«Mă numesc Constantin Cornescu. În zilele războiului de pe malurile Nistrului am condus un detașamanet de polițiști și voluntari de pe linia întîi Cocieri-Holercani și de pe capul de pod Chițcani.
Din primele zile ale aflării noastre pe poziții, am constatat că războiul pentru unii era mai degrabă o joacă de-a războiul: majoritatea funcționarilor din Ministerul Apărării Naționale cît și din Ministerul Afacerilor Interne erau străini sau mancurți. Ei nu înțelegeau nici o boabă în strategia și tactica războiului sau poate intenționat se făceau toate acestea: sufeream eșec după eșec.
Comandanții detașamentelor de polițiști și voluntari erau convocați la Statul Major foarte rar și atunci nu ni se spunea nimic concret. Cei de la Statul Major adesea erau băuți. În cele mai dese cazuri combatanților noștri le lipsea echipamentul necesar (cei de la M.S.N. erau echipați excelent). Ne lipsea și armamentul. Asistența medicală lipsea cu desăvîrșire.
Nu exista nici o coordonare dintre detașamentele noastre în timpul acțiunilor militare și ca urmare s-au înregistrat mulți morți și răniți.
Ce trezea nemulțumirea combatanților era faptul că în timpul succeselor noastre militare nu primeam susținerea necesară din spatele frontului sau ce e mai stupid primeam ordinul de retragere ca să dăm răgaz inamicului să se întărească. Ba se mai înregistrau cazuri cînd zile întregi nu ni se aducea apă și hrană, morții și răniții așteptau «urgența» cîte 2-3 ore și mai bine. În continuare mă voi referi amănunțit asupra activității de luptă de pe capul de pod Chițcani, unde m-am aflat între 22 iunie-3 iulie și 24 iulie-6 august a.c.
Atacurile asupra noastră cu aruncătoare de mine, dintre cele mai moderne, cu armament de tip «Alazan» și «Grad M-21» au continuat sistematic, de cîteva ori pe zi și noapte. Cele mai grele momente le-am trăit în seara zilei de 30 iunie, cînd am fost atacați cu mine în timpul cinei. Focul asupra noastră era corectat de un trădător moldovean din Chițcani cu ajutorul unei stații de radio. El a fost depistat de către băieții noștri chiar în timpul atacului și nimicit pe loc cu pumnii. Atunci au fost lansate asupra noastră timp de 30 de minute circa 200 de mine. Băieții din BSPDS sub conducerea colonelului Hămuraru spuneau că așa ceva încă nu s-a întîmplat de la începutul ostilităților. Cu ajutorul lui Dumnezeu și grație norocului în acea zi am avut doar un rănit și un contuzionat. Aceasta se datorează acțiunilor noastre organizate. Un pic mai tîrziu iarăși am fost atacați cu mine (circa 100) și în pofida faptului că în tranșee se aflau peste 300 de combatanți de-ai noștri, pierderi n-am avut.
În această situație era vădită indiferența comandamentului care se afla la vreo 40-45 km distanță de liniile de fortificații pe care le-am săpat după ingeniozitatea noastră doar cu hîrlețele și lopețele din dotare, de altfel foarte puține. Situația s-a schimbat spre bine cînd pozițiile noastre de pe linia I a frontului au fost vizitate de domnii Mămăligă și Levință care ne-au susținut moral și material. Lasa mult de dorit serviciul de recunoaștere, de multe ori eram nevoiți să-l efectuăm din proprie inițiativă. Deseori plecam în spatele inamicului riscînd cu viața și aduceam informația necesară. La sfîrșitul lunii iulie aveam posibilitatea să dezvoltăm cu succes operațiile militare și aveam toate șansele de-a impune autoritățile criminale de la Tiraspol să capituleze. Cînd spun acest lucru am în vedere instalarea pe pozițiile noastre a celor 10 tunuri cu rază lungă de acțiune (35-37 km), care puteau nimici lejer punctele strategice ale inamicului, în primul rînd locurile de dislocare ale unităților Armatei a 14-ea. Să nu uităm că pînă la Tiraspol erau doar 10-12 km. Repet, se puteau exercita presiuni asupra lui Smirnov, dar acest lucru nu s-a făcut deoarece trădarea rușinoasă era regizată probabil încă din 1989 cînd cu concursul Mosocvei și K.G.B., la cîrma parlamentului a fost numit un om devotat Rusiei. Dar despre acest lucru un pic mai tîrziu. Operațiile din 19-20 iunie de la Tighina și capul de pod Chițcani s-au realizat cu succes numai în cîteva ore și cu pierderi neînsemnate de către bravii băieți ai dlui Hămuraru, dar ce a fost mai tîrziu — cunoașteți cu toții.
Fiind pe poziții am observat că ostașilor le este insuflată dușmănia față de F.P.C.D. Aflînd că eu sînt membru al F.P.C.D. pe data de 26 iunie au încercat să mă lichideze. Gloanțele însă a trecut la vreo 30 cm lateral în momentul cînd mă aflam în tranșee. A doua zi a venit un tînăr și a recunoscut că a tras el, motivînd că detașamentul nostru le-a încurcat desfășurarea unei acțiuni de lîngă Chițcani. Să presupunem că a fost așa, dar de ce anume în mine s-a tras? Eu l-am iertat și i-am spus că la război totul se poate întîmpla. Despre acest caz n-am raportat nimănui, deoarece știu că băieții erau înrăiți și prostiți de absurditatea acestui joc «de-a războiul». Cînd frații tăi de sînge mor răpuși de gloanțele dușmanului, iar ei luptau avînd în dotare un pistol-automat la 4 inși, cum s-a întîmplat în noaptea de 13 decembrie 1991 la Dubăsari. Ei spuneau că F.P.C.D. e vinovat de declanșarea războiului. Anume așa li s-a insuflat. După cîteva zile de luptă în comun băieții au înțeles adevărul, deoarece deseori mă chemau să le explic unele lucruri. Foarte nemulțumiți erau de parlamentarii care nu fac față lucrurilor. Ziceau că ei trebuie trecuți ca la strunga stînei, lăsînd «să pună țara la cale» numai vreo 80-100 de deputați, iar cei care chefuiesc zi și noapte în «Codru» pe seama bietului țăran basarabean trebuie trimiși înapoi la lucru. Ei sînt acei nerușinați care și-au făcut diplome pe sudoarea țăranului istovit, iar acum tărăgănează realizarea în viață a legii cu privire la privatizare, storcînd milioane de bani, iar la momentul oportun își vor însuși toate bunurile și mijloacele materiale.
Să vedem însă cum am fost trădați și care sînt cauzele acestei grave trădări. Tovarășul Mircea Ivanovici Snegur a fost numit de către C.C. al P.C.M. în funcția de președinte al prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. în 1989 după scenariul elaborat la Moscova și cu concursul K.G.B.-ului sovietic. Aceasta se explică prin faptul că era un «om de nădejde» — era căsătorit cu o rusoaică (aceasta este o tradiție a comuniștilor pentru a demonstra că sînt internaționaliști), devotat partidului comunist, era puțin inițiat în politică (era secrat al C.C. al P.C.M. responsabil pentru agricultură). Cine este M. Snegur eu am înțeles încă atunci, în 1989, cînd în timpul sesiunii fiind întrebat dacă «moldovenească» și româna e una și aceiași limbă, dumnealui a răspuns «că trebuie să mă consult cu specialiștii». Și aceasta se întîmpla după doi ani de discuții aprinse la TV și radio, în presă, după conferința internațională de la sfîrșitul anului 1988, unde s-a spus clar că există doar limba românească, așa-zisă «limba moldovenească» este o invenție comunistă! E bine știut și faptul că la plenara C.C. al P.C.M. unde s-au pus în discuție vestitele teze, M. Snegur a votat împotriva limbii de stat și grafiei latine. Dl M. Snegur și-a adus contribuția (uneori decisivă) și la:
1. tărăgănarea intenționată a adoptării legii cu privire la formarea Armatei Naționale;
2. destituirea neconstituțională din post a dlui M. Druc;
3. lichidarea batalionului «Tyras-Tighina»;
4. eliberarea samavolnică din închisorile de la Chișinău a lui Smirnov și ai altor criminali de stat;
5. lăsarea fără pază a hidrocentralei de la Dubăsari;
6. atitudinea iresponsabilă față de soarta secției de poliție de la Dubăsari;
7. dotarea proastă cu tehnică militară a armatei naționale;
8. retragerea intenționată, prin ordin de sus, a combatanților noștri în momentele cînd aveam succese pe cîmpul de luptă;
9. prezența mancurților și străinilor în Statul Major al armatei și poliției;
10. destituirea din posturi a generalului Costaș și a colonelului Plugaru;
11. introducerea în republică a unor noi forțe ale armatei rusești de ocupație pe lîngă efectivele Armatei a 14-ea;
Și la sfîrșit aș vrea să-i adresez cîteva întrebări tovarășului Snegur.
1. Cum de vi s-a ridicat mîna să ciocniți paharul cu șampanie cu Elțin și ce e mai scîrbos, cu criminalul Smirnov, atunci cînd bravii moldoveni cădeau cu zecile la Tighina, secerați de către mercenarii și ostașii ruși?
2. Cum de citați din Sfînta Scriptură și faceți referiri la Ștefan cel Mare și Sfînt, cînd intenționat ați adus la măcelul sîngeros al neamului nostru, la batjocorirea mamelor, fiicelor, surorilor și soțiilor noastre de către elementele criminale ruse, ca apoi să ne trădați și să închinați Moldova Rusiei?
3. Cum de ați putut face nunta fiicei dvs. în ziua de 6 iunie 1991, atunci cînd se comemorau 50 de ani a genocidului comunist asupra neamului românesc din Basarabia?
La urmă îmi permit să vă dau un sfat: DEMISIONAȚI din postul pe care îl ocupați împreună cu toți miniștrii și toți parlamentarii. Cît nu-i tîrziu».
August 1992
Sursă: Țara, Nr. 35 (105), 25 august 1992, pagina 2, coloanele —.
