Iunie 1989. A fost organizat Interfrontul Edinstvo. Membri ai acestuia au devenit A. Diacenko, A. Bolșakov, T. Deagteariova. Biroul comitetului orășenesc de partid «a condamnat» formarea susnumitei organizații. Dar nu se știe de ce Deagteariova a fost declinată cel mai mult, numele lui Bolșakov fiind pomenit doar în treacăt. Nimeni nu îndrăznea să meargă împotriva directorului uzinei Kirov.
La 11 august a fost creat «OSTK»-ul din Tiraspol în frunte cu B. Stefan, un șef docil al secției «galvanică» de la uzina Electromaș. În ziua de 12 august gazeta uzinei Kirov publică proiectul de lege al R.S.S.M. cu privire la limba de stat. Iar la 16 august a izbucnit deja prima grevă — «preventivă». Curios, cum de au reușit muncitorii din Tiraspol să studieze doar în cîteva zile proiectele de lege, pentru ca în ziua de 16 august să facă greva? E de remarcat, că proiectele de lege nu fuseseră încă publicate în presa republicană, de altfel în lunile iulie-august greve politice au avut loc în Republicile Baltice. Moscova face tot posibilul pentru a nu permite crearea unor republici suverane.
21 august. Începutul grevei de la Tiraspol. Ea s-a declanșat în secția a opta a uzinei Kirov. Într-un termen record grevele au cuprins întreaga Transnistrie. Cine putea presupune că avem în Moldova o «mișcare muncitorească» atît de puternică? Cînd ne lipsesc produse alimentare și mărfuri de primă necesitate «mișcarea muncitorească» tace chitic, și cînd colo — manifestă o activitate atît de furtunoasă... Iar legile în cauză încă nici nu fură adoptate.
27 august. Marea Adunare Națională. Oamenii au venit în piața principală a Republicii pentru a-și exprima voința. Au venit poate prima dată fără ca să fie forțați de autorități.
31 august. La Chișinău au fost adoptate legile cu privire la limba de stat. Mulțimea de oameni în fața sediului Sovietului Suprem. Să ne imaginăm pe o clipă că legile despre limbă n-au fost adoptate. Ce s-ar fi întîmplat? Indignarea maselor n-ar fi avut margini. Decretarea stării excepționale. Armate, tancuri, un alt Tbilisi. Să zicem, deci, slavă Domnului, că am evitat o nenorocire. Amintiți-vă: în acea perioadă Gorbaciov era în concediu. Iese că muncitorii din Tiraspol au devenit o armă în mîinele cuiva. O artă politică.
11 septembrie. Ziarul Pravda ne informează că greva a luat sfîrșit, iar muncitorii au revenit la locurile lor de lucru. Temei pentru afirmațiile din acest articol a servit interviul cu președintele OSTK-ului, Rîleakov. Muncitorii cer explicații tovarășului Rîleakov. Acesta se justifică cum că n-ar ști nici cu spatele de interviul în cauză. În același timp unul dintre lucrătorii OSTK-ului, P. Skrispenko, are o convorbire telefonică cu M. Gorbaciov, care cere muncitorilor să se întoarcă la muncă. La 14 septembrie toți membrii OSTK-ului cer muncitorilor să înceteze greva, ultimii însă refuză să le ia în seamă spusele.
Iar OSTK-ul e atît de încrezut în sine încît fondează foaie volantă. Bastuiușci Tiraspol. De altfel, de unde au găsit hîrtie pentru ea?
Dar să revenim la evenimentele din 14 septembrie. OSTK hotărăște să se joace și în continuare de-a democrația și organizează mitinguri. La miting se ia decizia de a continua greva. Situația iese de sub controlul OSTK-ului. Iar indicațiile de mai sus trebuie urmate... Și iată că începe a lucra ba o întreprindere, ba alta... Muncitorii au fost dezbinați în grupuri. Dar se vede că lecția cu mitingul nu și-a avut efectul dorit, căci conducătorii OSTK-ului încep a fi obsedați de o altă idee — cea a referendumului. Ziarului Dnestrovskaia Pravda i-a revenit o misiune deosebit de importantă în vederea pregătirii opiniei publice.
3 decembrie. La Rîbnița a avut loc primul referendum. 28 ianuarie 1990 a marcat referendumul de la Tiraspol. Dnestrovskaia Pravda: «Dacă veți vota pentru formarea Republicii Transnistrene, veți trăi mai bine».
Cred că nu face să vorbim despre felul cum se trăiește la Tiraspol. O știm cu toții prea bine.
Cert e faptul că populația Transnistriei e frămîntată de alte probleme. Nu le place tricolorul, bunăoară. Le place drapelul roșu — roșu de atîta sînge nevinovat, vărsat în anii Puterii Sovietice. Orice s-ar spune, dar fărădelegile care, chipurile, le-ar fi săvîrșit administrația română sînt fleacuri pe lîngă teroarea NKVD-ului pe pămîntul Moldovei. Cît fac doar colectivizarea forțată, rezultatul căreia sînt cele peste 240 de mii țărani morți de foame în anii 1947—48! Despre toate acestea ziarul Dnestrovskaia Pravda tace mîlc...
Mă rog, Stalin și-a găsit în personalul acestei publicații niște avocați demni de el. Ca și în mîinile (zecile de mii?) de separatiști, pe care valul șovinismului velicorus i-a aruncat în Transnistria.
Sursă: Glasul, Nr. 1, 4 ianuarie 1991, pagina 3, coloanele —.
