Așa scria acum vreo trei[z]eci de ani marele poet Mihail [E]minescu, pe care suferințele [n]esfârșite ale neamului său l-au [a]tins în chipul cel mai simți[t]or. Gem de o mie de ani Ro[m]ânii din Ungaria și Transil[v]ania sub călcâiul unguresc, [d]e sub care nu pot scăpa; of[t]ează Bucovina, în care se [o]dihnesc osămintele lui Ște[f]an cel Mare; tânjește România [c]opleșită de Nemți, de Bul[g]ari și Turci; oftează fără nă[d]ejde Basarabia sub cnutul [ț]arului rusesc. Peste douăspre[z]ece milioane de Români duc [v]iață de robi, — ei cari sunt [fi]i ai unui popor mare și ne[b]iruit din vechime.
[D]ela Nistru pân'la Tisa nu[m]ai gemăt, numai oftat, nu[m]ai suferință.
[D]ar peste Nistru? Despre [a]sta nimeni nu pomenește ni[m]ic, nimeni nu știe nimic. Ori [p]oate că acolo nu trăiesc frați [d]e-ai noștri, a căror soartă să [n]e miște, a căror viață să ne [i]ntereseze?
[B]a da, trăiesc și acolo ur[m]ași de-ai vechilor Români, — [t]răiesc și acolo fii de-ai lui [B]ogdan și Dragoș, cari au ple[c]at acum șease sute de ani din [T]ransilvania spre Răsărit, și pentru cari Prutul și Nistrul n-au fost ape destul de late ca să-i oprească pe loc.
Amândouă malurile Nistrului sunt tot atât de românești ca și malurile Prutului, ale Oltului sau ale Murășului. Dar un blăstăm vechiu, o nenorocire mare care ne-a păscut veacuri dearândul, a făcut din râurile și din munții noștri linii de despărțire a vieții acelorași frați. Carpații au fost ca un zid înalt pentru Românii din România și pentru cei din Transilvania, Prutul și Nistrul au făcut dintr-o singură țară de odinioară trei țări nenorocite, cari nu mai știau una de alta. Parcă nu eram frați, parcă nu eram acelaș trup, acelaș sânge, acelaș suflet.
A trebuit să vie grozavul războiu european ca să facă din noi un popor. Vitejia oastei românești a surpat Carpații și frații din cele două țări și-au dat mâna. Nenorocirea de mai pe urmă a României a adus pe frontul ei peste o sută de mii de Moldoveni din Basarabia și de peste Nistru, cari acolo au înțeles că ei sunt — acelaș popor cu Românii, iar revoluția rusească a venit să desăvârșească marea lucrare a redeșteptării lor, dându-le putința să-și așeze viața pe temelii naționale după plac, neîmpiedecați de nimeni.
În sfârșit, neamul nostru în treg s-a deșteptat la viață și la conștiință națională și de acum înainte nu mai este putere pe lume care să ne ție în întuneric și robie. Basarabia astăzi nu mai este o gubernie rusească, ci o republică moldovenească și norocul ei ademenește cu putere și pe frații de peste Nistru.
Românii de peste Nistru
Cu câtă iubire și cu câtă duioșie trebuie să căutăm la acești frați ai noștri, cari de sute de ani locuiesc pe malul stâng al râului, de unde s-au întins departe, până dincolo de Elisavetgrad! Ei au trăit totdeauna ca neam deosebit, dar nici odată n-au fost sub stăpânirea politică românească, și n-au fost înrâuriți de cultura națională. Nimic nu s-a scris și nu s-a tipărit la ei în cursul vremurilor, — nici un bărbat de vreo însemnătate oarecare pe vre-un teren, n-au dat neamului, și nici de la noi aproape nimic și nimeni n-a trecut la ei. Și totuși ei nu s-au pierdut, și la cea dintâi adiere a curentului național, ei se deșteaptă ca dintr-un somn adânc și-și cer dreptul la viață, în rând cu noi ceilalți.
Cea dintâi adunare a Moldovenilor din gubernia Hersonului și a Podoliei, ținută la 17 Decemvrie în Tiraspole, a fost în adevăr o minunată dovadă de puterea de viață a neamului nostru. Cele petrecute acolo sunt vrednice de a fi povestite amănunțit, pentru ca din ele să câștige putere sufletească și acei frați ai noștri, pe cari dureroasele amintiri ale trecutului și grozavele suferințe ale vremurilor de acum i-au înfrânt până la un loc.
Idea unei adunări la Tiraspole
Frații noștri de peste Nistru au fost, poate că cei din urmă, din întreagă Rusie, cari s-au deșteptat la viață națională, după Revoluție. Abia târziu, după congresul soldaților moldoveni, ținut la 21 Octombrie în Chișinău, și-au dat seama câțiva soldați de peste Nistru, că și frații lor de acolo trebuie să înceapă lupta pentru dobândirea drepturilor lor politice și culturale. Moldovenii de peste Nistru sunt de două ori mai mulți decât cei din Bucovina și întrarea lor în lupta națională a neamului poate fi de o însemnătate nespus de mare. De aceea, cei cinci soldați cari au iscălit chemarea pentru adunarea de la Tiras pole, pe ziua de 17 Decemvrie 1917, sunt vrednici să li se însemneze numele cu slove de aur în istoria neamului. În adevăr, frații noștri Bulat, Jalbă, Durbailă, Dumian și Mălaiu vor trebui amintiți în istoria neamului nostru cu aceeași cinste ca și Pelivan, Halippa, Țanțu, Inculeț și alți frați basarabeni, sau ca și Bărnuț, Avram Iancu, Papiu Ilarian și Barițiu din Transilvania, cari cu toții au ostenit în cele mai grele vremuri pentru așezarea unei vieți nouă pe seama neamului nostru.
CHEMAREA pe care au adresat-o cei cinci de peste Nistru este cel dintâi document de viață națională al fraților noștri de acolo, și el va fi păstrat cu sfințenie printre hîrtiile, cele mai scumpe ale luptelor noastre politice.
Iată această «CHEMARE»:
Chemare
Lumenarea
Știindu-se în Basarabia despre adunarea de la Tiraspole, deputații moldoveni din Sfatul țării, desbătând într-o ședință a blocului lor, această chestiune, au aflat de bine să trimită din partea lor o delegație la acea adunare, pentru a-i aduce salutul republicii și pentru a le da mână de ajutor la lucrarea cea grea pe care o încep. Delegația a fost alcătuită din vicepreședintele Sfatului: P. N. Halippa și din deputații: G. Mare, N. Gafencu și A. Crihan. La aceștia s-a alăturat, ca reprezentant al gazetei «Ardealul», redactorul ei d. Onisifor Ghibu, cari au plecat împreună spre Tiraspole în ziua de 16 Decemvrie.
(Va urma).
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 187, 12 august 1990, pagina 1, coloanele —.
