Un omulea[n] din stradă, dintre acei ce se pretind a fi «um, cesti i sovesti nașei apohi», dînd cu ochii de titlul «Democrația-i veșnică, reacțiunea-i efemeră» («M.S.» din 21 august a. c.) mi-a reproșat cu tărie și încredere de sine că nu-i tocmai așa. Și m-am gîndit atunci că mulți ar dori să fie invers, fapt de care, de altfel, m-am convins în aceeași zi ascultîndu-i în Parlamentul republicii pe deputații poporului Krilov și Maxuta, care au declarat oficial că se asociază la huntă, încuviințează acțiunile ei și își exprimă dezacordul față de proiectul declarației propus spre aprobare parlamentarilor.
În timp ce parlamentul rus, în timp ce o Rusie întreagă condamna cu vehemență lovitura de stat de la Moscova, cerînd arestarea puciștilor, doi aleși ai poporului, aleși aici — pe pămînt moldovenesc, dintre care unul — Krilov — se pretinde a fi reprezentant al intelectualității ruse, că înlăturarea mișelească, prin călcarea Constituției în picioare, a Președintelui Mihail Gorbaciov, e ceva firesc, ceva ce s-a produs potrivit unor legități obiective (zaconomerno).
Auzind cuvintele lui Krilov, mi-am amintit de zilele mult prea încordate din septembrie trecut, cînd domnia sa, aflîndu-se împreună cu alți deputați la Tiraspol pentru a încerca să potolească spiritele «[…]toricești» ale separatiștilor, cineva din mulțimea înfuriată, adunată prin selecție în sala de festivități a uzinei de turnătorie i-a replicat Parlamentului de la Chișinău, că el, Krilov, nu mai este rus, că a trădat cauza neamului său. Mi se păruse atunci că acest Krilov e om de treabă, și-l compătimeam: doar îl vedeam cum se străduiește din răsputeri să le insufle calm și argument conaționalilor săi că ceea ce fac, croind harta Moldovei, nu e bine.
Acum declar și eu că acest Krilov nu mai este rus. E pur și simplu, ca și mulți alții ca el, un reacționar fără naționalitate. Rușii adevărați s-au aflat pe baricadele din jurul Casei albe de la Moscova, au apărat democrația vărsîndu-și și sîngele pe caldarîm. Rușii adevărați, indiferent de locul de trai au înfierat puciul.
Majoritatea rușilor de la noi, cei care l-au divinizat pe Jirinovski (lider al unicului partid ce a salutat lovitura de stat — alături de Hussein și Caddafi) au triumfat, s-au pomenit în al noulea cer, cînd au văzut reacțiunea la putere. S-au bucurat, crezînd că și omuleanul cela cu citatul din Lenin lipit de piept, că ea, reacțiunea, e veșnică.
Nu. Veșnică e totuși democrația. Timpurile sclavagiei și inchiziției au trecut, rămînînd afundate în bezna istoriei. Și dacă din cînd în cînd, pe ici colo, reacțiunea își ridica capul, încercînd să stăpînească prin sînge și teroare, mințile a milioane de oameni, apoi mai devreme sau mai tîrziu capul acesta este retezat.
Pentru reacțiune poporul totdeauna e o turmă, pe care o mînă încotro dorește. Am fost noi turmă 70 de ani, la rînd dar acum, cînd am gustat din nectarul democrației, nu mai sîntem cine am fost. Atîta doar, că pe un moment nectarul ne-a îmbătat și ne-a făcut să uităm că democrația — acest copil în fașă, născut în chinuri și suferințe — trebuie păzită ca ochii din cap. (Să ne fie de învățătură!). Dar ne-am trezit la timp: și noi, și rușii din Rusia, și ucrainenii din Ucraina... și am apărat pruncul. Acum sîntem datori să nu-l mai dăm uitării, să-l alăptăm cu sufletele noastre, să-l creștem mare și puternic, ca nici o hidră reacționară, nici o huntă, nici un separatist, nici un krilov-maxuta să nu încerce să-l doboare.
Democrația, de altfel ca și libertatea și independența, sînt comoare de neprețuit pentru orice popor și dacă le pierde — pierde totul, devine rob. De data aceasta am știut a le păstra (așa firave, bolnave, nedepline cum sînt). Hunta militar-bolșevică, acești dinozauri politici, au fost răpuși, unul dintre ei curmîndu-și singur zilele.
Aceasta însă nu înseamnă că pericolul a trecut. Tovarășii de idei ai bandei celor opt rămîn în libertate printre noi, rămîne încă huntișoara de la Tiraspol, născută din scremăturile «Soiuz»-ului tutelat părintește de Luchianov, rămîn adepții ei de la Tighina, Rîbnița Bălți, din comitetul veteranilor etc. Rămîn la Moscova și Leningrad, la Rostov și Krasnodar — pe tot întinsul imperiului pornit spre destrămare. Așa că noi salvgardiști ai patriei pot apare oriunde și oricînd. Să fim vigilenți și să-i convingem pe toți prin fapte că totuși DEMOCRAȚIA-I veșnică, iar reacțiunea — «efemeră».
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 178 (17787), 27 august 1991, pagina 2, coloanele —.
