[Si]tuația social-politică complicată, ce s-a [creat] astăzi în Moldova, continuă să tulbure [spiri]tele. După ce în august în raionele de [sud] ale Bugeacului s-a anunțat despre [forma]rea republicii Găgăuze, iar în septembrie [pe ma]lul stîng al Nistrului — Transnistrene, […] s-a dovedit a fi sub pericol însăși ec[ziste]nța RSS Moldova ca stat suveran integru. [Încorda]rea se intensifică. În presa [repu]blicană a fost publicată Legea cu [privi]re la regimul juridic al stării excep[ționale] și formelor speciale de administrare în RSS Moldova, la Comrat și Tiraspol au fost numite termenele alegerilor în viitoarele Soviete Supreme ale republicilor independente de RSS Moldova.
Zilele trecute gazetele au publicat apelul lui M. Gorbaciov către poporul Moldovei. Va deveni oare el un factor convingător, capabil să ajute stabilizării situației în republică? «Bunul simț ne insuflă: trebuie să devină», — consideră președintele RSS Moldova Mircea Ion Snegur, cu care conversează corespondentul ziarului «Izvestia».
— [P]e ce se bazează convinge[rea] [Du]mneavoastră, domnule Snegur? [Doar] în Apelul lui Gorbaciov nu se spune nici un cuvînt despre caracterul ile[gal] al formării republicilor Găgăuze și Transnistrene. [Nu]mite nici n-au fost pomenite.
— Cu toate acestea, după pă[rerea] mea, Președintele URSS [a] spulberat speranțele sepa[ra]tiștilor la susținerea pre[tenți]ilor lor. El s-a expri[mat] clar: orice probleme pot [fi] rezolvate în mod fructuos [n]umai pe baza legii, men[țin]erii integrității republ[icii]. Anume despre aceasta — [despre] stima față de Lege, [despre] garanțiile unității [Mol]dovei — vorbim și noi, [chema]ndu-i pe separatiști [să] renunța la ideile lor [distru]ctive. Poporul Moldovei [ni]ciodată nu se va împăca cu [aceasta], că țara lui, care chiar […]ori și-a proclamat su[vera]nitatea, care a căpătat în [sfî]rșit statalitatea multaș[tept]ată, din nou este amenin[țată] cu dezmembrarea teritori[ală], cum a mai fost aceasta [în] istoria ei nu numai o da[tă].
— În unele publicații ale [zia]relor locale se confirmă, [că] aceste forțe sînt «diri[jate] de centru», însă nimeni [nu] precizează, ce-i acesta cen[trul], care pînă ntr atît se îm[potri]vește căpătării suvera[nită]ții de către Moldova. De [alt]minteri, uneori se strecoa[ră ș]i deschis — Gorbaciov.
— Președintele URSS, du[pă c]um am spus, și-a determi[nat] poziția și aceasta ne in[suflă] speranță. Însă aceasta [nu] înseamnă că în țară [nu] sînt forțe, care visează să [păst]reze în inviolabilitate [un] conglomerat administra[tiv-]politic, cum a fost pînă [în] prezent uniunea noastră. [Even]imentele în Moldova og[lind]esc într-o anumită măsu[ră] repartizarea forțelor po[litici]e în țară. De loc nu e [întîm]plător, că printre li[deri]i așa-zisei republici [Tran]snistrene sînt conducăto[rii] de ieri și de astăzi ai în[tre]prinderilor unionale, pen[tru] care procesul apropiat al [suveran]izării economiei în [Mol]dova este un cuțit ascuțit. [Ei] vor lupta pînă la ul[tima] suflare, numai ca să păs[treze] vechea structură ministe- [rial-]departamentală, centra[liza]rea economiei, ce a adus [țara] la criză, și Moldova în [parti]cular. Iar ei s-au inclus […] în acest sistem, […] pe ei nu poate să nu-i [îngri]joreze. Urmărind inte[resul și] profit, ei în fel și [chip t]ulbură clasa muncitoare, care, s-ar părea, în primul rînd, trebuie să fie cointeresată în schimbările social-economice bruște, deoarece nu mai dorește să trăiască, cum a trăit pînă acum. Asemenea forțe antirestructurale sînt pretutindeni. Sprijinul lor este blocul de partid economic-birocratic ce s-a unit în ultimul timp, care a condus nu demult tot și toate. Acum el se zbate cu înverșunare pentru a-și păstra posturile de conducere.
— Dar oare numai în ele constă totul? Una e, cînd în opoziția structurilor autoritare republicane sînt cîțiva politicieni, și alta — cînd în spatele lor stau mii și mii de locuitori ai orașelor și satelor, îngrijorați nu atît de destinul economiei, cît de lezarea drepturilor și libertăților personalității. Să ne amintim, că zilele neliniștite în Moldova au început cu grevele politice, provocate de legile cu privire la limbi, pe care populația rusofonă le consideră discriminatorii.
— Mai întîi ar trebui să ne descurcăm în fond, cu ce anume și pe cine anume i-au lezat legile despre limbi, adoptate de parlamentul Moldovei. Nu cred, că e legitim de a numi anticonstituțională cerința, pe care Legea o prezintă conducătorilor — de a cunoaște limbile moldovenească și rusă. În privința subalternilor lor aceasta taman e democratic. Conducătorul trebuie să cunoască limba de stat și comunicînd cu organele de stat ale Moldovei. Nici vorbă nu poate fi despre aceea, ca să fie păstrate acele relații de discriminare pentru moldoveni, cînd limba lor maternă se folosea «pentru casă, pentru familie», iar la lucru se folosea numai limba rusă. Mai bine de acum alții s-o studieze. E greu? E puțin timp liber? Bineînțeles. Însă trebuie. Iar pentru specialiștii și lucrătorii de rînd, care au de a face cu deservirea populației e în de ajuns să cunoască ambele limbi numai în volumul necesar pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Și aceasta e pe dreptate.
— Dar astăzi, după cîte știu, în Moldova nu prea țin sama de faptul, că legile despre limbă au dat pentru trecerea la bilingvismul real un termen de 5—6 ani. De acum astăzi multe departamente folosesc documentația de serviciu numai în limba moldovenească. Pînă la susținerea «examenului de limbă pentru rang» încă e foarte departe. Iar de specialiștii, care nu cunosc limba de stat, se stăruie să se elibereze de acum astăzi, chiar și începînd să studieze limba moldovenească, oamenii lasă această ocupație, fiindcă se conving: termenele, stabilite de lege, sînt o simplă formalitate. Iar însăși Legea e doar un mijloc de a-i alunga pe nemoldoveni.
— Cum se poate gîndi astfel despre legea, care a insuflat în poporul moldovenesc speranța la renașterea limbii și culturii sale? Noi știm, că sînt anumite cazuri de anticipare și cu această problemă s-a ocupat o comisie special creată. Urmează de a intensifica controlul. «Silința de limbă» despre care vorbiți dumneavoastră, nu întotdeauna ajută cauzei, dezorientează oamenii. Despre aceasta trebuie să vorbim în glas și să nu permitem de a discredita în așa mod actele noastre legislative. Însă e foarte alarmant și altceva. Mulți, fără a pătrunde în sensul legii, resping categoric reglamentele ei. Voi spune mai mult — aceasta e nu numai atitudinea față de lege, ci și față de însăși limba moldovenească, față de purtătorii ei. Doar nu rare sînt cazurile de pîngărire a școlilor moldovenești, inscripțiilor în grafia latină, monumentelor clasicilor literaturii noastre.
— Iar dacă și se vor respecta termenele stabilite de lege, e real oare, că peste vre-o cinci ani în acelaș Tiraspol, unde majoritatea populației e rusofonă, toți vor începe a vorbi în limba moldovenească? Doar toți știu, că acolo nu e nici mediu de limbă, nici condițiile cuvenite pentru studierea limbii de stat. Oare n-ar fi mai rezonabil, pentru a nu provoca nemulțămirea oamenilor, de a stabili în unele regiuni ale Moldovei regimuri de limbă deosebite, de a da unele indulgențe, în particular, în domeniul documentației de lucru?
— În domeniul documentației de lucru legile noastre prevăd folosirea a două limbi — reieșind din necesitate. Iar cît privește posibilitatea reîntoarcerii la unele reglamente ale legii, apoi se știe, că în toate țările democratice aceasta se face numai pe cale parlamentară și nu cu ajutorul mitingurilor și grevelor. Desconciderarea legilor duce inevitabil la anarhie, la distrugerea statalității.
— Adică dumneavoastră de loc nu excludeți în viitor posibilitatea unor compromisuri rezonabile? Doar anume la aceasta și a chemat poporul moldovenesc președintele URSS — la căutarea cu răbdare a înțelegerii și hotărîrilor reciproc acceptabile pe baza drepturilor și libertăților egale ale omului?
— Depinde în ce se vede temelia pentru compromisuri. Cred, unele motive pentru contradicții vor dispărea singure de la sine. Să zicem, odată cu aprobarea stemei naționale pe drapelul de stat al RSS Moldova nu vor mai fi temeiuri de a confirma, că acesta, chipurile, e un drapel al altei țări. S-a declarat rezonabil, de a nu ne grăbi cu trecerea de pretutindeni a unor ziare moldovenești la alfabetul latin — pentru asemenea trecere e nevoie de un anumit timp. Sper, că noua diviziune administrativă a Moldovei ce se elaborează acum va ajuta de a diferenția într-un fel regiunile republicii — respectiv va fi mai ușor de a ține cont de particularitățile lor. Apropo, despre posibilitatea creării unității administrative cu populație în special găgăuză, unde s-ar putea crea condiții optimale pentru dezvoltarea limbii și culturii acestei poporații, s-a vorbit la sesiunea Sovietului Suprem al RSS Moldova. Spre regret, această idee a fost întîmpinată cu dușmănie de autonomiștii, care continuă să-i sperie pe oameni cu momîia «românizării» Moldovei.
— Considerați neîntemeiat?
— Știți, demagogii au o așa metodă preferată — să atribuie oponentului idei străine lui, iar apoi să-l stigmatizeze cu sîrguință. Iată deci, deși și eu, și prim-ministrul Mircea Druc am declarat de acum în repetate rînduri, că conducerea actuală a republicii n-a pus și nici nu pune întrebarea cu privire la reunirea la România, ideologii separatismului parcă nici nu aud aceasta. Ei au un argument: chipurile, la congresul Frontului Popular din Moldova s-au manifestat asemenea tendințe. Dar, scuzați, atunci pretențiile trebuie prezentate Frontului Popular, ci nu conducerii republicii. Păcat, că nu toți astăzi înțeleg în Transnistria și stepa Bugeacului, că Moldova nu are nevoie de «întrări», «uniri», și chiar «federații». Ea are nevoie de o adevărată statalitate, adică de suveranitatea republicii. Pentru confirmarea ei trebuie să ne doară inima pe noi toți, independent de naționalitate, că e neobișnuit — doar de vre-o doi ani în urmă moldovenii au îndrăznit să vorbească despre sine în glas, fără a se teme de dezaprobarea și pedeapsa «internaționaliștilor» conducători. Și de acum nu chiar demult li s-a permis să-și amintească în glas despre unitatea de limbă, culturală și istorică cu frații lor români de peste Prut. Nu trebuie dezaprobat poporul, care e la sine acasă, pe pămîntul străbunilor săi, a reușit, în sfîrșit, să se uite gospodărește în jur și a început să creieze la sine legile și regulile proprii ale veții. Trebuie să se țină cont și de faptul, că Moldova nu e un teritoriu, ci, în primul rînd, o țară a moldovenilor, alături de care s-au învecinat istoricește, totodată împăcîndu-se de minune pînă în prezent, reprezentanții altor popoare. Și în acelaș timp nu încape îndoială, că în drepturile civice și moldovenii, și nemoldovenii sînt egali — la noi nu sînt și nici nu vor fi oameni de calitatea a doua.
— Însă despre lezarea drepturilor lor taman și declară locuitorii Transnistriei și sudului republicii. Referendumurile ce au avut loc acolo au fost declarate de parlamentul Moldovei nelegitime. Însă, dacă ele și sînt de-iure și nu corespund Constituției republicii, oare rezultatele lor nu exprimă voința multor și multor mii — nu, nu a politicienilor, ci a oamenilor, cum se zice, simpli?
— Voi răspunde cu întrebare la întrebare: dar parcă poate fi rezolvată soarta integrității statului suveran pe baza anchetării părerilor locuitorilor unui careva oraș sau sat? Iar dacă s-ar organiza acum un referendum republican cu întrebarea să fie sau să nu fie Moldova unică? Este oare un pic de îndoială în aceea, că majoritatea covîrșitoare ar răspunde — da, să fie! Să ne imaginăm pe o clipă, că fiecare Soviet sătesc va începe la adunări să hotărască, face oare să se subordoneze legilor și hotărîrilor autorităților, ce va fi atunci? Statul, pur și simplu, își va înceta existența, se va stabili un haos universal. Numai un stat bazat pe drept, adică acela, unde se păstrează și se respectă legile, poate garanta cetățenilor săi o viață omenească normală. Iar referendumurile și apelurile separatiștilor la nesupunere civilă urmăresc un scop opus — a dezorganiza societatea, a distruge din temelie statalitatea Moldovei. Într-un cuvînt, de a tulbura apa, iar acolo, te uiți, și de a întoarce înapoi istoria.
Iată de ce, cînd aud referiri la «voința maselor populare», eu spun: stai, haide să diferențiem mai clar interesele — unde aici sînt sincerele aspirații ale mii și mii de oameni, iar unde — ambițiile politice ale «conducătorilor» lor, care s-au cățărat sub bubuitul restructurării în fotoliile de conducere sau celor dornici de a se cățăra în ele? Sînt adînc convins: parlamentul și guvernul Moldovei vor putea găsi înțelegere reciprocă cu locuitorii Transnistriei și Bugeacului. Chiar și dacă aceasta va fi o cale grea. Noi nu avem ce împărți. Moldova la noi pentru toți e una. Și toți noi sîntem cointeresați la fel, independent de naționalitatea noastră, în aceea, ca ea să fie bogată, liniștită, fericită. Eu cred în înțelepciunea țăranilor, muncitorilor, intelectualității Transnistriei și stepei Bugeacului. Eu cred, că înțelepciunea poporului îi va insufla ce astăzi e mai important — a îngrădi granițele și republicile irealizabile sau a se ocupa cu cea mai vitală pentru noi cauză — trecerea la piață. Eu cred în aptitudinea poporului de a face alegerea justă și de a-i pune la punct, în sfîrșit, pe politicienii, care îl împing la o limită foarte periculoasă. Și aceasta trebuie să se facă cît se poate mai repede — exemple tragice de întîrziere, spre regret, la noi în țară sînt foarte multe.
Sursă: Prietenia, Nr. 129, 30 octombrie 1990, pagina 1, coloanele —.
