Războiul nu poate să fie frumos nici în filmele artistice. El e strașnic în cadrele documentare la ecranul azuriu, în emisiunile radiofonice cu participarea celor care au suferit, în fotografii și informațiile din ziare. Dar cu totul altfel este receptat în cazul cînd îi simți alături respirația, cînd în zona de acțiuni militare se află cunoscuții și apropiații tăi. Redacția săptămînalului nostru nu e numeroasă, dar războiul și-a întins aripa și asupra «Vocii poporului». A fost internat la spital colegul nostru Alexandru Șchendrea în urma unei răni. A fost mobilizat un alt coleg — Viorel Cibotaru. Vă propunem atenției una din primele lui informații de pe linia frontului unde se află în calitate de reprezentant al centrului de presă al Ministerului Apărării al Republicii Moldova.
Din păcate, comunicarea de ieri seara la radiou cum că noaptea va fi liniștită nu s-a adeverit. Formațiunile militare nelegitime din așa-numita republică nistreană și-au activizat acțiunile de luptă în noaptea de 3 spre 4 iunie pe toată întinderea frontului. Deosebit de agresivi au fost gardiștii în preajma satului Gura Bîcului. La 23.00 au început să tragă din pistoale automate, apoi au fost susținuți de împușcături din tancuri și tunuri. Tirul a ținut pînă la 4.40 dimineața.
Și pe capul de pod de la Coșnița s-au înregistrat tiruri de foc din pistoale automate. De asemenea, pe capul de pod de la Cocieri tirul de foc din pistoale automate și mitraliere asupra pozițiilor armatei naționale s-a produs pînă la 2.30. Separatiștii au lansat și rachete «Alazan». Printr-o lovitură în plin a proiectilului de acest tip a fost distrusă cantina unei unități.
La 2.50 proiectilele reactive «Alazan» au început să fie lansate asupra pozițiilor noastre și din partea satului Roghi. Unitățile armatei naționale au fost impuse să deschidă foc de răspuns. Răniți și morți n-au fost.
Analiza acțiunilor întreprinse în ultimul timp de formațiunile militare nelegitime ale separatiștilor, tactica lor de deschidere a focului mai ales în timpul nopții e o mărturie că ei încearcă să fixeze mijloacele de foc ale artileriei noastre, pentru a le stabili coordonatele și a le nimici prin foc de răspuns. Împușcăturile haotice din pistoale automate au drept scop să provoace consumul de muniții în unitățile noastre și să determine sistemul de foc. De asemenea se urmăresc și anumite scopuri politice: a discredita în fața opiniei publice acțiunile unităților armatei naționale a Moldovei și a forțelor de menținere a ordinei, precum și a dezinforma comunitatea internațională cu privire la caracterul conflictului armat.
În timp ce la diferite niveluri politice se întreprind căutări intense a căilor de soluționare pașnică a conflictului militar din Moldova, conducerea armatei a 14-ea, care se află sub jurisdicția Rusiei, continuă să fie un moment destabilizator în situația creată.
Din surse demne de încredere s-a aflat că la finele lui mai — începutul lui iunie statul major al armatei a 14-ea a efectuat aplicații de desfășurare în linie a armatei în sectorul Cocieri — Dubăsari — Coșnița și Bender. În cadrul acestor manevre au fost folosite materialele metodice-ilustrative din timpul celui de al doilea război mondial, recurgîndu-se la mostrele acțiunilor de luptă anume pe aceste sectoare.
Chiar după ce a fost dată publicității decizia cu privire la retragerea armatei a 14-cea din Moldova și în pofida eforturilor conducerii republicii de a nu admite amestecul acesteia în conflictul armat, comandamentul întreprinde măsuri de completare a unităților, expediind ofițeri în orașele Rusiei în vederea completării efectivelor. Armata continuă să transmită gardiștilor arme și muniții. În fiecare zi de la depozitele militare din satul Colbasna, raionul Rîbnița, gardiștilor li se trimit autocamioane cu muniții și echipament militar. Încărcăturile sînt însoțite de documente de expediere false. La 1 iunie la baza gardiștilor din satul Glinoie, raionul Grigoriopol, au sosit patru «KamAZ»-uri cu armament din satul Colbasna.
De asemenea s-a dat în vileag faptul că pretextînd lupta cu terorismul conducerea R.M.N. desfășoară o campanie de persecutare a acelora care nu sînt de acord cu politica separatiștilor. Printr-un decret secret al lui Smirnov sînt create grupe speciale de luptă cu banditismul, sarcina cărora este de a neutraliza opoziția conducerii.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 22 (113), 9 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
