ÎNTREBARE: Domnule ministru, recent, într-un interviu acordat ziarului parizian «Le Monde», ministrul afacerilor externe al Federației Ruse, dl. Andrei Kozîrev, referindu-se la situația din Transnistria, a afirmat, printre altele că «este necesar ca Republica Moldova să se dezică de opiniile sale nerealiste. Eu nu înțeleg — a spus în continuare dl. Kozîrev — de ce Moldova trebuie cu orice preț să fie un stat unitar, în timp ce ea include asemenea regiuni ca Transnistria și Găgăuzia, cu o absolut altă istorie și altă componență demografică. Este necesar ca Transnistriei să i se acorde în etapa actuală un statut politic și juridic aparte, — în componența Moldovei, — deoarece acum nu există altă ieșire din situație. Pe viitor pot apărea alte soluții...» Vă rugăm să comentați aceste afirmații și puncte de vedere.
RĂSPUNS: Pozițiile exprimate de dl ministru Andrei Kozîrev nu constituie pentru mine o surpriză. Ele sînt, mai degrabă, o confirmare a politicii consecvente a cercurilor politice de la Moscova — de data aceasta, a Guvernului Federației Ruse, — pentru că dl Kozîrev angajează guvernul — de intervenție brutală în treburile interne ale Republicii Moldova, stat suveran și independent. Ignorînd realitățile, dl Kozîrev ne dă lecții de istorie și de politică și își permite chiar să stabilească o «soluție», nu întîmplător, cu cîteva zile înainte de sesiunea Parlamentului Republicii Moldova chemată tocmai să dezbată această problemă. Cu alte cuvinte, urmărește să golească de conținut dezbaterile și, prin pozițiile adoptate, dă instrucțiuni clare liderilor de la Tiraspol pe care îi tratează ca fiind subordonați Moscovei. Cum altfel pot eu, ca ministru de externe, interpreta faptul că liderii tiraspoleni sînt mai legați de hotărîrile Congresului al VI-lea al deputaților de la Moscova, de pozițiile și hotărîrile guvernului rus decît de propriile hotărîri, ca să nu mai vorbesc de cele ale autorităților legale, constituționale ale Republicii Moldova, singurele în măsură să decidă în această țară!
Domnul Kozîrev vorbește de istorie, dar uită să spună că trupele Rusiei țariste au ajuns în stînga Nistrului abia în 1792! Vorbește de demografie, ignorînd însă realitatea că moldovenii, cu 40% din populația din stînga Nistrului constituie grupul etnic cel mai numeros, în ciuda politicii de deznaționalizare forțată și de genocid dusă de imperiul rus și de cel sovietic, și că rușii reprezintă 23%, ocupînd locul trei, după ucraineni, cu 28%.
Este evident că presiunea politică pentru o soluție în primul rînd convenabilă Rusiei, nu populației locale, completează presiunea militară rezultată din implicarea Armatei a 14-a în conflict, din refuzul repetat al Rusiei de a negocia retragerea acesteia, ceea ce generează pericolul amplasării unităților rusești în lungul Nistrului!
Noi avem problemele noastre, ne ocupăm de ele și nu ne permitem să dăm altora lecții. Nu pentru că nu ne-am pricepe, nu pentru că nu am putea sugera că «soluția» preconizată de dl Kozîrev pentru Transnistria ar putea fi experimentată mai înainte în Osetia, în Tatarstan și în alte multe zone ale Rusiei, ci pentru că sîntem convinși că fiecare trebuie să-și rezolve propriile probleme, ținînd seama de interesele popoarelor lor.
După cum se știe, Parlamentul nostru are în vedere soluții realiste, democratice, care să pornească de la adevăratele realități, nu de la cele inventate, prin care să se acorde locuitorilor din stînga Nistrului o largă autonomie economică și administrativă, în cadrul Republicii Moldova unitare și nu «în componența» acesteia! Să nu uităm istoria recentă, faptul că formula «în componența Uniunii Sovietice» a dus la prăbușirea acesteia.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 79 (17949), 11 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
