Spectrul de opinii despre cauzele evoluției situației din zona de conflict militar a Republicii Moldova e extrem de larg și variat și, din păcate, cu foarte puține soluții viabile. Ideea cu dezangajarea forțelor, care pare să aibă cei mai mulți aderenți, ar fi o soluție, dar una care în primul rînd nu ar «soluționa», și în al doilea rînd reprezintă doar o distanțare a forțelor armate sau mai exact a armamentului greu, rămînînd însă pe poziții combatanți înarmați ușor și care se pot angaja mereu în hărțuieli ce vor conduce nemijlocit la readucerea, mai devreme sau mai tîrziu, sancționat sau nesancționat de instanțele oficiale, pe pozițiile de implicare a tehnicii grele retrase. Ideea tratativelor cu Rusia, cu posibilitatea acceptării de către aceasta a unor planuri ce i-ar prejudicia interesele (de fapt sînt?) reprezintă o iluzie atîta timp cît nu i se vor satisface condițiile. Nu dorințele, nu propunerile, nici sugestiile, ci anume condițiile. Și una din aceste condiții o constituie recunoașterea de către autoritățile de la Chișinău a independenței și a statutului de subiect autonom al formațiunii rezultate din manipulările Moscovei numită Republica Moldovenească Nistreană. Acceptînd în numele păcii (ce fel de pace poate fi una ca aceasta nu e greu să se vadă) o astfel de condiție. Dincolo de aparențe, partea chișinăuiană va recunoaște nu atît federalizarea, cît faptul că adevărata ei influență se termină la Varnița și la Nistru. Va fi o sursă de permanente tensiuni cu administrația părții adverse, care nu a arătat niciodată nici cel mai elementar respect părții adverse? Nu etse greu să ghicim răspunsul. Dar atunci se vor adăuga alți doi factori, de care pentru moment se face, paradoxal, abstracție. Va suporta la nesfîrșit, va admite la nesfîrșit populația românească din dreapta Nistrului să fie angajată în acțiuni care o condamnă mereu la suferință, sărăcie și în primul rînd la contribuții de sînge fără rost? Și un altul va fi factorul internațional. Se vor găsi mulți străini din conducerea statelor respective să trateze cu «un fel de stat», cu reprezentanții acestuia care nu dețin controlul deplin și necondiționat în formațiunea pe care se zice că o conduc? Și aici am dori să atragem atenția asupra unui extrem de primejdios fenomen pe care, prin asociație, l-am numi mioritism diplomatic. Deoarece avem într-adevăr nevoie de susținere — de una masivă și în primul rînd din străinătate — tratăm orice gest, orice semn de acest gen cu o mare, cu o foarte mare adesea doză de speranță, care pînă la urmă se dovedește zădarnică, iar atitudinea străină în care se investise atîta siguranță, prezentîndu-se în consecință fie ca element de simplă politețe diplomatică, fie ca unul de promisiune care nu obligă la nimic. Vă amintiți de situațiile cu diferiți reprezentanți ai S.U.A., care în aceeași zi promiteau sprijin Moldovei și în aceeași zi sau cel tîrziu a doua zi asigurau Rusia că va primi miliardul de dolari promis? Să nu uităm că, deși gest extrem de important, amendamentul Pressler, adoptat de către Congresul Senatului S.U.A. la 1 iulie curent, nu este decît o revoluție prin care se cere executivului S.U.A. «să îndemne prin toate mijloacele guvernul rus să-și retragă armata 14-a». Or, se știe că actualul, ca, de altfel, și precedentele guverne de la Moscova, se va lăsa extrem de greu rugat să renunțe la ceva. Cu atît mai mult cu cît, de fapt, grosul acestei armate a și trecut în cadrul formațiunilor militare din republica nistreană odată, firește, cu faimoasele tancuri cu turbopropulsie T-80, considerate drept armă secretă, cu enormul depozit de armament modern de la Cobasna...
Se speră că se va obține o dezangajare, o dezamorsare a conflictului. Speranța se bazează în special pe promisiunea Președintelui Elțin, pe angajamentele de soluționare pașnică asumate în repetate rînduri de Președintele Snegur. Este însă în favoarea realizării acestor deziderate situația reală, raportul de forțe din parlamentul, din anumite structuri statale și în primul rînd din cele implicate nemijlocit în conflict din Rusia? Vor accepta statutul de parte subordonată autorităților de la Chișinău structurile de la Tiraspol, după ce nu au făcut decît să-i opună mereu, la modul cel mai dur și mai agresiv? Este extrem de greu să se afirme ceva cu certitudine. Locotenent-colonelul A. C., militar de carieră, cu o experiență de 25 de ani în profesie, aflat pe platoul de la Coșnița, opina zilele acestea fără pretenția de a afirma un adevăr absolut următoarele: «Avem un termen de zece zile ca să terminăm războiul și să obținem victoria. Dacă în acest termen nu atacăm, nu dezmembrăm gruparea lor de criminali scoși din închisori și aduși pe poziții, mai tîrziu va fi imposibilă biruința, căci raportul de forțe se va schimba în defavoarea noastră».
Nu am atacat. Au mai rămas cîteva zile pînă la expirarea termenului. Acum, la trei zile după decizia de încetare a focului și de retragere a tehnicii grele, la Bender gardiștii continuă să atace din toate tipurile de armament de asalt, de-a lungul liniei frontului, partea tiraspoleană ignoră dispoziția de retragere a mijloacelor convenite. La ce va conduce utilizarea trupelor rusești, care reprezintă, de fapt, partea agresoare, pentru dezangajare? Experiența Karabahului de Munte și a altor regiuni atestă că nu a condus la nimic bun în direcția pacificării echitabile. Să nu uităm însă și faptul că totul se produce pe fundalul unor procese extrem de rapide de revanșare a forțelor conservatoare și proimperiale de la Moscova și al reducerii la tăcere a puținelor elemente cu adevărat democratice. Ne-am bucura la modul cel mai firesc, dacă s-ar obține o pacificare reală și operativă. Numai că orice pace adevărată și durabilă pentru a fi ca atare va trebui să întrunească cel puțin două condiții: să fie demnă și să excludă definitiv factorii ce ar putea s-o tulbure. Acordurile convenite, din păcate, nu garantează nici pe una. Iată de ce se cere să calculăm atent ce ne convine: o pace cu război periodic sau un război cu o pace durabilă. Să nu uităm că inamicul nu ne sînt rușii, ucrainenii, mancurții de dincolo ci elementele șovine, dornice de a reface imperiul terorii, care n-au cum să accepte dialogul sau respectarea obțiunilor pentru libertate ale cuiva. Anumite manevre — da. Dar vor fi fireștile manevre ale fiarei de pradă care ba se retrage, ba înaintează pentru ca, în consecință, să găsească poziția și momentul optim pentru un ultim salt... Semne de întrebare. Multe semne de întrebare. Dar și o certă nevoie de a fi extrem de atenți. Miza e prea mare: e viitorul nostru...
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 99 (17969), 16 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
