Dacă sînt refugiați — sînt și ocupanți!
La primăria din Slobozia-Dușca am intrat pe la orele 14.
— De fapt, primarul trebuie să se afle aici, parcă-și cerea scuze de la noi femeia de serviciu, însă abia, sărmana, a plecat să ia prînzul.
Știam și noi, că dna L. Podgurschi, primarul, în zilele acestea pline de groază rar cînd dă pe acasă. Deci n-am încercat s-o căutăm, ci am întrebat interlocutoarea, unde putem întîlni o familie de refugiați.
— Doamne, unde vreți, tot satul e plin de ei, sărmanii, i-a fost răspunsul. Duceți-vă măcar și la Olga Burlacu, intendent la grădinița de copii. În casa ei s-au oprit 3 familii de peste Nistru, din Coșnița.
Și iată-ne în familia Olgăi Burlacu, care împreună cu fiul Veaceslav, proaspăt absolvent al școlii de medicină, și fiica Veronica, lucrătoare la atelierul Asociației invalizilor, a cazat 3 mame cu mulți copii... Dna Taran Raisa a trecut Nistrul, sărutîndu-și la despărțire soțul Valeriu, șofer la fabrica de conserve din Coșnița, cu un copilaș de un an de zile în brațe, înconjurată de ceilalți patru copilași.
Vînzătoarea Galina Rebeja s-a refugiat cu doi copii. Soțul ei, Anatolie, lăcătuș la aceeași fabrică, la fel a rămas cu arma în mînă să-și apere casa natală. Cea de-a treia mamă, Parascovia Mamulat, a intrat în casa Olgăi Burlacu cu trei copii. A dovedit să-și ia în geantă niște pelinci, căci e pe cale să nască. Feciorul ei mai mare, Ghenadie, auzind ce se face acasă, a venit într-un suflet de la Odesa, unde-și face armata, și a rămas în Coșnița alături de taică-său.
— Au rămas în sat toți bărbații moldoveni, povestesc cu lacrimi în ochi aceste femei bătute de soartă. Nici bătrînii n-au dorit să-și lepede vatra la apusul vieții. Ei povestesc, că nici jandarmii români, nici fasciștii nu s-au comportat pe vremuri așa cum se comportă acum gardiștii și kazacii ruși. Maică-măiculiță! Treceau cu mașinile pe de-a dreptul, răsturnînd gardurile, luau de la oameni vin și orătănii, intrau în magazin, luîndu-și pîine, rachiu și țigări, fără a se uita la biata vînzătoare, adică fără a plăti. «Ce căutați la noi?», îi întrebam. «Mî prișli vas zașcișciatî» — ne răspundeau, duhnind a băutură. «De cine, mă rog?» — «Ot rumân».
(Sfîrșit în pag. 3).
În imagini: pe acești refugiați din Coșnița i-a găzduit dna Olga Burlacu din Slobozia Dușca; apărătorii integrității Republicii Moldova. Fotografii de V. Zamșa și de S. Voronin.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 44 (17914), 29 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
