin coturi ascunse, între coline ce cobor să s'adape în fluviu, ori după stîncile împădurite, sate moldovenești străjuiesc de veacuri marginea țării și alcătuiesc alte mărturii pentru care zadarnice sînt orice încercări de a le înlătura.
Aici la Nistru s-au statornicit cei mai viteji ostași ai Moldovei.
Străbunii neamului, dăruiți de voevozi cu'ntinse moșii, după biruințe în lupte, au apărat hotarul țării și au păstrat graiul, datinele și credința nației.
Cea mai puternică mărturie de românism sînt satele moldovenești care de sute și sute de ani hotărnicesc țara. Vechimea lor arată și întărește drepturile noastre asupra Basarabiei. Vrîstarea acestei provincii cu coloniștii aduși de oriunde și de diferite nații arată tocmai interesul stăpînitorilor vremelnici de a covîrși pe băștinași. Cu vremea însă nu numai că nu și-au ajuns scopul, dar stăpînii aduși au fost nevoiți să ne învețe limba, să împrumute din obiceiuri, încredințînd astfel urmașilor tăria elementului autohton.
Vechimea satelor moldovenești mărturisește dreptul nostru asupra acestor locuri.
Coborînd dela Hotin întîlnim, grămădit după dealuri, satul moldovenesc Darabani întemeiat în 1532, apoi, mai jos, într-un cot al Nistrului, satul Bîrnova înființat la 1622. Și tot pe malul Nistrului întîlnim satul Moșineți, bătrîn dela 1732, pornit de proprietarul Moșanu și satul Moldova cu vechimea dela 1598.
Intrînd în județul Soroca Nistrul ține tovărășie satelor: Lipnic, unde la 1470 Ștefan Vodă a nimicit oastea hanului Mamac, Lencăuți întemeiat la 1764, Verejeni la 1769, Arionești la 1645, Samoileuca, întemeiat de însuși Domnul Moldovei Ștefan cel Mare la 1461, Jarova înființat la 1721 de proprietarul Buznea, Balinți, unde la 1739 cel dintîi proprietar era Grigore Tăriță și-ntre stîncile de granit satul Cosăuți dela 1532.
Ascuns între vii și livezi, la 6 km de Soroca, trăiește cel mai bătrîn sat de moldoveni, Egoreni dela 1387, vreme cînd nici nu se pomenea de o putere rusească în părțile acestea.
După un lanț de stînci păduroase întîlnim Trifăuțul vechiu dela 1543, apoi Racovățul dela 1421 și Nimereuca al cărei an de întemeiere nu-l cunoaștem dar trebuie să fie sat destul de vechiu dacă într'o mărturie de hotar dela 1651 întîlnim ca martor pe unul «Gligore, vornic din Nimereuca». După dealuri cît munții, de unde se desprind uriașe stînci, întîlnim satul Cerlina pornit la 1742 după care găsim ascuns între prăpăstii Zălucenii întemeiat la 1740, Vîrtejenii la 1780 și Jabca dela 1742, cu mînăstirea tîrnosită în umbră de pădure, ca o zăloagă într'un ceaslov, între izvoare și lîngă fluviul peste care le lărgește, luminos, podișul Podoliei.
Colindînd malul prin județul Orhei dăm peste satul răzășesc Poiana întemeiat la 1722, apoi Rezina pe care-l întîlnim într'un hrisov al lui Ștefan Vodă din 12 Martie 1470 dat slujitorilor răzeși Neiciu și Cozma Răzan pentru «bună slujire adusă Modovei».
Horodiștea este înființată la 1734, Biciușca la 1522, Izvoare la 1525, Jora de Sus la 1354, Jora de Mijloc la 1418, de către proprietarii Tăbultoc și Bargan, apoi Criulenii a cărui vechie nu se cunoaște dar într'o mărturie hotarnică de la 25 Iulie 1661 întîlnim pe cei trei proprietari: Sclifos, Samoilă și Tătaru.
Prin ținutul Tighinei întîlnim, străjuind malul: Delacheu dela 1672, Puhoceni — 1700, Șerpeni — 1600 și-n vîrful unui cot Sp[ea] dela 1619.
În județul Cetatea Albă întîlnim sat[e] străjere la Nistru: Talmazul întemeiat [de] proprietarul Talmaciu la 1500, Ciuburciu 1400, Olănești în lunca de sălcii a Nistrului, bătrîn dela 1723, apoi Tudora văcuind d[in] 1770 și pînă la Limanul Cetății Albe, a[lte] sate unde numai graiul românesc stăpîne[ște].
Au încercat rușii, în cursul vremii, [să] deznaționalizeze aceste așezări de temelie [ale] Moldovei, dar nu numai că n-au reușit, [dar] coloniștii aduși, în cea mai mare parte s-[au] românizat.
Vremelnica furtună a dezlănțuit am[ără]ciuni în sufletele celor rămași ca-n timpur[i] de răstriște, despărțiți de nație. Dar nea[mul] românesc, chiar secole de-ar trece, rămîn[e] același, unit și'ntărit în credință, limb[ă și] datini.
Soroca, 1940.
Sursă: Țara, Nr. —, 26 mai 1992, pagina 4, coloanele —.
