Într-un trecut apropiat ne-a parvenit o scrisoare ce pretindea la confesiunea unui muncitor de la uzina metalurgică din Rîbnița (U.M.R.). Revolta autorului, după lectura scrisorii, putea fi lesne înțeleasă și împărtășită, dar... Dar ne-a pus în gardă o înșirare prea detaliată a abuzurilor pe care le comite conducerea acestui mare bastion ale industriei transnistrene. Mai mult ca atît, sîntem nevoiți să recunoaștem că am avut suspiciunea că această scrisoare nu este decît o ticluire ce ne-a fost pusă în mînă spre a ni se încerca naivitatea. Iar în consecință, lucru firesc, și discreditarea ziarului pe malul stîng al Nistrului.
Am procedat la studierea cîtorva numere ale ziarului «Rîbnițkii metallurg» și a variantei de limbă ucraineană a ziarului raional. În numărul din 14 ianuarie am și găsit prima confirmare a abuzurilor descrise în amănunte de autor. Spre a nu repeta conținutul scrisorii colective a muncitorilor către conducerea U.M.R. dăm curs primei scrisori adresate redacției.
Rîbnița
Stimate domnule redactor!
Mă adresez «Sfatului Țării», fiind sigur că nici unul din ziarele transnistrene n-ar publica răvașul meu. De fapt, rămîne să decideți dumneavoastră.
Nu știu cum e în Basarabia, dar la noi, pe malul stîng al Nistrului, și mai cu seamă în Rîbnița, nu-i om care să nu fi auzit de Belitcenko, directorul uzinei metalurgice din localitate. Numele lui, era și pe bună dreptate, se asociază cu statornicirea întreprinderii și a ramurii. Treptat el a devenit și liderul politic, părintele «democrației» transnistrene, care ține strîns în mîinile sale și o serioasă cîrmă financiară. Planul era îndeplinit și depășit, ceea ce a înlesnit și soluționarea multor probleme sociale. Am învățat a face negoț contra valută forte, ceea ce promitea un tratament medical mai eficient, alimente variate, călătorii ș.a. S-a dovedit însă că directorul avea cu totul alte intenții. Cu banii cîștigați prin munca noastră, deloc ușoară, direcția a început a cumpăra automobile străine, televizoare, videoaparataj și alte mărfuri de larg consum. Mă rog, e și aceasta ceva, dar cine profită de bunurile procurate? Partea leului revine «suitei» directorului și personalului tehnico-ingineresc. Cîte ceva se strecoară și către muncitori. Dar multe bunuri dispar fără urmă, căci împărțeala o face însuși «stăpînul», precum și cîțiva dintre «servii» lui.
Repartizarea automobilelor de marcă străină s-a dovedit a fi mai anevoioasă (marfă ce nu se ascunde atît de ușor) și conducerea s-a văzut nevoită a crea cel puțin iluzia dreptății. Bunăoară, directorul adjunct Medvedev spera la două autovehicule «Renault» - sie și ginerelui, dar s-a pricopsit doar cu unul. În schimb, lui Medvedev nu i-au scăpat două televizoare și două magnetoscoape, evident, de producție japoneză: mîndria nu i-a permis să se mulțumească cu aparataj din fosta U.R.S.S. Nu-i rău deloc cînd ai din ce alege, dar spre regretul nostru, nu fiecare are asemenea posibilitate. Medvedev a reușit ce-a reușit prin abilitatea de a cheltui circa 50 mii dolari, călătorind împreună cu directorul uzinei prin țări străine. Nimeni nici pînă azi nu știe ce s-a făcut cu acești bani. Vă asigur însă că se poate pricopsi cu ceva nu numai ginerele, dar și soacra.
Șostak este numele altui «uns al domnului», care nici nu știu ce post mai ocupă. La timpul său acest Șostak a fost prins cu «cărămida în sac» adică o sustrăgea de la uzină. Fiind un «valoros» specialist invitat, i s-a iertat patima căratului. Mai mult ca atît, a fost făcut director al viitoarei fabrici de cărămidă (pe lîngă uzina metalurgică). Iar drept încercare, Belitcenko îl ia pe Șostak cu sine în două delegații peste hotare, de unde ultimul nu aduce nici cărămidă, nici tehnologii pentru producerea ei, deschizîndu-i-se în schimb un credit nelimitat de încredere la «stăpîn». În baza acestui credit Belitcenko îl și numește deja director al fabricii de țiglă, ce-i drept, la fel de imaginară. Urmează alte două călătorii și Șostak e de-acum director al fabricii de încălțăminte... Dar Șostak e în serviciu, dichisit în haine «de firmă», nu duce lipsă nici de valută «pentru cheltuieli mărunte». Iată ce înseamnă să știi a te împărți cu aproapele tău și a păstra secretele.
Alți trei «opricinici» sînt directorul comercial Otroșcenko și locțiitorii săi Vilipp și Ceremnîh. Ultimii n-au dovedit să însușească bine noile funcții, dar se primblă deja cu automobile «Tavria». Belitcenko a fost întrebat cum și de unde au făcut rost de ele proaspeții «comercianți»? Păi, a răspuns dînsul s-au deplasat la Zaporojie, la uzină, și le-au cumpărat «contra numerar». Doamne, atît de simplu, în timp ce noi, ca proștii, ani în șir stăm la rînd! Era cît pe ce să comandăm, bilete la avion spre Zaporojie, dar ne-am dat seama că tovarășul Belitcenko «uitase» să ne comunice cîte televizoare și frigidere, destinate muncitorilor întreprinderii noastre, fuseseră schimbate pe aceste două automobile. Îmi închipui că în alte secții lucrătorii «au refuzat» să procure aparate tehnice de uz casnic (nouă, spre exemplu, nu ni le-a propus nimeni), iar ca să nu ruginească, ele au fost cedate automobiliștilor amatori.
Fie, la urma urmei, automobilul nu-i un obiect de lux, ci o necesitate. Dar iată că Ceremnîh, pe care-l cunoașteți deja, este prins în timp ce propunea cuiva drept mită un videomagnetofon și 4000 de ruble. După lege, Ceremnîh și-ar fi luat pentru multă vreme rămas bun de la cei dragi, dar... minunea niponă minune rămîne. Chiar în prima zi de lucru la uzina noastră soției șefului secției locale de poliție, Fucidji, i se repartizează un televizor japonez. Astfel Ceremnîh iese basma curată și rămîne la întreprinderea dragă. Ce-i drept, scandalul cu televizorul încă n-a fost dat uitării, dar asta o repară vremea.
De ce însă aș vorbi numai despre «curteni»? Atunci rezultă că de sine tovarășul Belitcenko nu are grijă? Ei bine, dar parcă n-am învățat la școală că e frumos să te îngrijești mai întîi de oameni? De cei de folos, bineînțeles. Zis și făcut. Adjunctului său Lozovskii, care avea deja o «Volgă», îi făcu rost de un automobil «VAZ» (simțea el că în curînd prețurile aveau să erupă). Și numai apoi, ca un conducător modest, a găsit și pentru sine un «Renault», «Lada 09» și un «Oka». Spre folosință personală, desigur. Iar pentru vizitele oficiale ale soției sale a fost procurat un «Volvo» (un ultim model), cu numai 30 mii de dolari. Nu-i pagubă dacă metalurgiștii și ai casei lor umblă fără ciorapi, în schimb doamna Belitcenko nu se mai hurducă, ca pînă nu demult, într-o «Volgă» trivială.
Aceasta și multe altele i-au fost vorbite directorului la adunarea colectivului secției. L-am întrebat și unde-i ciocolata, pentru care am strîns cîte 50 de ruble ca să avem ce le pune copiilor sub brăduț. În loc de ciocolată însă ni s-au făcut doar promisiuni de a clarifica, unde «a dispărut» vagonul cu dulciuri. L-am întrebat și despre frigiderele «Minsk», și despre televizoarele «Gorizont», și despre cele 35 mii de cutii de sardele în ulei, dintre care numai 10 mii au ajuns la lucrătorii întreprinderii. Directorul dădea vina pe liderul sindical, pe care în curînd l-a dosit într-un loc mai călduț, așa că nici nu prea aveai cui cere socoteală. Ne-am dus la Pavlușenko, șeful magazinului întreprinderii. Acela ne-a trimis la directorul comercial Stepovoi care a făcut cu ochiul spre Belitcenko. Însă după adunarea cu pricina Belitcenko n-a mai dat prin secția noastră (nici chiar însoțit de pază). A nimeri în biroul lui practic e imposibil. Uite așa stau lucrurile la noi la Rîbnița.
Dacă veți publica răvașul meu, se prea poate că și restul muncitorilor vor începe să privească cu alți ochi la traiul lor. Cineva, posibil, va găsi și alte confirmări celor spuse, iar cineva poate că va dori să polemizeze.
Mie personal una mi-i clar: nu i se cade unui conducător să risipească fără socoteală bunurile, obținute prin sudoarea noastră, cu atît mai mult cu cît acest conducător pretinde la rolul de figură politică pe malul stîng al Nistrului.
R.K., muncitor la uzină, lucrez din ziua formării.
Face să acordăm atenție acestui neîndemînatic, banal și populist sfîrșit: «Nu i se cade unui conducător...» Asta e realitatea: modelul de socialism sau societate comunistă pe care îl simulează forțele separatiste din stînga Nistrului tot mai frecvent își dezgolesc organele în putrefacție, prin aceasta avînd în vedere descompunerea morală a pretinselor călăuze spre o echitate socială și politică a populației din Transnistria. De altfel, conform aceleiași publicații, pentru toate «a plătit» V.N. Stepovoi, fost director-adjunct pentru probleme sociale care a fost eliberat de la întreprindere «în baza cererii depuse». Primul protest a și fost semnat în ziarul din 25.01.92 de I.R. Burac, muncitor la uzină. Trebuie să recunoaștem că informația culeasă din ziarul de mic tiraj a uzinei (18.01.92, 25.01.92) într-un fel ne promite vaga speranță că, într-un final, masele se vor deștepta și vor privi cu ochi treji la cele ce se petrec din ambițiile unor impostori care își duc zilele după principiul «cine poate - oase roade, cine nu - mănîncă carne».
Tiraspol
La Tiraspol se lucrează vîrtos în vederea creării unor forțe armate regulate. Calificativul «formații paramilitare», chiar nefăcînd abstracție de sentimentele noastre patriotice, nu mai exprimă fața reală a lucrurilor: formațiunile se transformă pe zi ce trece în armată. Astfel, pe lîngă cunoscutul batalion «Dnestr» în Transnistria activează Detașamentul mixt teritorial (D.M.T.) care în unele documente mai figurează și în îmbinarea «Detașament teritorial de salvare». Se are în vedere că în sarcina acestui detașament sînt puse acțiuni de lichidare a situațiilor extreme (calamități naturale). Sub acest pretext, conducerea pretinsei republici conlucrează strîns cu unitățile militare ale regiunii militare Odessa. Se procură tehnică de cea mai diversă destinație. În acest scop s-au făcut demersuri către comandanții unităților militare 64142, 4814, 13962, 35770.
În realitate, tehnica este procurată pentru înzestrarea formațiunilor militare pentru a le face apte de acțiuni de luptă, după modelul armatei sovietice.
V. Rîleakov, președintele comitetului apărării al așa-zisei republici nistrene, face un demers către inspectoratul auto al organelor de interne din Tiraspol în care cere să fie luate în evidență numerele de înmatriculare pentru - nici mai mult nici mai puțin! - 200 automobile destinate D.M.T.: de la 91-00 CO la 91-99 CO inclusiv (o sută) și de la 92-00 CO la 92-99 CO inclusiv. Matriculele numerice au fost executate în corespundere cu cerințele Ministerului Apărării al fostei U.R.S.S.
Luînd în calcul ultimele informații parvenite din Tiraspol, ne asumăm riscul să conchidem că separatismul intră în faza de delir politic care poate să erupă cu un scandal armat de proporții.
Comrat
La Comrat virusul separatismului și înarmării a contaminat din nou pe liderii găgăuzi. Încă în vara anului 1991 guvernul pseudorepublicii din sud a luat în dezbatere chestiunea formării gărzii naționale, crearea acesteia începînd practic în toamna aceluiași an.
Detașamentul «gărzii naționale» este subordonat șefului afacerilor interne al «republicii», I.G. Burgudji (fost lucrător de miliție, condamnat pentru huliganism față de un cetățean reținut; alungat din organele interne ale Republicii Moldova). Conform declarațiilor acestuia, el poate chema la arme circa 300 de oameni. Suportul factologic al acestei afirmații este că Burgudji stăpînește 400 de arme tip Kalașnikov (pistoale-mitraliere, mitraliere), grenade F-1.
Detașamentele de viitori gardiști au un efectiv variabil. Membrii lor sînt eliberați de la munca de bază, dar sînt salariați la locurile vechi conform paragrafului «drughinari populari». Deocamdată garda găgăuză nu are uniformă, dislocare și plan concret de activitate.
P.S. Redacția politică, aduce mulțumiri tuturor cetățenilor transnistreni și de la sud care și-au dat concursul la dobîndirea și furnizarea informației către «Sfatul Țării».
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 22 februarie 1992, pagina 3, coloanele —.
