În tragicul an 1949 eu împreună cu mama, Maria Pușcaș (Chirsanovschi), și fratele Nicolai am fost deportat din satul Țepilova, raionul Soroca, și duși în Siberia, unde trăiesc și pînă astăzi. Nu pot să mă întorc la baștină pentru că în casa noastră se află spitalul sătesc, care deservește cinci sate. Avînd toate documentele de reabilitare, am rugat organele respective să ne întoarcă casa, dar fără nici un rezultat. Domnul L. Crețu, responsabil la comitetul executiv raional Soroca, mi-a spus că eu ar trebui să mă gîndesc și la situația bolnavilor. Eu mă gîndesc, îi compătimesc, dar nu pot înțelege de ce în patru decenii conducerea satelor și colhozurilor n-au avut grijă să construiască un spital ca lumea. Iată de ce mă indignez și îmi este rușine pentru asemenea conducători, care s-au lăcomit la avuția unui gospodar și n-au manifestat măcar un pic de grijă față de consătenii lor.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 53 (17923), 16 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
