Malul stîng al Nistrului cunoaște vremuri de restriște: opoziția de miting a evoluat în opoziție armată. Cauza primară, consideră liderii tiraspoleni, descinde către anul 1989 din momentul adoptării legilor «Cu privire la limba de stat» și «Cu privire la drapelul de stat», în primul caz prevăzîndu-se revenirea la grafia latină, iar în al doilea - folosirea drapelului de stat al României, adică a tricolorului. Drept consecință, grevele organizate într-o serie de orașe transnistrene, precum și la unele întreprinderi și instituții din Chișinău, aveau un substrat politic și nicidecum interetnic. Tovarășii transnistreni întotdeauna au fost pe deplin conștienți de acest fapt, mai continuînd încă, cu toate acestea, să-și facă o îndreptățire în fața comunității mondiale din grija pentru populația rusofonă din Moldova. Însă evenimentele ce au urmat au demonstrat contrariul, și anume: inventatul conflict interetnic de la bun început a fost orientat spre o opoziție politică ca încercare de a păstra ideologia bolșevismului în condițiile ofensivei pieței. Cînd a devenit dificil a împăca ideologia cu procesele economice obiective și, în particular, cu liberalizarea prețurilor, conducerea Tiraspolului și-a îndreptat armele spre malul drept, folosind drept pretext ideea unirii cu România, lansată de F.P.C.D. Ordinarul truc cu dedesubturi naționale și de data aceasta a servit unor obiective politice. Utilul bolșevismului, camuflat în timp, ieși la iveală, împingînd, ca de obicei, populația spre secesiune. Mîna inconfundabilă a comisarilor și cekiștilor se face tot mai simțită în acțiunile unor asemenea salvatori ai idealurilor revoluționare ale marxism-leninismului ca Smirnov, Andreeva, Maracuța, Rîleakov, Finaghin, Safonov, Kogut ș.a.
Netolerarea fățișă a opoziției de către pseudoguvernanți, jocurile de-a referendumul în alegerile președintelui pretinsei republici moldovenești transnistrene, nerecunoașterea altor modalități de gîndire, impunerea mult trîmbițatelor idealuri ale socialismului alcătuiesc doar o parte din procedeele aplicate la așa-zisa consolidare a locuitorilor de pe malul stîng. Ce poate fi mai rușinos și mai neomenește decît încercarea liderilor transnistreni, care profesează mentalitatea de cavernă a adepților luptei de clasă, de a menține cu ajutorul minciunii o anumită parte a populației în chingile urii față de tot ce-i românesc și de a învrăjbi în acest fel oamenii! Continuînd să manipuleze opinia populației înșelate și dezorientate din stînga Nistrului, tovarășii de la conducerea așa-numitei republici moldovenești transnistrene insistă asupra recunoașterii independenței și suveranității acestei pseudoformațiuni statale.
Mă rog, se poate scuipa pe normele dreptului internațional, însă cine va permite revizuirea hotarelor în cadrul Europei și care națiune din Transnistria are stringentă nevoie de autodeterminare? Dacă este vorba despre autodeterminarea bolșevismului, mă îndoiesc ca el să se limiteze la granițe fizice, cînd contează mai întîi și-ntîi sfera de influență ideologică. De aici și tentativele disperate de a supraviețui cu orice preț, adică: «Socialismul sau moartea!»
Dar cum ar mai putea supraviețui bolșevicii în Transnistria după puciul vădit, îndreptat împotriva conducerii legitime a Moldovei, alese de către întregul popor, care militează pentru integritatea teritoriului în cadrul recunoașterii internaționale și al intrării în O.N.U.? Cine-i va ierta pe răzvrătiții care au angajat cazaci în calitate de mercenari pe teritoriul unui stat suveran? Cine jinduiește sîngele și amarul majorității locuitorilor de pe malul stîng al Nistrului?
Agonia regimului totalitarist și-a găsit reflectare în sîngele vărsat din vina conducătorilor Tiraspolului. Încercarea de a împinge populația spre un război civil s-a lovit de nedorința Guvernului Moldovei și a Președintelui ei, dl Mircea Snegur, de a soluționa un conflict politic pe cale armată. Ațîțarea isteriei marțiale de către mijloacele de informare în masă din Transnistria are un efect contrar: oamenii le întorc spatele liderilor, care, nemaiștiind încotro s-o apuce, își pierd mințile. Gardiștii și detașamentele muncitorești de autoapărare devin o sperietoare revoluționară pentru cetățenii pașnici. Despre conflictul interetnic și eventuala românizare se vorbește tot mai puțin. Cu fiece zi devine tot mai evidentă lipsa de perspectivă a existenței regimului bolșevic în Transnistria. Speranța că România se va amesteca în conflictul dezlănțuit și își va trimite armata să lupte în Transnistria, a rămas doar o speranță. Tentativa de a o face pe mucenicii întru cauza lui Lenin și a P.C.U.S. în ochii popoarelor C.S.I. și ale comunității mondiale a suferit eșec. Prudența politică a Chișinăului a dus la aceea că toate visele Tiraspolului la dezlănțuirea unei confruntări militare de proporții în numele ideii socialiste și al revenirii la trecut se năruie. Pînă la înăbușirea piciului bolșevic din Transnistria a mai rămas un singur pas.
Tăcerea Rusiei și Ucrainei (cu excepția M.A.E.) în legătură cu evenimentele de pe malul stîng al Nistrului nu poate dura la nesfîrșit, ea stîrnind nedumerirea nu numai a membrilor C.S.I., dar și a altor state ale lumii. România s-a pronunțat deja împotriva acțiunilor puciștilor transnistreni și a insistat asupra soluționării pe cale politică a conflictului. Cu toate acestea, cuvîntul hotărîtor rămîne să-l spună Ucraina și Rusia. De principialitatea și solidaritatea lor ca membri cu drepturi egale ai comunității depinde eficacitatea măsurilor ce urmează a fi luate spre a pune capăt intervenției cazacilor ruși în opoziția politică dintre pseudoliderii pretinsei R.M.N. și conducerea Moldovei, recunoscută de comunitatea mondială. Consider că Transnistria răzvrătită ar trebui urgent strîmtorată prin sancțiuni economico-financiare, suspendîndu-se furnizarea de materii prime, utilaje, piese și materiale energetice pentru întreprinderile și organizațiile din Tiraspol, Bender și Rîbnița. Băncile din Ucraina și Rusia trebuie să înceteze finanțarea pseudostructurilor transnistrene, suspendînd conturile și creditele respective.
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 27 martie 1992, pagina 2, coloanele —.
