Reacția categoric negativă a liderilor separatiști la negocierile dintre dnii președinți Snegur și Elțin, declarațiile cum că Rusia a trădat interesele Transnistriei, iar continuarea războiului e cea mai reală perspectivă a trezit nedumeriri în cercurile democratice ale Rusiei. Pînă și programul informativ «Vesti» a transmis în nenumărate rînduri «prognozele militariste» ale lui Maracuța, ilustrîndu-le cu materiale filmate și comentate de televiziunea moldovenească. Astfel concluzionează «Nezavisimaia gazeta»: «Politicienii din Tiraspol singuri și-au închis calea spre pace. Transnistria a abrogat și încercările Rusiei să găsească soluția acestei probleme și s-a lipsit de susținerea sigură a unor cercuri oficiale din Moscova».
Maracuța, care și-a dat seama că a făcut o prostie cît dînsul de mare, s-a grăbit la Moscova ca să se dezvinovățească. La conferința de presă, care a adunat puțini ziariști și n-a fost practic deloc oglindită în mass-media, el încercă să-i convingă pe cei prezenți că nu dorește război, dar consideră mai oportun la moment tratativele în privința statutului Transnistriei.
De la unii ziariști am aflat că Maracuța a venit la Moscova cu un program diferit de cel propus de M. Snegur și B. Elțin de rezolvare a conflictului armat. Dar la conferința de presă Maracuța l-a făcut pe «tăticul marinimos», ce a venit la Moscova să-i viziteze pe gardiștii răniți. De ce mai fac alde Maracuța, Caraman conferințe de presă, dacă niciodată n-au spus cinstit la ce vin la Moscova și cu cine din persoanele oficiale se întîlnesc?
După «vizita informativă» a lui A. Ruțkoi la Tiraspol, acest lider a împărtășit soarta lui B. Elțin, A. Kozirev, nimerind în dizgrația smirnoviștilor. Schimbarea poziției lui Ruțkoi încearcă s-o explice și ziariștii moscoviți. Unii («Nezavisimaia gazeta») o văd în modificarea realității, ce a permis ca «doi lideri să găsească limbă comună în problemele principiale». Alții, printre care și «Kuranti», consideră că acesta e rezultatul unor convorbiri secrete de la Munchen. «Chișinăul era gata la compromis cu Moscova întrucît avea informație de la «bucătăria europeană» și își dădea seama că A. Ruțkoi nu va cere prea multe». În fond e expusă părerea opoziției cum că ajutorul economic dat Rusiei va depinde nemijlocit de politica ei în Transnistria.
L-am rugat să comenteze acest punct de vedere pe S. Iastrjembski, directorul Departamentului de informație și mass-media al M.A.E. al Rusiei.
— La Munchen atenția principală a fost acordată problemelor globale de supraviețuire a democrației în Rusia, a reformelor, problemelor datoriei Rusiei și a țărilor C.S.I. Apusului. Anume această întîlnire la nivel înalt s-a deosebit de altele prin faptul că acordarea ajutorului financiar nu a fost coordonată cu alte probleme politice, militare, economice. Aș considera lipsit de etică și necorect din punct de vedere politic examinarea situației din Moldova în lipsa Președintelui M. Snegur.
— Ce părere aveți despre declarațiile lui Maracuța în privința perspectivei continuării războiului?
— Aceasta e perspectiva pe care trebuie s-o evităm cu orice preț. Războiul e o cale nedemnă de un stat civilizat. M.A.E. al Rusiei va face tot posibilul pentru ca toate neînțelegerile să se rezolve prin metode politice, prin intermediul tratativelor, chiar dacă ele sînt anevoioase, necesită timp îndelungat și nu aduc efecte momentan.
— Cum credeți, prin ce se explică schimbarea la 180°, după părerea separatiștilor, a poziției lui A. Ruțkoi în această problemă?
— Ea exprimă poziția M.A.E. al Rusiei, care la rîndul său traduce în viață politica Președintelui B. Elțin. Președintele este persoana principală care determină politica externă a Rusiei. În ceea ce privește alți reprezentanți ai puterii de stat, ei pot să aibă punctul lor de vedere. Dar la urma urmei există procesul de coordonare a pozițiilor, este procesul de analiză a informației, este posibilitatea prognozării diferitelor variante. Cred că toate acestea au influențat asupra părtașilor metodelor de forță. În cele din urmă ne putem exprima doar satisfacția că conducerea Rusiei activează de pe aceleași poziții.
— Aici n-ar trebui să existe diferite păreri și totuși dl A. Kozirev nu e pe placul dlui A. Ruțkoi odată ce ultimul a cerut zilele acestea demisia ministrului de externe. Cum credeți, cît de influente sînt forțele care doresc demisia lui A. Kozirev?
— Acestea sînt forțele pe care A. Kozirev le numește «partidul războiului» și cărora nu le sînt pe plac reformele începute în Rusia. Ministrul de externe consideră că anume calea reformelor îi va asigura Rusiei loc sub soare, o va transforma într-o țară puternică, dar nici într-un caz în imperiu. A. Kozirev e figura cea mai potrivită pentru a fi ținta tuturor atacurilor împotriva direcției de democratizare a societății, inițiată de B. Elțin. Ministrul de externe are mulți răuvoitori, dar noi nu dramatizăm situația. Lupta politică prevede și astfel de metode perfide. Dar cît de influente vor fi forțele acestea, vom trăi și vom vedea.
În încheiere aș vrea să pomenesc încă un detaliu care, după mine, vorbește despre înclinarea barometrului opiniei publice rusești spre democrație. Sub titlul «Lebedinîi grai», «Nezavisimaia gazeta» de săptămîna trecută publică părerea criticilor despre cele mai interesante și cele mai proaste emisiuni de la TV. La rubrica «antieroul săptămînii» majoritatea l-au numit pe generalul A. Lebedi în toate emisiunile informative.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 102 (17972), 22 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
