Se zice că înainte vreme soldatului, care nu știa unde-i stînga și unde-i dreapta, i se legau la un picior paie și la altul fîn. Și pînă la urmă acel soldat, oricît de prost, ajungea să cunoască ce i se cerea.
Nu știu unde-i stînga și dreapta nici mulți ziariști din Moscova. Pentru că, evident, n-are cine le lega la picioare fîn și paie. Veți zice că Rusia a ajuns să n-aibă nici una, nici alta. Că n-are fîn nici măcar pentru a-l lega smoc înaintea măgărușului să tragă căruța statului... Căci tancurile — o parte le-a scos de vînzare, o parte au rămas prin șoproanele armatei de prin fostele republici... Neavînd deci paie și fîn la picioare, bieții ziariști moscoviți n-au nici șansa de a ști vreodată unde-i stînga, unde-i dreapta. Deunăzi, cam către miezul nopții, cînd slujitorilor politicii moscovite li se părea mai trează mintea telespectatorilor, unul din comentatorii de la televiziunea «Ostankino» a demonstrat încă o dată lumii ce și cum vede el în Republica Moldova. Faptul că telejurnaliștii de la «Ostankino» văd în Moldova în fond numai Transnistria și numai pe separatiști se știa mai de demult. Acum însă, comentatorul a dat dovadă că-i tot atît de tare și în geografie ca și în politică. «În Transnistria au continuat și azi ostilitățile, a declarat comentatorul moscovit. Apoi a ridicat de pe masă o fotografie a centralei electrice de la Dubăsari și a continuat: «Pohoje» (dăm anume cuvîntul care-l scutește pe comentator de orice răspundere; așa i se pare lui)...
«Pohoje» că moldovenii vor să închidă curentul pentru transnistreni»... Și a mai demonstrat o dată fotografia centralei de la Dubăsari.
Desigur, în cazul acesta am putea zice și noi: «Pohoje» că televiziunea «Ostankino» își alege comentatori care poartă numaidecît ochelari și numaidecît grasiază... Nu vom zice. Asta-i treaba celor de-și aleg slujitorii. Avem de zis altceva. De ce comentatorul respectiv nu l-a întrebat pe nimeni barem unde-i fînul, unde-s paiele, adică unde-i stînga, unde-i dreapta, unde-s «moldovenii» și unde-s «transnistrenii»? Poate ar fi aflat că panoul de comandă al centralei de la Dubăsari se află pe malul stîng și anume «transnistrenii» pot închide curentul pentru populația de pe malul drept. Ar fi aflat poate că pe malul stîng al Nistrului tot moldoveni trăiesc și acolo e pămîntul lor de la începutul lumii. Dar pe slujnicii presei moscovite nu le pasă de problemele altor popoare, care au suferit în fosta U.R.S.S. și continuă să înfrunte multe nenorociri și în prezent. Urmăriți programele televiziunii «Ostankino» și veți observa ușor că slujitorii ei știu despre fostele republici cam tot atît cît știu despre Moldova. Dar cunosc în fiece zi cîți soldați izraeliți au alergat noaptea trecută după un palestinian...
TV «Ostankino» demonstrează adeseori că nu știe bine cine și cu cine luptă în Moldova, cîți moldoveni și-au pierdut viața și cîți copii rămîn pe drumuri fără părinți... Se pare că nici nu vrea să afle. Iar democrația ei, declarată în studiouri, tot aici, în localul televiziunii «Ostankino», piere. Ca și obiectivitatea, ca și adevărul, ca și onoarea profesională.
Cam tot atîta geografie și istorie cunosc și unii autori de la pretențioasa gazetă «Komsomoliskaia pravda». De altfel e pretențios chiar titlul ei. Acum, cînd comsomolul nu mai există, al cui adevăr spune acest ziar? Și în genere gazeta și-ar putea zice tot atît de bine «Adevărul tînărului pitecantrop» sau pur și simplu «Nekomsomoliskaia nepravda». Iată ce zice ea într-un lung și încurcat articol (22.05.92): «Nebunia a dat peste națiunile care s-au apucat să nimicească popoare». Apoi adaugă sentențios: «S ătoi tociki zrenia mojet bîti pravî ruskie, ukrainskie i moldavskie pridnestrovțî oboronealușcie svoiu malenikuiu obșcinu ot cereșciur moldavskih moldovan?» După care exclamă cu fals patetism că «acest colțișor de pămînt», fie el, «oricît de roditor», nu poate valora cît un «întreg popor transnistrean» («pridnestrovskii narod») chiar dacă acesta încă «nu s-a maturizat». Și poate aceste inepții ar fi rămas unde erau, adică în tolba minciunilor, dacă autorul nu s-ar fi apucat să filozofeze pe marginea eliberării naționale a popoarelor fostei U.R.S.S., afirmînd că «peste națiuni» a tăbărît «epidemia nebuniei istorice». (din cauza grandomaniei și a maniei persecuției) și «aceste națiuni s-au năpustit să nimicească popoarele». Națiunile respective, susține L. Nikitinski, nu se afirmă «prin rațiune», ci doar «prin putere fizică pe teritoriul îngust al geografiei lor economice», de unde apoi sînt zmulse «mlădițele culturii alternative», considerate «străine». Ideea e bine cunoscută. Atîta doar că autorul nu rostește cuvintele «închisoare națională» ca nu demult... Tot aici autorul îl condamnă pe un oarecare scriitor pentru că aruncă de pe polițele bibliotecii sale cărțile lui Osip Mandelștam... Poziția dumnealui este clară și justă. Dar au dreptul și alte popoare să se simtă ofensate în aceeași măsură, cînd știu că reprezentanții altor națiuni și culturi le lipseau de patrimoniul culturii lor naționale. Cînd vedeau că reprezentanții «prieteniei internaționaliste», care ne învățau că proletariatul n-are patrie și cultura trebuie să fie națională doar prin formă, nu permiteau să fie în biblioteci cărțile unui Eminescu, unui Taras Șevcenko etc. Totodată însă aceeași «internaționaliști» își susțineau ciracii proprii, îi plasau la posturi de conducere, îi asigurau cu de toate, le creau toate condițiile. Dovadă e starea de lucruri ce domnea odinioară în cinematografia Moldovei, și nu numai a ei, în domeniul muzicii, în unele ramuri ale științei, în arhitectură, arta plastică și chiar în literatură...
Pe autorul de la «Komsomoliskaia pravda» îl sperie la culme creșterea conștiinței naționale în Moldova și în Ucraina, în Rusia chiar. De ce? Și pe cine oare îl sperie în genere acest lucru? Oare nu pe moștenitorii vechii teorii că proletariatul n-are patrie și că adevăratul «internaționalist» trebuie să fie mai presus de cultura națională «închistată»? Iar astăzi unii dintre ei încep a ne duce cu gîndul la ideea că acum «pămîntul e casa noastră comună», că Europa e casa noastră comună. Este justă această idee, fără îndoială. Dar să ne gîndim un pic: cam cum vor să ne vadă pe noi în această casă cei de ne-ndeamnă să-i deschidem ușa în mod nechibzuit? La vremea lui ideea respectivă a repetat-o mereu M. Gorbaciov. Același Gorbaciov însă a plecat în neființă politică și tot nu s-a mai învățat a rosti corect denumirea Azerbaidjanului și a poporului găgăuz... El și acoliții săi de atunci și de astăzi au susținut elementele destructive de pretutindeni. Așa că uneori nu strică să mai chibzuiești cine te cheamă în ospeție într-o casă comună și mai ales cu ce scop. Casa comună europeană sau oricare alta nu-l va primi pe orice sărăntoc, ajuns să cerșească pentru poporul său coji de pîine neagră și încălțăminte scofîlcită cum face astăzi Rusia. Aici trebuie să menționăm tendința justă a conducerii Republicii Moldova de a ieși demn în lume, cu drepturi de producător-colaborator. Iar în ce privește faptul că Nikitinski ne zice «cereșciur moldavskie moldovane», adică ne numește iar «naționaliști», ar fi fost bine să afle că în Moldova nu există nici o restricție de nici un fel contra culturilor altor popoare și altor naționalități. Să știe că moldovenii «foarte moldoveni» nu dau cu piciorul în literatura și arta altora, ci reprezentanții care-și zic «pridnestrovskii narod» nu-l pot suporta pe Eminescu, alfabetul latin și tot ce ține de cultura noastră. Apropo, tot ei s-ar putea să arunce mîine în foc și cărțile lui Mandelștam, care-l preocupă pe Nikitinski. Sau, dimpotrivă, îl poți avea în biblioteca personală pe acest poet și să fii fascist considerînd că toate popoarele, afară de al tău, sînt turme bune de tuns...
În contextul atitudinii moscovite față de Moldova și durerile ei săptămînalul «Glasnosti» le-a depășit pe toate celelalte publicații. Un autor din Tiraspol a publicat aici o scrisoare deschisă adresată generalului Ruțkoi în care-i comunică: «Mî zașcișceaem... ătot malenkii klociok russkoi zemli... Pridnestrovie nikogda ne bîlo i ne budet ruminskim». Aceste cuvinte au fost spuse după ce actualul mareșal Șapoșnikov declarase că problema Transnistriei e foarte simplă și poate fi soluționată foarte simplu. Iar presa moscovită oficială a publicat recent declarația M.A.E. al Rusiei care a afirmat că aceasta are anumite interese de apărat prin părțile noastre... Pe scurt, la Moscova nu se știe în continuare și nici nu se străduiește nimeni să afle unde-i totuși stînga, unde-i dreapta, adică se lucrează mai rău decît soldatul de altă dată.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 87 (17957), 24 iunie 1992, pagina 18, coloanele —.
