Guvernul Muravschi a plecat. În amiaza zilei de 30 iunie pentru el soarele ajunsese la chindie, ca numai după o zi să răsară pentru prim-ministrul Sangheli.
Așadar, în numai doi ani în vîrful piramidei puterii de stat s-au succedat acei care intraseră împreună în același guvern: «radicalul» Mircea Druc, «moderatul» Valeriu Muravschi și «conservatorul» Andrei Sangheli.
Executivul precedent n-a fost la înălțimea misiunii ce-și luase, ceea ce avea să atragă critici aspre. Ne va scoate oare din impas noul guvern? E o întrebare care iscă patimi în țară.
Care ne este șansa? Să nu ne grăbim a trage concluzii. Schimbările de păreri și alianțe sînt consecințele îndelungatelor procese de gestație pe care le traversăm și care au cuprins viața politică și economică. Plămădite din două mentalități, două curente — al oamenilor vechi, al trecutului, al celor ce credeau că se vor menține încă, și acei ce luptă să întroneze cît mai repede noul regim social — fostul executiv și organele lui locale n-aveau sorți de izbîndă în situația în care instabilitatea și haosul cuprindea noi sfere, afectînd toate domeniile de activitate. Apatia, aproape că generală, intrigele celor dornici să ocupe funcții și corupția s-au întins într-o societate a freneziei liberaliste. Instabilitatea guvernamentală e și o urmare a lipsei unei forțe politice, sociale influente ce ar putea fi sprijinul de nădejde al puterii. E o stare ce n-a fost depășită. Așa că răsturnările de alianță vor continua. Guvernul Sangheli e un guvern provizoriu, o recunosc înșiși deputații agrarieni prin concursul activ al cărora a fost promovat actualul prim-ministru, orice altă candidatură fiind respinsă.
Ce ne propune, deci, prim-ministrul Sangheli? Programul de activitate a fost expus în linii prea generale, astfel că e imposibil de a face o concluzie fără a evita riscul de erori în aprecierea noului guvern. Din luarea de cuvînt succintă putem concluziona doar că direcțiile prioritare vor fi: luarea unor măsuri urgente pentru a nu admite agravarea de mai departe a conflictului armat din raioanele de est ale Republicii Moldova; determinarea căilor reale ale ieșirii din criza economică, politică și socială; elaborarea unui program complex care să conțină problemele strategice și tactice de dezvoltare a statului; elaborarea unui me[ca]nism eficient de punere [în] aplicare a legilor adopta[te]. Întrebarea e: în ce măsură vo[r] corespunde faptele și inten[ți]ile? Cît de receptiv va fi executivul la realitățile noastre grave? Cît de receptiv va fi față de reforme? Va depăși oare conservatorul Sangheli principiul jumătăților de măsură ce ne caracterizează? Nu ne vom pomen[i] în situația în care, făcînd pa[și] mici, starea de lucruri se v[a] agrava și mai mult? Or, fo[s]tul ministru al agricultur[ii] s-a dovedit a fi destul de prudent în promovarea reformelor, tolerant față de unele, delicat vorbind, încălcări d[e] lege comise de supușii să[i]. Urma, cred, să se facă lumină și asupra învinuirilor grave ce i se aduc dlui Sangheli.
Opinia publică judecă în contradictoriu decizia Parlamentului, atacînd-o însă am destabiliza și mai mult situația, ceea ce, inevitabil, ar conduce la o criză fatală. Explicațiile de bază ale acestui compromis care s-a produs nu poa[te] fi găsită decît în caracterul extrem de complex, adeseori contradictoriu și confuz, al vieții politice și economice care ne domină. Șansa guvernului nu e numai șansa puterii de stat, dar e și șansa noastră.
Astăzi legislativul urmează să confirme cabinetul de miniștri. Să sperăm că el nu v[a] face jocul partidelor politice, al grupurilor și grupulețelor, ci va da prioritate profesionalismului de care ducem lipsă, va porni de la interesele țării, ci nu de la cele ale grupurilor parlamentare, fie el[e] chiar și la fel de numeroase ca cel al agrarienilor.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 26 (117), 7 iulie 1992, pagina 2, coloanele —.
