— Stimate dle ambasador, în lumina ultimelor evoluții legate de situația din Transnistria ce ne puteți declara cu privire la efortul de soluționare pe cale pașnică a conflictului?
— Indiferent cum se desfășoară negocierile, unde se poartă convorbirile ori dacă ele au loc între doi, trei sau patru miniștri de externe, problema rămîne în esență aceeași. O soluționare pașnică a conflictului de pe malurile Nistrului presupune o primă și de neocolit condiție: retragerea armatei a 14-a din zonă. Nu este un lucru ușor, simplu, dacă ținem seama de specificul acestei armate, concepută ca o forță de intervenție extrem de mobilă a fostei Uniuni Sovietice, actualmente aflată în subordinea Rusiei. Armata a 14-a s-a implicat de la început în conflict, chiar dacă Iakovlev și Netkaciov n-au recunoscut acest lucru. Ea a dat sprijin separatiștilor, i-a tolerat pe cazaci și a intervenit apoi, pe față, cu tehnică grea de luptă, de partea smirnoviștilor. Ori de cîte ori vine vorba despre această armată se uită esențialul: este o armată străină, pe teritoriul unui stat suveran și independent — Republica Moldova, o armată care comite o agresiune de neiertat. La început, cînd s-a pus problema retragerii unităților militare sovietice din republica noastră și din celelalte țări desprinse din fosta U.R.S.S. — țările baltice, de exemplu, — noi am fost foarte înțelegători. Ne-am dat seama că plecarea militarilor și familiilor lor necesita un efort mare, locuri de muncă, apartamente, cheltuieli. De aceea am crezut că și în această chestiune trebuia să se dea dovadă de tact și răbdare. Dar armata a 14-a nu numai că nu s-a pregătit de plecare, dar a și intervenit în sprijinul separatiștilor rusofoni.
Opinia publică trebuie să știe că nu Moldova a agresat pe cineva, ci că ea este obiectul unei agresiuni. În presa rusească s-a făcut mare caz de o așa zisă «declarație de război» a președintelui Snegur. Este o interpretare tendențioasă, fantezistă, pentru că președintele nostru a spus cu totul altceva. Și apoi Moldova nici nu a avut armată proprie. Dar astfel de speculații nu fac decît să agite spiritele.
— Considerați că odată plecată armata a 14-a, separatiștii, fiind lipsiți de suport, chestiunea se va limpezi? Ei vor recunoaște suveranitatea Moldovei sau vor persista într-o politică irațională de desprindere din trupul Moldovei a raioanelor din stînga Nistrului? Conducerea de la Chișinău va negocia cu separatiștii sau va trata chestiunea ca pe una de ordin anticonstituțional și îi va aduce la ordine?
— Dumneavoastră ați spus că e o chestiune anticonstituțională. Nu cred că odată cu plecarea armatei a 14-a această situație ar trebui rezolvată doar prin metode administrative pentru că este creată o situație și trebuie să ținem cont de ea. Se impune să aducem lucrurile la o normă constituțională. Sîntem obligați să o facem și atunci trebuie să vedem în ce mod vom proceda ca să nu stîrnim alte împotriviri în Transnistria. Însă condiția numărul unu pentru rezolvarea situației este retragerea armatei a 14-a. Ne-om înțelege apoi, noi între noi, cum s-o facem, c-o fi o zonă mai liberă, că o fi altceva, vom vedea. Putem face orice, în limita Constituției și legilor republicii. Nu vom face însă altă Constituție ca pentru altă țară.
— Poate că într-adevăr în euforia succesului obținerii suveranității, limbii de stat și independenței, și pentru că Moldova a obținut în 2—3 ani ceea ce în urmă cu cîtva timp nici nu s-ar fi visat, au fost săvîrșite și unele greșeli. Și una dintre ele este dacă nu o anume indiferență, poate neînțelegerea specificului problemelor populației din stînga Nistrului. E vorba și de populația românească dar și de ceilalți locuitori din zonă, statorniciți acolo în timp, aduși prin politica centrului imperial. De aici, trebuie totuși plecat. Dar cum?
— Recunoscînd unele greșeli care au fost posibile, nu trebuie să ne ridicăm însă deasupra acelor probleme care au fost create de către cei din Tiraspol. Adică, înțelegem că, într-adevăr, au fost, poate, greșeli. Era inevitabil. Dar să nu se estompeze prin această recunoaștere cauzele ce au dus la situația provocată de separatiști, alimentată de anumite cercuri. Amintiți-vă de cazaci, de manifestațiile de la Moscova, în fața reprezentanței Republicii Moldova, de cei care au luat arme din depozitele armatei a 14-a. Noi nu am pus arma în mîna nimănui. Nici nu am avut de unde. Polițiștii noștri au fost cei maltratați, asasinați. Ei erau reprezentanții legali ai unui stat suveran. Sînt lucruri care trebuie să fie foarte clare, să nu căutăm acum greșeli, acolo unde nu sînt și ele să deturneze atenția de la natura conflictului. Noi o să fim iarăși acuzați pe nedrept, iar cei ce au ațîțat conflictul se vor folosi de acest lucru. Noi recunoaștem ca oameni cinstiți că au fost unele greșeli, dar asta nu înseamnă că separatiștii au fost corecți și trebuie să le cerem, tot noi, scuze. Nu-i așa?
— De fapt separatiștii flutură acest «pericol» al Unirii Moldovei cu România și agită populația rusă sau rusofonă căreia i se inoculează spaima că ar urma să aibă un statut subaltern de populație minoritară, discriminată. Eu cred că această românofobie este o atitudine întreținută, un fel de sperietoare care să agite spiritele și care are darul să deturneze atenția de la problemele reale, reforma, democratizarea, crearea unor structuri noi.
— Vedeți, eu cred că nimeni n-ar trebui să se angajeze în stabilirea unui termen. Cînd se va întîmpla Unirea? Nu știu dacă cineva va putea să spună cu aproximație cînd va avea loc Unirea. Va fi peste un an, sau poate peste mai mulți. Nu asta ar trebui să ne preocupe acum. Pornim de la o realitate. Acum avem foarte multe lucruri de făcut împreună, și România și Moldova. Noi ar trebui să ne integrăm în plan economic, cît mai mult în plan cultural, în toate domeniile de fapt. Și problema noastră ar fi ca să rezolvăm chestiunile fără de care, la o etapă anumită, nu poți să te gîndești la alte lucruri. Dacă noi sărim acum peste etape și trăim doar la modul emoțional, și vrem să declarăm o unire fără să facem anumiți pași necesari, înainte de a parcurge un anume […]
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 99 (17969), 16 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
