Și pentru că am fost înju[g]ați la o istorie străină, amară [ș]i cumplită precum o cuno[ș]team, trebuia, se cerea, bătuse [o]ra să ne întoarcem fața spre [n]oi înșine.
Noi am îndurat pară și se[c]etă, parte din ființă ne-a ră[m]as în ghețurile siberiilor, par[t]e și-a sfîrșit inima în războiul [hi]tlerist-stalinist, dar în po[f]ida tuturor acestor și altor [in]temperii, izvorul neamului [n]u a secat.
Puțin cîte puțin, de la opt[z]eci și cinci de secolul ist în[c]oace am prins, ziceam, a cer[c]eta mai profund cum și cine [a]m ajuns pînă aici, dar mai [al]es ce am putea întreprinde [pe]ntru neapunerea seminției ro[mâ]nești din casa ce ne este, [pe]ntru a lăsa ori trimite copiilor […] copiilor copiilor noștri nu […]t mituri despre continuato[rii] de acum ai lui Ștefan, cît [m]ai curînd fapta, în care, ca [în]tr-o oglindă să ne vadă și să [pr]ocedeze la completarea faptei, la fructificarea idealului de libertate.
Iată de ce poporul s-a și întrunit pe 27 august 1989 la Marea Adunare Națională. Era duminică, era clipa de vîrf a românilor de la est de Prut și aici a venit omul de bună credință — cel de la plug și cel de la mistrie, cel slujindu-l pe Dumnezeu și cel din aula universitară. — cu Hristos în suflet a venit fiecare participant la Marea Adunare Națională. Cu sacra speranță întru reîntronarea vorbirii eminesciene și grafie în care Poetul ne a lăsat, ca pe un testament durerea și aspirațiile Sale.
S a venit cu icoana, cu iubirea de patrimoniul spiritual al străbunilor, cu gîndul la suveranitate și independență. Dar pînă atunci poporul își vrea limba și alfabetul, de fapt dreptul și accesul firesc la moștenirea strămoșească.
Istoria va fixa și actele de «vitejie» la capitolul dat ale unor «iluștri» savanți. Apoi cu deosebire ale «înflăcăraților» leniniști ce au creat dificultăți pînă și la organizarea epocalului eveniment — Marea Adunare Națională.
Așadar, poporul și-a cerut în genunchi limba, alfabetul, dar nu a îngenunchiat în fața siniștrilor răuvoitori ai zestrei noastre pe care dușmani «eminenți» reprezentanți ai științei filologice de la noi, îi căutau în tuspatru părți a lumii, peste nouă mări și nouă țări, numai nu acasă.
Anticipată de mitinguri autorizate și poate că și spontane, de răfuielile cu poporul coordonate de către vasalii odiosului regim comunist, atunci, pe 27 august 1989, Marea Adunare Națională și-a atins scopul propus, ca astăzi, în aceeași Piață să ne întîlnim în preajma altui eveniment remarcabil — proclamarea de către Parlament a independenței Republicii Moldova.
Într-un ceas bun, Mare Adunare Națională!, iar noi să ne revedem aici numai și numai cu prilejuri frumoase!
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 178 (17787), 27 august 1991, pagina 1, coloanele —.
