Numele acestui savant cu renume în domeniul medicinei sociale și organizării ocrotirii sănătății, autor a peste 200 lucrări științifice, inclusiv 15 monografii, pentru noi este profund semnificativ și de o importanță extrem de mare, înglobînd în sine puritatea viselor realizate și romantismul anilor șaizeci.
Orientat spre fapte bune, el încununa realități rezonabile. Comportarea lui exigentă, uneori chiar drastică față de sine și de subalterni, bunătatea lui sufletească nemărginită respiră prin toți porii, calități care mai apoi îl afirmă în lumea asta meschină ca personalitate de o onestitate enormă și devotament față de idealurile supreme, cu o dragoste nețărmurită față de patria sa mică — Moldova. Bărbat mărinimos și internaționalist, cu convingeri vitale, înțelept, disciplinat, întotdeauna punctual, planifica chibzuit fiecare pas făcut de colectivul de muncă pe care-l conducea. Bucurîndu-se de orice clipă liberă, nu pierdea posibilitatea de a discuta deschis cu colegii săi pe teme ce nu avea legătură cu serviciul, rîdea la o glumă bună pînă la lacrimi... Iată numai unele trăsături, care alcătuiau imaginea integrală a unui om remarcabil, umanist în adevăratul înțeles al cuvîntului, progresist, medic-savant, pedagog, organizator al ocrotirii sănătății Nicolae Testemițeanu, personalitate în multe privințe neobișnuită, la drept vorbind, absolut excepțională, a cărei lipsă o resimt atît de acut toți acei care l-au cunoscut.
Se poate presupune că chirurgia a pierdut mult prin faptul că N. Testemițeanu a trecut în altă ramură a științei. Însă e cert că medicina socială și organizarea ocrotirii sănătății a cîștigat dividente foarte importante pentru consolidarea prestigiului ei. Doar de fapt colectivul de cercetători științifici sub conducerea lui N. Testemițeanu a fost primul nu numai în republică, ci și în fosta U.R.S.S. căruia i s-a acordat Premiul de Stat pentru elaborări în domeniul medicinei sociale. De o astfel de apreciere onorifică nu s-au învrednicit specialiștii în această ramură a medicinei încă de pe timpurile lui N. A. Semașco și Z. P. Soloviov.
Putem să regretăm că N. Testemițeanu a activat puțin timp la Ministerul Sănătății. Însă dacă din multitudinea de probleme soluționate de către această instituție de stat se va lua numai pregătirea cadrelor științifice, și cu această ocazie să ne aducem aminte că în centrele științifice medicale din alte republici în anii 1961—1969 au fost trimiși să-și continue studiile circa 250 aspiranți, iar apoi ei s-au întors și au preluat conducerea catedrelor, serviciilor specializate în republică, au susținut și continuă să susțină tezele de doctorat, ne putem închipui în ce fel rezolva dumnealui și alte probleme.
Și pentru a ne forma o impresie mai amplă vom enumera într-o formă concisă, laconică cele mai importante componente ale vieții și activității marelui savant.
Anul 1927 pentru Andrei Testemițeanu — tatăl, țăran înțelept și gospodar din comuna Ochiul-Alb, județul Bălți, marchează nașterea celui de-al patrulea copil, care urma să devină «unul din stejarii, pe care se sprijină neamul», care, după obiceiul moștenit din strămoși, este numit Nicolae — în cinstea bunelului.
Fiind un băiețandru dezghețat, el termină cu distincție școala medie. Pasionat de medicină, visurile și avîntul său altruist îl aduc la Institutul de Medicină, pe care l-a absolvit cu distincție în anul 1951. Dragostea neobișnuită de viață și de profesia de medic l-a însoțit mereu manifestîndu-se prin veșnicul frămînt în viața plină de contradicții și inechitate.
Activitatea de muncă a început-o ca medic-ordinator în secția de chirurgie a spitalului raional central din Rîșcani. În 1954, după absolvirea secundariatului clinic, devine asistent la catedra de chirurgie generală a Institutului de Medicină, succesiv conducînd secția medico-sanitară a Ministerului de Interne al Moldovei. Devenind în anul 1955 medic-șef al spitalului clinic republican, el manifestă un deosebit interes față de dezvoltarea ocrotirii sănătății populației rurale, patricipînd activ la reorganizarea ramurii în republică. N. Testemițeanu este fondatorul și primul redactor al revistei «Ocrotirea sănătății», care apare consecutiv pe parcursul a 35 de ani.
După susținerea tezei de candidat în anul 1958, se afirmă ca savant, iar mai apoi, în luna martie 1959, este numit în funcția de rector al Institutului de Medicină din Chișinău, evidențiindu-se în această funcție ca un conducător erudit și capabil.
În aprilie 1963 Nicolae Testemițeanu este numit în funcția de ministru al sănătății al Moldovei. În această calitate el a activat pînă în anul 1968, conducînd concomitent catedra de traumatologie, ortopedie și chirurgie de campanie.
Talentul lui Nicolae Testemițeanu în calitate de organizator al ocrotirii sănătății se reliefează cu deosebită pondere în postul de ministru al sănătății. Pornind de la necesitățile populației republicii în cadre medicale cu studii superioare și medii de specialitate, el a argumentat și a realizat deschiderea unui șir de facultăți noi, a făcut mult pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a instituțiilor de ocrotire a sănătății, pentru introducerea formelor și metodelor progresiste de organizare a asistenței medicale, pentru aplicarea în practică a realizărilor științei și tehnicii în domeniul profilaxiei, diagnosticării și tratării bolilor.
La insistența unor funcționari ostili, Nicolae Testemițeanu curînd este demis din acest post. Nu i se permite reîntoarcerea în chirurgie... Dar nici aceste deziluzii nu l-au dezechilibrat. Avînd predilecția pentru viața satului și avînd dragoste de muncă, se angajează la catedra de medicină socială, ca docent.
După doctorantură (1968—1970) și susținerea tezei de doctorat cu conferirea titlului de profesor, în anul 1973, N. Testemițeanu este ales șef al catedrei de medicină socială și organizare a ocrotirii sănătății a Institutului de Medicină din Chișinău, pe care a condus-o pînă la decesul subit, care a avut loc la 20 septembrie 1986.
Un interes științific și practic deosebit a manifestat N. Testemițeanu față de problema «Argumentarea științifică a lichidării deosebirilor esențiale în nivelurile asistenței medicale acordate populației urbane și rurale», care a constituit tema tezei de doctorat. Din inițiativa și sub conducerea lui N. Testemițeanu au fost create și funcționează cu succes laboratorul pentru problemele ocrotirii sănătății populației rurale, muzeul de istorie al Universității de Medicină. Catedra condusă de N. Testemițeanu a fost recunoscută oficial în fosta U.R.S.S. ca centru științific de coordonare a problemelor organizării ocrotirii sănătății populației rurale.
În temeiul analizei particularităților climato-geografice, demografice și altor particularități ale zonelor rurale ale Moldovei, ținînd cont de transformările social-economice și socio-culturale survenite în sate, N. Testemițeanu a argumentat și a elaborat o nouă concepție de organizare a asistenței medicale specializate de dispensar-ambulatoriu și staționar, precum și a serviciului de urgență acordat populației rurale, care prevede descentralizarea dispensarelor, ambulatoriilor, centralizarea asistenței de staționar în spitalele raionale centrale, precum și organizarea pe lîngă ele a stațiilor (secțiilor) de asistență medicală urgentă, datorită căruia fapt se obține apropierea maximală a asistenței medicale specializate de populația rurală. Traducînd în viață această concepție, mai tîrziu apar o serie de monografii și lucrări științifice, sintetizate apoi într-o lucrare complexă și propusă pentru concurs. Ca rezultat, în anul 1983 N. Testemițeanu împreună cu colectivul științific, condus de el, au fost distinși cu Premiul de Stat al Republicii Moldova în domeniul științei și tehnicii.
Pentru prima dată în țară a argumentat științific și a efectuat amplasarea rațională a rețelei de instituții medicale destinate populației rurale în perspectivă pînă în anul 2010. Conform acestui concept, în republică se efectuează planificat construcția capitală și reînnoirea rețelei instituțiilor medicale. La etapa actuală sînt date în exploatare și funcționează mai mult de 180 de ambulatorii și puncte medicale de diferite categorii, iar altele, circa 80, se găsesc în stadiu de proiectare și construcție.
Din inițiativa profesorului N. Testemițeanu s-a efectuat o intensă colaborare cu mai multe centre științifice atît din țară, cît și de peste hotare, printre care: Institutul de Medicină din orașul Plovdiv (Bulgaria), Institutul de Medicină Socială și Organizare a Ocrotirii Sănătății din Praga, facultatea de medicină a Universității din orașul Pechi (Ungaria), institutele de medicină din Riga, Voronej, Arhanghelsk și altele.
În decurs de mai mulți ani el a fost președinte al secției de medicină socială și de organizare a ocrotirii sănătății a filialei din Moldova a societății științifice unionale pe disciplină, membru al consiliului redacțional al revistei «Sovetskoe zdravoohranenie». În anul 1982, din inițiativa lui, a fost creată Asociația științifică republicană a specialiștilor în domeniul medicinei sociale și ocrotirii sănătății din Republica Moldova, fiind ales primul președinte al acestei asociații.
Da, profesorul Testemițeanu era o personalitate viguroasă, profund democratică. Pentru tineretul ce a hotărît să se consacre vindecării bolnavilor profesorul N. Testemițeanu era etalonul moralității. Detesta idolatrizarea, corupția, fățărnicia, astfel nu a făcut nici un pas pentru susținerea legendelor despre el însuși. Muncea mult, rămînea el însuși. Profesorul Testemițeanu considera că statura morală a unui intelectual rezultă din munca lui reală, din concepțiile despre lume, din diversitatea de probleme importante ce le soluționează.
Sarcinile exclusiv definitorii pentru sine, după cum a confirmat viața lui, purtau un caracter pronunțat umanist, deoarece ele erau orientate spre bine și prezentau valori esențiale. Să alegi inovația înseamnă să alegi viața veritabilă, să obții fericirea creației. Însă acest fapt înseamnă să te sortești unui destin anevoios.
Nicolae Testemițeanu s-a remarcat ca un mare patriot, în fapte mari și mici. El afirma cu convingere și proceda la fel: «Patria este mai întîi pragul casei tale, este casa ta, satul tău, țara ta». El considera în mod obiectiv că un patriot nu este acela care spune fraze înalte, ci acela care dovedește prin fapte dreptul său la simțămîntul sfînt de recunoștință față de Patrie. El prețuia germenii culturii populare, cunoștea bine limba maternă, făcea totul ce era posibil ca studenții și medicii s-o cunoască și s-o prețuiască. Prin efortul lui la institut s-a introdus predarea multor discipline teoretice generale și speciale în limba maternă, fusese traduse și editate zeci de manuale și materiale didactice la disciplinele medicale principale.
Nicolae Testemițeanu își iubea și își respecta profund părinții, rudele, consătenii, era strîns legat de locurile natale. Le-a ajutat să construiască școală, spital, grădiniță de copii. Consătenii îl considerau drept ambasadorul lor la Chișinău. Această dragoste reciprocă s-a manifestat într-o formă neobișnuită, plugarii din satul Ochiul-Alb l-au ales pe medicul-savant colhoznic de onoare. E un caz unic în istoria culturii. Și în același timp este un reproș multor originari ajunși la posturi înalte în capitală, care și-au uitat baștina.
Numele lui Nicolae Testemițeanu va străluci puternic în constelația unor astfel de medici remarcabili din Moldova, cum sînt Costache Vîrnav, Nicolae Sklifosovscki, Nicolae Zubcu-Codreanu, Lev Tarasevici, Toma Ciorba ș. a. El e o rază de lumină în perioada îndelungată de stagnare. De la astfel de oameni se acumulează pic cu pic acel impuls pozitiv care într-un sfîrșit s-a materializat în mișcarea revoluționară largă a întregii noastre societăți sub numele de restructurare, de renaștere activă.
Profesorul N. Testemițeanu este o personalitate cu care ne vom mîndri întotdeauna. În anul 1990, prin decizia Guvernului Republicii Moldova, Universității de Medicină din Chișinău, prosperării căreia și-a consacrat viața savantul umanist, i se conferă numele «Nicolae Testemițeanu».
În fotografii: profesorul Nicolae Testemițeanu; un grup de medici cu care savantul a muncit în strînsă colaborare.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 104 (17974), 25 iulie 1992, pagina 3, coloanele —.
