Votul Senatului SUA
În ziua de 1 iulie a.c. Senatul american a votat amendamentul Pressler la proiectul de lege «Libertate pentru Rusia și pentru Democrațiile Euroasiene în curs de Apariție și Hotărîrea cu Privire la Susținerea Piețelor Libere». Amendamentul are următorul conținut:
Politica față de Moldova
a) Constatări — Congresul constată că:
1) în conflictul din Moldova, în ultimele săptămîni au murit mulți oameni, inclusiv civili;
2) la 17 iunie 1992, Președinții Bush și Elțin au semnat un Acord de Colaborare și Prietenie Americano-Rusă în care cele două țări s-au înțeles să «reafirme respectul lor pentru independență, suveranitatea și granițele existente ale statelor participante la CSCE, inclusiv ale noilor state independente, și recunosc că schimbările de granițe pot fi efectuate numai prin mijloace pașnice și de comun acord, în concordanță cu regulile dreptului internațional și cu principiile CSCE»;
3) acțiunile oficialităților transnistrene, în scopul separării de Moldova, inclusiv folosirea forței și impunerea unei blocade economice, violează principiile CSCE și dreptul internațional;
4) prezența armatei a 14-a ruse în Moldova și utilizarea cel puțin a unora dintre unitățile ei în conflictul din Moldova, agravează situația, violează dreptul internațional, precum și independența și suveranitatea Republicii Moldova;
5) prezența armatei ruse în țări străine care au făcut parte din Uniunea Sovietică, fără acordul țării gazdă, este o cauză potențială de instabilitate și conflict; și
6) trimiterea de observatori internaționali sub egida Națiunilor Unite, a CSCE sau a altor foruri internaționale, pentru a supraveghea retragerea trupelor rusești din Moldova, ar avea ca efect slăbirea tensiunilor și promovarea unei retrageri mai ordonate a fostelor trupe sovietice.
b) Politica de urmat — Convingerea Congresului este că: Statele Unite trebuie să îndemne guvernul rus prin toate mijloacele posibile să retragă armata a 14-a din statul independent și suveran, Republica Moldova.
Statele Unite trebuie să îndemne părțile aflate în conflict în Moldova, la observarea încetării focului și să îndemne la ridicarea blocadei economice împotriva Republicii Moldova.
În timpul negocierilor referitoare la o planificare a retragerii trupelor rusești din Moldova, și după aceste negocieri, Statele Unite trebuie să sprijine constituirea unui comitet militar mixt de supraveghere, constînd din reprezentanți militari ai tuturor statelor implicate, ai Statelor Unite, și din reprezentanți ai altor țări mutual acceptate, pentru observarea retragerii rapide și ordonate din Moldova a fostelor trupe sovietice; activitățile acestui grup trebuie să fie similare în măsură cît mai mare posibil experienței comitetului militar mixt de supraveghere din Angola.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 92 (17962), 4 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
