[…]schi — și în acest moment cumplit premierul Valeriu Muravschi prezintă demisia guvernului său. Ce fel de motive poate invoca? Doar că îi este frică să reziste presiunilor făcute de Moscova. Sau, poate că pur și simplu un Muravschi nu se va opune, niciodată, rușilor — este absolut nefondată. Nu aș vrea ca tocmai în capitala Țării să se uite de unde și în ce împrejurări ne-au fost schimonosite numele de familie, de botez, cîntecul, graiul și toate celelalte lucruri sfinte pentru orice popor. E posibil ca numele de familie Muravschi să fi fost «adaptat» de ruși de la românescul Mura, sau ar putea veni din polonă, nu asta contează, pentru că citesc în ziarul F.P.C.D., ȚARA din 16 iunie lista liderilor Frontului Popular din Tiraspol, care au fost arestați de mercenarii ruși, și dau cu ochii de numele Alexandru Leșco și Fiodor Petrov, despre care nici nu se știe dacă mai sînt printre cei vii...
Un Guvern incapabil să promoveze o reformă economică pe potriva timpului trebuie să plece. Guvernul Muravschi este incapabil să scoată republica din criză, deci...
Dar care alt guvern din țările est-sovietice, sau dintre cele din fostul lagăr a depășit criza moștenită de la înalt dezvoltatul?
Muravschi se teme de Moscova cum se tem românii de nepalezi, dar asta cît privește cetățeanul Muravschi. Premierul Muravschi, însă, nu poate să nu se teamă de Kremlin pentru că în acest caz s-ar considera mai puternic decît executivul lui George Buch.
Atîta timp cît în Rusia flacăra democrației se stinge lîngă un butoi explozibil de ideologie fascistă, întreg Occidentul cu N.A.T.O.-ul lui cu tot se va teme de Kremlin.
Guvernul Muravschi poate fi [s]acrificat. Această echipă inega[l]ică valoare are destinul ex-premierului Mircea Druc — atunci [u]ltimul a fost demisionat pentru [a] se demonstra că un alt premier [v]a accelera oprirea reformelor, [a]dică lucrurile (citește: kolho[z]urile) vor rămînea pe vechi, și magazinele vor fi pline; acum Muravschi trebuie sacrificat pentru a demonstra că un alt prim-ministru nu va desființa kolhozutile, iar economia va merge ca ceasul. Și în primul caz, și în cel de-al doilea aspectul politic nu a fost pus pe ultimul loc. Rămasă în istorie, demisia dlui Mircea Druc mă va preocupa mai puțin în rîndurile ce urmează, să vorbim însă de ceea ce se pune la cale la umbra secerii și ciocanului național. După ce Parlamentul a tăcut — este adevărat — aproape tot ce putea face din punct de vedere politic și legislativ în problema reglementării pașnice a conflictului din răsăritul Moldovei, chestiunea constituirii unui nou executiv va deveni primordială în următoarele zile. Dacă premierul va prezenta demisia în fața legislativului (deocamdată cererea a fost înmînată dlui Mircea Snegur) atunci noul cabinet va fi iarăși propus după următorul principiu: «creierul» partidului social-democrat, voturile președinților de kolhoz și a rușilor care-și iau revanșa în fața Frontului Popular. Deci, opera[ți]a va fi simplă: noul premier (Sangheli, probabil) nici nu va fi întrebat dacă va promova o politică de lichidare a kolhozurilor, nici dacă «vrea», vorba vine, să se unească cu România. Pe-al nostru steag e scris: nu, nu și iar nu! De altfel, pe steagul tovarășului Bondarciuk (ce greu se dă cu litere latine numele fostului secretar de ideologie) fîlfîia aceeași laconică și inspirată lozincă — net! O altă variantă a antecamerei comunismului va fi legată de candidatura tovarășului Petru Lucinschi, despre care «Argumentî i faktî» — publicație cu cel mai mare tiraj din lume — spunea că este varianta de rezervă a Kremlinului pentru Moldova. Fostul, poate chiar și actualul diriguitor al p.c., va promova firește, linia clubului parlamentar INDEPENDENȚA FEDERATIVĂ, denumire confirmată pe la 16 iunie curent de domnul deputat Lebedev, care a arătat de la tribuna centrală cursul spre o republică independentă federativă! Nu am nimic împotriva înaltului club, dar votarea hotărîrii Parlamentului din marțea trecută m-a pus pe gînduri — chiar și deputații din Tiraspol s-au pronunțat pro, în timp ce unii independenți încercau să falsifice rezultatele anunțate de numărători.
Ne-ar sta bine și cu un guvern de conciliere națională în care portofoliile de miniștri să fie oferite cu multă amabilitate criminalilor din raioanele ocupate. Dacă sărmanul ministru Safonov de la Tiraspol ar cădea de acord să fie ministru și la Chșinău, am putea face economii, domnilor deputați!
Guvernul Muravschi este mai bun decît guvernul Sangheli (un asemenea guvern există la ora actuală chiar în cadrul executivului oficial) și este și mai bun decît un guvern cu fața spre comunism. Niște remanieri de cadre, niște demisii separate sînt absolut necesare la ora actuală, executivul trebuie consolidat și împrospătat cu personalități capabile SĂ ÎNCEAPĂ o reformă economică radicală — dar asta ar fi, în primul rînd, o grijă și o misiune a Președintelui Republicii, pe responsabilitatea căruia a fost lăsată întreaga activitate a Guvernului din clipa cînd Parlamentul i-a acordat împuterniciri speciale. O paralelă cu situația din Rusia cred că nu ar fi în plus, chiar dacă aș îndrăzni să sugerez (nu în nume de rău), că dl Președinte este în drept să-și constituie o echipă nu conform poftelor politice și ideologice ale parașutiștilor de la Moscova, ci în funcție de capacitățile profesioniste ale candidaților. În cazul cînd superficialitatea bîlbîită va stopa oamenii devotați reformelor, Președintele, asemeni omologului său rus, ar putea pune problema organizării unui referendum de testare a electoratului în ce privește oportunitatea dizolvării înaltei adunări. Slavă Domnului, lege avem!
* * *
Cine a trecut printre rîndurile Parlamentului n-a putut să nu observe o rumoare oțărîtă a unei categorii de aleși ai poporului vis-a-vis de conducerea de vîrf a Republicii. Pofta vine mîncînd, zice proverbul românesc, dar mite cînd în preajma noastră se aude un ghiorlăit hulpav de foame colectivă (citește: de haită). Și atunci s-ar putea întîmpla ca onoratei și conjugatei asistențe să-i placă să înfulece din frumoasa, dar totodată bacanta, venala, și, scuzați, prostituata idee despre revenirea la regimul parlamentar de conducere — noua Constituție a Republicii Moldova va fi adoptată cu o simplă și deja formată majoritate revanșardă. No pasaran?
P.S.
Ultimele informații de pe front ne fac să sesizăm că, de bună samă, eforturile Parlamentului și a Comisiei provizorii conduse de Victor Pușcaș sînt inutile. Rușii au recurs la o farsă diplomatică pentru a-și consolida forțele militare. Dilema — ori cedăm Transnistria, ori o apărăm la modul serios — rămîne în vigoare. O confirmare edificatoare a celor spuse mai sus este și interviul lui Igor Smirnov «Ne considerăm independenți», publicat în IZVESTIA din 17 iunie curent în care se spune clar că «poporul (care? — n.n.) a devenit mai radical și insistă la ruperea definitivă a relațiilor cu Moldova». Adică, ceea ce a reușit să întreprindă Parlamentul nu este nimic altceva decît un castel de nisip...
În sprijinul argumentului că Smirnov are nevoie de timp pentru a-și regrupa forțele, cităm: «La ora actuală forțele armate ale Moldovei, concentrate în dreapta Nistrului au superioritate numerică de cinci ori mai mare în ce privește efectivul militar».
Comentariile rămîn pe seama istoriei.
P.P.S.
Un săptămînal de anchetă și informații?! (tot din București) publică în numărul din 8-14 iunie o dezinformare uluitoare: «În urmă cu cîteva săptămîni au fost capturați în zona Cocieri patru gardiști rusofoni. Unul dintre ei era ginerele dlui Pantoș, locțiitorul dlui Boris Muravschi, ministru adjunct al afacerilor interne de la Chișinău. Peste cîteva zile prizonierii au fost eliberați în urma intervențiilor dlui Antoci, fostul ministru de interne al Moldovei. La intervenția energică a ziariștilor de la SFATUL ȚĂRII, dl Antoci a fost destituit». Cu tot respectul față de Mihaela Onofrei, autoarea rubricii «Direct de pe front», care a riscat bărbătește intrînd în cuibul mercenarilor din Tiraspol, dar informația de mai sus nu are nimic comun cu realitatea. Pentru a demonstra cititorilor că printre polițiști sînt și trădători (iar astfel de cazuri au avut loc) ar fi fost necesară o documentare mult mai temeinică. Sînt sigur că dacă ziarista bucureșteană solicita o audiență dlui Boris Muravschi, o astfel de eroare regretabilă ar fi fost evitată. De altfel, Constantin Antoci este și la ora actuală în funcția de ministru de interne (d-lui face parte din cei patru miniștri care nu și-au prezentat demisia), iar publicația SFATUL ȚĂRII nici nu a încercat barem să «intervină energic» în scopul respectivei demiteri...
Sursă: Glasul, Nr. 25 (97), 19 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
