PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 10 septembrie 1991
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. — · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Convulsiile socialismului de cazarmă”

Ce vrei să faci?

Convulsiile socialismului de cazarmă

De Ion SofronieSecțiune Puncte fierbinți pe harta republicii
Textul articolului

«Năluca comunismului» mai rătăcește prin Transnistria. În preajma combinatului de mătăsuri «V. I. Lenin» e instalat un stand monumental, pe care e scris cu litere de-un metru lungime: «Scopul nostru este socialismul uman și democratic». S-au găsit și metode noi de apropiere a scopului: pe teritoriul combinatului este dislocat un regiment de OMON-oviști. Pentru acest regiment de menire specială se pregătește o cazarmă mare în locul fostului cămin al tehnicumului gospodăriei comunale. La indicația lui Gh. Pologov și P. Volcov studenții au fost nevoiți să-și caute alt adăpost, cedînd căminul soldaților. S-a construit de urgență și un teren de exerciții militare, un gard înalt de beton armat, ca la închisoare. Deocamdată soldații își au sediul pe teritoriul de producție al combinatului de mătăsuri.

Prezența militarilor n-a încurajat colectivul de mătăsari la fapte de eroism în muncă. Producția scade, ca și la restul întreprinderilor. În trimestrul precedent volumul producției s-a redus în oraș cu aproximativ 15 la sută. Staționează secții întregi: lipsește materia primă. Conducătorii întreprinderilor mereu cer ajutor de la furnizori: «Prosim uscoriti otgruzcu sîria dlea molodoi Pridnestrovskoi respubliki», dar li se răspunde: «Takoi respubliki net».

Starea de lucruri în economie s-a înrăutățit brusc odată cu bararea căii ferate la Tiraspol. Considerînd că Tighina e orașul lor, al separatiștilor, femeile de la Tiraspol s-au mutat la Varnița (sînt aduse cu autobuse confortabile) și acum trenurile cu materie primă ajung liber pînă la Tighina.

Populația din oraș e iritată la culme. Oamenii de bună credință condamnă categoric blocarea căii ferate. Ziarul interzis «Novoe vremea» a comunicat dăunăzi că «naționaliștii» îi împroașcă cu petre pe cei de pe calea ferată și îi numesc «ocupanți». Acum acest cuvînt se pronunță foarte des la Tighina. «Ați auzit? Ocupantul de Volcov și-a luat tălpășița!». De bună seamă, P. N. Volcov, fost președinte al executivului orășenesc, a dispărut chiar în ziua cînd a fost arestat Gh. Pologov, unul din însuflețitorii separatismului. Unii ziceau că s-a îmbolnăvit, alții — că e în concediu. Dar înțelegeau cu toții, că șeful executivului a fugit de răspundere. El, P. N. Volcov, încă pe timpul cînd era director al combinatului auto Nr. 3, îi declarase unui șofer: «Eu îi voi pune în jenunchi pe moldoveni!» Și a reușit cîte ceva. O parte din băștinași care nu susțineau separatismul au fost eliberați din posturi. Astfel, V. Pîslaru, șef al băncii Agroindustriale, și N. Colibăverde, șef adjunct au fost izgoniți din cabinete cu forța.

Cum mai spuneam, ziarul «Novoe vremea» a fost interzis de Guvernul republicii, dar el continuă să apară regulat. Cetățenii reacționează negativ la acest fenomen. În «Novoe vremea» citim: «La 4 septembrie patru inși neidentificați au luat un clit de ziare «interzise» dintr-un chioșc de la gara-auto, le-au rupt și le-au aruncat în fața vînzătoarei». Cine semnează gazeta? Redactorul V. Hudeacov a dispărut și el în aceste zile încordate, dar discipolii săi îi continuă neagra misiune de ațîțare a vrajbei naționale. E un ziar cît se poate de provocator. Cît face doar informația, cum că la Dubăsari un grup de femei a «curățit» de polițiști localul secției de interne. S-a dovedit că ziarul a publicat o minciună.

În ziar continuă să fie discreditați «politicienii de tipul lui Snegur, Moșanu, «liderii F.P.M.», se repetă din număr în număr teza cum că Moldova azi-mîine se unește cu România, se proslăvește așa numita republică sovietică socialistă moldovenească nistreană. La rubrica «Cronica evenimentelor» citim următoarele: «Timp de două săptămîni la O.S.T.C. se desfășoară înscrierea voluntarilor în rîndurile detașamentelor de apărare a orașului și Transnistriei». «La O.S.T.C. puteți semna apelul către conducerea Ucrainei în care este exprimată rugămintea privind unirea Transnistriei cu această republică-prietenă».

Toate comunicările ce poartă un caracter instigator nu sînt semnate de autori concreți, se scrie doar «slujba informații «NV». Deci ziariștii de la «Novoe Vremea» își dau bine seama că au pășit pe o cale criminală.

Blocarea căii ferate la Tighina, în alte părți e o continuare a grevei politice din august-septembrie 1989. Să nu gîndiți că pe separatiști îi doare capul de liderii arestați. Același P. Volcov și-a strîns catrafusele și a fugit, dar nimeni nu plînge după dînsul. Îl înlocuiește V. Cogut, un funcționar și mai agresiv. Pur și simplu în Transnistria își dă sufletul ultimul bastion al socialismului de cazarmă. Imperiul moare, dar cozile acestui balaur se mai zbat pe la periferie.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 10 septembrie 1991, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Convulsiile socialismului de cazarmă”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1