Cor.: Să începem deci cu precizarea de unde au pornit discordiile cu Frontul Popular, adept al căruia ați fost.
C. Oboroc: Eu consider că dezbinarea noastră, a celor care am optat pentru idealurile concis formulate încă la începutul Mișcării democratice pentru susținerea restructurării, a pornit să se contureze încă la sfîrșitul anului 1990, chiar la 16 decembrie 1990, cînd din Piața Marii Adunări Naționale i s-a declarat Președintelui Snegur, care se afla atunci la Moscova, că poporul și-a hotărît în lipsa lui independența. Ar fi cazul să ne întrebăm: de ce s-a produs acest lucru? Și cum s-a întîmplat că s-a încercat să fie aruncat peste bord omul pe care l-am avut lîngă noi în clipele cruciale ale neamului nostru?
Cor.: Considerați că declararea atunci, în decembrie 1990, a independenței a fost un act premeditat?
C. Oboroc: Ba cred că actul a fost oportun. Una nu înțeleg: de ce Președintele Sovietului Suprem (pe atunci) al Republicii, care nu avea nici o vină, ba din contra, s-a comportat, după mine, demn și bărbătește cu «Centrul» imperial, a fost declarat de către liderii Frontului Popular străin?
Cor.: Să admitem că alegerile întregului popor în această chestiune au pus punctele pe «i».
C. Oboroc: Fără îndoială.
Cor.: Totuși, care a fost mărul discordiei atunci, în decembrie 1990?
C. Oboroc: După mine, această discordie a fost pusă la cale și realizată de serviciile secrete ale fostului imperiu sovietic. Sînt convins că în acest scop în structurile Frontului Popular au fost strecurate elemente care să realizeze dezbinarea. Iar dl Mircea Druc, în acel decembrie 1990, a fost desemnat să-l înlocuiască pe dl Snegur — acțiune pusă la cale de ideologii executivului Frontului, la care condiție el s-a acomodat în scurt timp și din acea clipă și-a schimbat brusc comportamentul față de Președintele de atunci al Sovietului Suprem Snegur. Asta nu înseamnă însă că îl bănuiesc pe dl Druc ca fiind agent al fostului KGB.
Cor.: Și nu au fost descoperiți acei care au fost «introduși» în Frontul Popular asemeni «calului lui Traian»?
C. Oboroc: Cred că încă nu toți.
Cor.: În ultimul timp în presă sînteți învinuit de multe și negre păcate. Să zicem, de ziarele «Țara», «Sfatul Țării» etc. Cum credeți, care este miezul? Oare acțiunea să vină tot de acolo?
C. Oboroc: Cred că da. Dacă este vorba de aceste ziare, ar trebui să precizăm că se speculează cele ce am spus în radiodialogul meu recent, precum și poziția mea. Mi-am expus clar poziția în cele ce se întîmplă acum la noi. Și am spus că autorii acestei triste «balade» cu Transnistria sînt bine cunoscuți. Se știe că imperiul rus totdeauna a ținut să aibă în mîinile sale această palmă de pămînt din stînga Nistrului ca un cap de pod în Europa. Au văzut-o ca fiind a Rusiei și ideologii actuali proimperiali ai Rusiei.
Alta e cum s-a realizat acest scenariu. Dispunem acum de documente care dovedesc că strategia a fost elaborată de conducătorii fostului imperiu sovietic — Lukianov, Kriucikov, chiar și Gorbaciov și alții. Asigurarea materială a realizării acestui plan strategic e de asemenea pe sovestea «Centrului». Fără să mai vorbim de marionetele din Tiraspol și cele din partea dreaptă a Nistrului, postate în structurile fostului partid comunist și ale complexului militar-industrial. Se aștepta numai momentul oportun pentru realizarea scenariului. Autorii lui aveau nevoie de piloni ideologici, cu ajutorul cărora să cîștige de partea lor populația acestei zone. Și i-au găsit — sperietoarea unirii cu România. Ba au vrut să fie anume acesta motivul declanșării conflictului. Și, spre marea lor bucurie, prin lozinca de unire imediată, lansată de Consiliul de Unire, ca și cum am pus o viză «confirm» pe această proclamație a separatiștilor, lansată de doi ani, cu care ei au chemat lumea la referendum și la declanșarea acțiunilor sîngeroase. Din punctul meu de vedere, aici s-a comis o greșală de ordin tactic fatală, care, sînt sigur, cu nimic nu a apropiat Unirea, ci a îndepărtat-o.
Cor.: Dumneavoastră personal pledați în principiu pentru unire sau nu?
C. Oboroc: Eu în principiu pledez pentru înțelegerea corectă a situației, în care ne aflăm. Și sînt sigur că actuala conducere a Republicii are o singură menire: să realizeze un stat independent. Niciodată nu am pledat, deși sînt învinuit anume de acest păcat, pentru efectuarea unui refe-
(Sfîrșit în pag. 3).
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 78 (17948), 10 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
