PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 5 august 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 110 (17980) · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Ajutoare umanitare din România”

Ce vrei să faci?

Ajutoare umanitare din România

Textul articolului

La Comitetul republican al Sindicatului lucrătorilor din industria constructoare de automobile și mașini agricole din Republica Moldova a sosit un mare lot de ajutoare umanitare, în valoare de aproximativ 5 milioane lei, din partea Sindicatului Independent 1 Mai și a uzinei «Upetrom» din or. Ploiești, România — informează agenția Moldova-pres.

O parte din ajutoare, constînd din articole de îmbrăcăminte, a fost repartizată copiilor refugiați din Transnistria și cazați la tabăra de vară «Steluța» din satul Ivancea, iar cealaltă parte — medicamente de primă necesitate, pansamente, tifon steril ș. a. — spitalului raional din Criuleni, unde se află la tratament mai mulți polițiști și voluntari, care și-au făcut datoria apărînd integritatea teritorială a țării.

Transportarea operativă la fața locului și distribuirea ajutoarelor au fost făcute cu participarea nemijlocită a reprezentanților părții donatoare: dl director general al vestitei uzine ploieștene, inginer I. Ghioca, și liderii sindicali din România Viorel Crețu, Eugen Borcea, Marcel Vădana, Vasile Voicu ș. a.

* * *

IAȘI. Un nou transport, cu o substanțială încărcătură de medicamente, aparatură medicală, între care truse de perfuzie și seringi de unică folosință, pături, îmbrăcăminte, alte obiecte și produse în valoare de circa jumătate de milion lei, a plecat în aceste zile, prin intermediul societății «Cultură fără frontiere» din Iași, în Republica Moldova, întreaga încărcătură cu ajutoare umanitare va fi distribuită spitalelor din orașul Chișinău.

De notat că aceeași societate ieșeană a mai trimis pînă acum fraților de dincolo de Prut 80 de mii de cărți din literatura beletristică, cursuri universitare, tratate de știință și tehnică, albume de artă, un mare număr de abecedare, transmit Rompres și Moldova-pres.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 110 (17980), 5 august 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Ajutoare umanitare din România”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1