Întîlnirea de la sediul Președintelui Republicii Moldova a decurs într-o atmosferă cordială. Membrii delegației «Helsinki» veniți aici in corpore, după ce au făcut explicațiile de rigoare în vederea vizitei, au trecut la un dialog de lungă durată. Maratonul de patru zile în republică a dat mult material de meditație și discuție sinceră, la rece.
Accentul logic s-a pus pe «masa rotundă» — această carte de bătaie a delegației. Face impresia că ea, «masa rotundă», care a finalizat cu semnarea unei Declarații de către părțile interesate, a fost un fel de idee fixă, integrată în avalanșa unor acțiuni secundare.
Zic aceasta pentru că am observat că tot ce au făcut membrii delegației în prima și a doua zi a fost subordonat organizării cu succes a acestei măsuri... Dl Mircea Snegur le-a mulțumit pentru bunăvoința cu care au răspuns la invitația de a veni în Moldova, a găsit un cuvînt de apreciere pentru rezultatele vizitei anterioare, din noiembrie trecut, a făcut un portret detaliat al situației politice la ora actuală.
Republica Moldova e recunoscută deja de 80 de țări ale lumii. Situația politică actuală este tensionată atît din dreapta, cît și din stînga. (De ținut cont că mișcarea separatistă s-a născut cu mult înaintea celei unioniste, așa că nu se poate vedea mărul discordiei anume aici). În stînga Nistrului s-a produs «cursa înarmărilor», dîndu-se salarii fabuloase diferiților venetici, mercenari, elemente declasate; e clar că se întîmpla răul răului dacă și partea dreaptă mergea pe această cale. Cazacii care mișună pe acolo denotă un amestec brutal în afacerile interne ale Moldovei. Au fost scrise telegrame de protest în legătură cu starea creată, dar dl Elțin n-a binevoit să răspundă nici pînă acum. Rămîne încă neclară atitudinea față de armata 14. Dacă mai luăm în seamă că tendința de a transforma fosta Armată Sovietică în a 12-cea «țară», putere în C.S.I., apoi situația conduce tot mai mult spre punctul de «fierbere». Astfel se pot înteți împușcăturile în Transnistria, se pot ține mereu în tortură (cu aspect de genocid) cei peste 40 la sută de moldoveni din populația zonei. Anume cu acești moldoveni delegația n-a dovedit să se întîlnească și-i un fapt mult prea regretabil. Conducerea se vede atacată și de forțele democratice de stînga, care au creat un Consiliu al unirii, fără a consulta părerea poporului. Se mai plusează aici atitudinea forțelor de opoziție din România, chiar a unor persoane oficiale, și tabloul stării tensionate devine plenar.
În atare condiții interne și externe se caută mereu ieșire din situație. «Am intenția să mă adresez la O.N.U. pentru a găsi ocrotire. Fără contribuția acestui organism internațional nu va putea fi ameliorată starea de lucruri», a menționat dl Mircea Snegur.
Așadar, situația rămîne a fi destul de încordată. Și iată că în această încordare misiunea «Helsinki» trebuia să fie ca sarea în bucate, ca oblojeala pe rană.
În realitate, însă, s-a întîmplat puțin altfel, nu știm de ce. În discuțiile purtate în Tiraspol și Comrat ziariștii au fost marginalizați (citește: alungați). Chipurile, așa au cerut ele, gazdele, «să nu se simtă sinchisite». Discuțiile au fost într-atît tăinuite (secrete) că chiar și bieții noștri parlamentari — dnii Arseni, Ghimpu, Buga ș.a., ce însoțeau delegația, au trebuit să sprijine, alături de ziariști, pereții pe-afară ore în șir.
La Tiraspol pe 20 ianuarie delegația s-a întîlnit mai întîi cu liderii separatiști Caraman și Mărăcuța (aproape două ore), apoi o oră cu căpetenia lor — tov. Smirnov, apoi încă o oră cu un grup de femei din Rîbnița (acele care au făcut nu demult «ruta păcii» la Mensk, plus cîteva amazoane locale). După masă întîlnirea a fost mai lungă cu atamanii cazacilor. Această lume a căzut pe plac delegației, se vede, căci pînă la urmă unii membri s-au și fotografiat împreună cu exoticii și fotogenicii atamani. Și niciunde parlamentarii, ziariștii n-au fost admiși. Secrete.
Numai moldvenii la Lunga au așteptat de le-a crăpat răbdarea. Au sprijinit pereții vreo cîteva ore în frig, ca pînă la urmă să se împrăștie dezamăgiți pe la casele lor. Precum știm, ei constituie majoritatea populației din Transnistria și chiar așa să fie desconsiderați!? Dar așa s-a întîmplat. De ce? Numai exotismul cazacilor să fie oare la mijloc?
Ba se știe, că dl Bjorn Elmguist și la întîlnirea cu Președintele, și la conferința de presă a explicat că s-a reținut mai îndelung cu separatiștii pentru a nu-i supăra, pentru a-i face părtași la «masa rotundă». Chiar așa, dacă ei, ferit-a sfîntul, lipseau, se strica «masa», se dărîma schema. Moldovenii au răbdat și pot să mai rabde, ei nu sînt minoritate națională. Au răbdat două secole și au experiență. Așa este...
Și, totuși, a doua zi, spre seară, li s-a acordat și moldovenilor din Dubăsari și Grigoriopol o jumătate de oră. A venit un grup mare la Chișinău și a cerut audiență. Fiind foarte grăbiți, dnii Aimond și Weissman le-au ascultat unele păsuri. Întîrziau la conferința de presă, unde trebuia să fie dată citirii Declarația de la «masa rotundă».. Că acești aborigeni sînt intimidați, împușcați, eliberați pe nedrept din lucru, omorîți peste noapte și aruncați prin fîntîni (este un caz concret — cazul Mariei Isaicul, învățătoare de limbă română din Cocieri) i-a interesat prea puțin. Așa, din grabă foarte mare...
E neplăcut și, poate, cu totul incorect să faci observații de acest gen unor oaspeți. Nu ține de firea noastră. Ziceam în alt reportaj că dumnealor și-au lăsat casa, masa, familia și au venit aici să stingă focul... Îmi cer mii de scuze, dar aceste gînduri au fost dictate de inima mea subiectivă și poate ele nu erau, dacă nu auzeam acele recomandări de nouă construcție statală pentru Moldova, recomandări ce aveau la bază binecunoscutele și mult vehiculatele idei separatiste: federație, confederație, chiar și un C.S.I. moldovenesc. Adică dictonul «împarte și stăpînește!» poate fi uneori acceptat și pe scară universală. N-are nimic că aceste pseudorepublici nu-s de nimeni recunoscute, că-s anticonstituționale de la naștere: vedeți dumneavoastră, ele au făcut referendum și aceasta-i dorința poporului! Știm bine cum a decurs acel referendum și acele alegeri din Transnistria.
«Masa rotundă» în stil european e o cărare spre lumină, o șansă spre conciliere. E clar. Dar noi cunoaștem prea bine năravurile și psihologia separatiștilor. A aduce standardele democrației europene și a le «implementa» în acest haos e un lucru riscant, căci uite ce se întîmplă: chiar atunci cînd se țineau discuții la «masa rotundă» din Comrat, la Tighina, cineva se răfuia cu procurorul orașului, în altă parte cineva sări ca tîlharul la drumul mare, deposedînd de arme pe cîțiva flăcăi din poliția rutieră a Republicii Moldova. Ce să-i faci, dacă unitățile paramilitare au mitraliere, pistoale-automat, dar nu le ajung revolvere... Acestea-s așa, niște momente pentru meditație. Și de ce să nu-și arăte musculatura, și de ce să nu păzească de nădejde crimele mafioților din republicile fantome?
Conferința de presă, etapa finală în activitatea delegației «Helsinki», a arătat că speranța de bine trăiește în diversele forme și metode de înțelegere pe care trebuie să le practicăm, una dintre ele fiind neapărat și «masa rotundă».
Am reținut, totuși, concluzia unui coleg, cînd se terminase conferința de presă: «Dacă noi înșine nu ne vom apăra nevoile, sărăcia și neamul, nimeni nu ni le mai apără!». Așa să fie? Cred că da.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 25 ianuarie 1992, pagina 1, coloanele —.
