S-au împlinit patru luni de cînd a început războiul nedeclarat de pe Nistru. Ieri au murit 37 de apărători ai Moldovei. Români basarabeni. Numărul exact al victimelor nu se cunoaște încă. Din surse demne de toată încrederea, aflăm că au murit peste 1000 de oameni. Șoferul nostru, Marcel Vîrje, nu vrea să rămînă în spatele frontului. Merge cu noi.
Plecăm spre linia frontului. Spre Coșnița și Doroțcaia. Prin satele pe unde trecem, locuitorii ne spun că s-a tras toată ziua și toată noaptea.
Trecem Nistrul pe un pod lovit încă din aprilie de o rachetă Alazan.
În Coșnița, aflăm de la un grup de voluntari că ultimele 24 de ore au fost dramatice. În satul Pohreba au fost distruse trei case și un depozit de cereale. Localitatea a fost ținta rachetelor Alazan și tirurilor de artilerie. Gardiștii au tras și înspre malul drept. Obuze au căzut și asupra orășelului Vadul lui Vodă.
Un voluntar din grupul «Scorpion» ne arată un aruncător de grenade antitanc capturat de la ruși. Arma este extraordinară. Are cîteva sute de grame greutate și pare făcută din material plastic. «Au obuze noi. Cad la pămînt, apoi se ridică la înălțimea de 1-1,5 m și explodează în aer. Rad totul».
Au rămas cadavre pe cîmp
Ajungem în tranșeele moldovenilor, la Doroțcaia, în preajma prînzului. Sînt cele mai avansate linii. Cei din tranșee se odihnesc după luptele de noapte. La cea mai mică adiere de vînt, mirosul cadavrelor se face simțit. «Sînt leșurile mercenarilor de pe întinsul Rusiei, iar cei de dincolo nu vor să le ridice. Zac acolo de multe zile. Noi am comunicat cu ei să vină să le ridice, dar dînșii refuză. Nici noi nu știm de ce» - ne spune cel care ne însoțește. Credem că nu vor să se știe cîți au murit de la ei. Mai ales că mercenarii nu sînt revendicați de nimeni. Le este mai ușor să-i dea dispăruți pentru a nu stîrni panică în rîndul celor care vin să le întărească forțele. Sau vor să declanșeze o epidemie. Urmările ar fi extrem de grave pentru localitățile din preajma frontului.
Moartea nu îi mai sperie
«Noaptea care a trecut a fost grea. La 4 dimineața ne-au atacat, în două rînduri, gardiștii care vroiau să ne cucerească pozițiile. Toată noaptea au tras în noi. Am reușit să respingem atacurile. Din păcate, au fost morți și răniți la cei din batalionul care ține linia Doroțcaia. Pe noi, Dumnezeu ne-a avut sub paza lui».
Mulți dintre ei sînt în tranșee de două săptămîni. Alții, chiar de o lună și jumătate.
Valentin, comandantul, ne zice că jumătate din băieți nu au fost acasă de la izbucnirea conflictului. Lîngă el au venit și alții. «Domnilor, scrieți că noi nu ne facem datoria față de Guvern și Parlament, ci față de Țară».
Străbatem tranșeele. Din loc în loc, ne aplecăm. Se aud împușcături răzlețe. Unii mănîncă. Lîngă bucata de pîine - arma. Unul își bandajează o rană la picior. Sînt neberbieriți și obosiți. Au probleme cu apa de băut, care se aduce cu marmitele. Trecem pe lîngă tricolorul Moldovei, ridicat pe un catarg. Se văd găurile făcute de gloanțe în steag. Alături, clădirea fostului sediu al colhozului. Dărîmată de obuze de tanc.
«Vom muri pînă la unul, dar nu dăm înapoi niciodată», spune comandantul. Apoi, arătînd spre un puști de lîngă el: «Ilie are numai 20 de ani. Este trăgător de elită și are un curaj nemaipomenit». Despre locțiitorul lui: «Am încredere-n el ca într-un tată».
Ne luăm rămas bun de la ei și plecăm cu mașina militară care ne-a adus pînă aici, la baricada liniei întîi a satului Doroțcaia. Însoțitorul nostru cere șoferului să apese mai tare pe accelerator. Sîntem în cîmp deschis și putem fi reperați. «GAZ», îi spune șoferului. De trei ori. În traducere liberă înseamnă «gonește».
Trebuia să aibă nuntă în toamnă
Ajungem la baricadă. Urme de sînge și creer pe planșeul de beton. Ieri dimineață, un glonț de mare calibru ia sfărîmat capul. Îl chema Ion Bîtlan și era născut în 1967. Camarazii i-au improvizat o cruce de lemn pe care i-au scris numele. Și cîteva flori care se ofiliseră deja.
Au tras dintr-o tanchetă care încerca să ocupe poziția. Moldovenii au capturat-o. Au reparat-o și au re[pus-o în] funcțiune. Împotriva gardiștilor.
«Printre moldovenii din sat [sînt …] trădători, care țin cu gardiștii», sp[une cu] amărăciune un luptător.
Maricica a murit în aceeași zi […] 21 de ani. Își luase concediu pe[ntru a] ajuta pe apărătorii moldoveni. Pr[intre ei] - logodnicul ei. Le adusese de m[încare.] O rachetă ALAZAN a căzut chiar […] ea. A murit sub ochii logodnicul[ui.]
Trebuia să aibă nunta la toam[nă.]
Sursă: Glasul, Nr. 28 (100), 10 iulie 1992, pagina 2, coloanele —.
