Acesta ar fi apelul Parlamentului R.M. și al președintelui Mircea Snegur către toți românii din stînga Nistrului, atunci cînd un grup de partizani bolșevici, parașutați la Tiraspol și susținuți de hoarde căzăcești, pradă și ucid în Transnistria pe frații noștri de sînge și pe cei care le vin în ajutor. Înmormîntăm aproape în fiecare zi pe cale pașnică, exact ca în 1940, oameni cu totul nevinovați, care nu doresc altceva decît să trăiască la ei acasă, pe un pămînt care încă n-a fost furat cu totul.
Impotența politică și diplomatică a unor parlamentari infatuați e de-a dreptul înspăimîntătoare. Trufia lor însă nu are margini. Ambițioși și agresivi, ei violează cu hărnicie microfoanele parlamentului, considerînd că fac acest lucru tot pe cale pașnică. Sînt mulți, din păcate, asemenea «urmași ai Romei» care se întrec (mai ales cînd în sală e prezentă TV) într-o vorbalistică modernă cu miros de kolhoz fruntaș. Și fiind, deci, mulți, ei se cramponează în tot ceea ce fac, considerînd că au un scop nobil și se află în relații de pură camaraderie și parteneriat.
Iar în Transnistria continuă să se verse sînge nevinovat. Analizînd situația creată aici în ultimul timp, te gîndești fără să vreai la faptul că această zonă a Moldovei se transformă tot mai mult într-o colonie post-comunistă, unde își găsesc azil din ce în ce mai multe mamifere purtătoare de drapele roșii cu seceră și ciocan. Aducînd de la morga lui Lenin din piața roșie lighene cu idei proaspete, separatiștii și acoliții lor le împrăștie prin cîmpiile noastre și le toarnă pe cale pașnică în Nistrul poluat, rămînînd cu grija la roadele viitoare.
În asemenea condiții parlamentele rus și ucrainean scot din cînd în cînd cîte un lacăt de la gură, oferindu-ne astfel bombonele de speranță într-un viitor suveran și independent.
Se pare că atunci Parlamentul nostru rămîne oarecum satisfăcut, socotind că separatiștii se vor liniști măcar pentru o habă de vreme.
Dar numaidecît vestea unei noi provocări umple din nou casele noastre îndoliate și atunci parlamentul și guvernul Republicii difuzează noi declarații de protest, condamnînd pe cale pașnică și cu toată hotărîrea acțiunile măcelarilor ruși.
Acestor domni pacifiști vrem să le amintim cîteva cuvinte ale unui adevărat bărbat al neamului, rostite la 28 iunie 1940, cînd rușii ne-au ocupat, tot pe cale pașnică. Deci iată ce a spus la Radio București pe atunci încă generalul Ion Antonescu:
«Români! În aceste ceasuri de zdruncinare a României și de sfîșiere a Neamului, am luat conducerea statului. Un trecut grav și dureros s-a închis. Peste el nu voi trece vălul uitării, ci al dreptății.
De azi înainte trebuie să salvăm Statul și Națiunea... Națiunea noastră trebuie să-și dovedească prezența în istorie.
Cu credința în Dumnezeu și Sfîntul drept al Neamului, [î]nainte la datorie!..»
Mesajul acesta îmi inspiră [î]ncrederea că în pofida tuturor ideilor [a]ntiunioniste vehiculate de oficialități, [de]grabă, totuși, vom fi o Țară, un Neam [ș]i un Pămînt...
Și la altceva m-am mai gîndit [a]scultîndu-i pe mulți deputați. Că [av]em un parlament șchiop. Ei bine, [ș]chiop mai treacă-meargă, dar dacă [m]ai are un singur picior, vorba lui [Fă]nuș Neagu? Atunci e mai trist, cu [m]ult mai trist. Mă consolez însă avînd [de]plina certitudine că unul a fost pier[d]ut pe cale pașnică.
[N]u prea de mult discutam cu un [pa]rlamentar, șef al unei comisii per[m]anente. Întrebat de ce forul legislativ [e] lipsit de curaj și în majoritatea [ca]zurilor chiar dă dovadă de inerție în [re]zolvarea problemei Transnistriei, el [mi]-a răspuns pe un ton pretins serios, [da]r și cu note de umor, astfel ca să pot [în]țelege și eu că domnia sa are în osu-i [cev]a din măduva neamului Caragiale:
- Păi rezolvați problemele și voi, [GL]ASUL NAȚIUNII, ȚARA, cu tot cu [op]oziția voastră!
- Bine, dar nu avem nici armată, [nic]i securitate, nici poliție...
- Atunci stați în banca voastră și [nu] vă băgați nasul unde nu vă fierbe [oal]a!
Abia atunci am înțeles de ce în parlament se eludează cu atîta ușurință și iresponsabilitate adevărul, iar Transnistria a devenit pentru cazaci și separatiști obiect de împilare a băștinașilor.
Expresia «Să rezolvăm toate problemele dificile pe cale pașnică» a devenit un slogan pe care cu cît îl înțelegem, cu atît mai mult îl respingem, pentru că ideea nu poate prinde acum cînd mai continuă să fim batjocoriți în propria casă de niște venetici. Cum poți să creezi una după alta comisii de conceliere care să poarte tratative cu pirații de la Tiraspol? Dar oare crearea acestor comisii n-ar însemna de facto recunoașterea de către noi înșine a republicii-fantome? Alte state civilizate din C.S.I. nu poartă nici un fel de tratative oficiale cu smirnoviștii, ca să nu mai zic de guvernele europene, un pic mai civilizate decît al nostru. Chiar și secretarului de stat american Baker nu i-a dat prin cap măcar să se deplaseze pînă la Tiraspol, să întreprindă și el ceva pe cale pașnică.
Ce să mai vorbim, efervescența parlamentului chișinăuian și obrăznicia Tiraspolului cu Smirnov și Andreeva în centrul universului atît de strîmt pentru separatiști, sînt de prea puțin folos pentru mamele care și-au pierdut copiii, pentru soțiile care au rămas tinere văduve, pentru feciorii și fiicele care și-au pierdut tații. Iar lumea noastră tot mai des vorbește, mai ales la țară, după ce a obosit de căi pașnice și declarații oficiale de protest, despre politica nehotărîtă a parlamentului și guvernului, incapabile la ora actuală să-și apere cel puțin compatrioții de pe teritoriul Transnistriei colonizate.
Evenimentele stresante, deci, din stînga Nistrului se derulează în continuare cu aceeași repeziciune, tot mai multe cruci ale românilor basarabeni împușcați din spate și drept în față vin să străjuiască mormintele celor uciși.
Deci să murim cu toții pe cale pașnică! În ce privește protestele oficiale, ele... vor urma neîntîrziat.
Sursă: Glasul, Nr. —, 20 martie 1992, pagina 3, coloanele —.
