De altfel, vecinătatea cu slavii răsăriteni, mai ales cu rușii, pe tot parcursul istoriei ne-a adus numai neplăceri. Dacă ne urmărim istoria neamului și a plaiului, chiar de la începutul erei noastre (istoria cea adevărată, nu cea falsificată și impusă cu sila de pseudosavanții comuniști, care în ultimele decenii le-au tot intoxicat generațiilor actuale rațiunea și sîngele), ne dăm lesne seama cîte am avut de pătimit în urma invaziilor slave. Nu vom găsi în această istorie momente decisive, cînd aceștia ar fi venit la noi cu intenții dezinteresate, frățești. Chiar și în exemplul cu Dimitrie Cantemir, care nutrea mari speranțe și dragoste curată în relațiile cu marele Petru I, după cum aflăm, nu s-a manifestat la fel și viceversa. Sau chiar și în celălalt exemplu cu lucoarea, ce ne venea de la răsărit ne dăm seama că această «lucoare» ne-a eliminat pînă la urmă grafia noastră latină. Mai ales, din biserici.
Dar noi i-am iubit întotdeauna pe Lermontov, Tolstoi, Dostoievski, Esenin, Ahmatova, Bulgakov... Și-i iubim și acum. La fel ca și pe Ceaikovski, Șostakovici... La fel ca și pe Repin, Șișkin, Aivazovski... La fel ca și pe Pușkin, a cărui amintire i-o păstrăm cu destulă pietate și omenie. Cu toate că ne-a cam feștelit și el și ne-a ponegrit, călcîndu-ne sfîntul pămînt.
«Fericirea generală» a anilor sovietici o cunoaștem cu toții. Mulți dintre noi am îndurat în acești ani din plin. Război, foamete, deportări colectivizare, alte tot felul de represalii...
Acum ne-au venit și cazacii de pe Don. Ce caută ei la noi? E o întrebare, pe care și-o pune toată lumea, fiecare om cu mintea sănătoasă.
Și ce o fi însemnînd cuvîntul «Kazakui, kazakui!...», îndemn pe care i l-a adresat unui mercenar nevastă-sa și despre care chiar el, mercenarul cazac, a povestit cu multă mîndrie și trufie, în fața camerei de luat vederi? Un coleg zicea: «Să mă tai că nu pricep ce-o fi însemnînd această frază — ucide, violează, distrează-te, pradă, scîrnăvește?...» Nu știu nici eu, dar ne cam arată realitatea ce înseamnă «Kazakui, kazakui!...» Dacă ar mai fi bătrînul șolohovist Șciukari poate ne-ar explica. Dar și așa ne dăm seama: la sigur că înseamnă banditism de drumul mare, invazie canibalică, dezmăț ucigaș.
Cazacii, cică, apără interesele nu știu căror ruși. Ale rușilor-smirnoviști? Ale rușilor-galinaandreeviști? Ale rușilor-comuniști? Ale rușilor-colonizatori de după război?
Altceva e clar: prezența pe plaiul nostru a cazacilor mercenari de pe Don și faptele lor sîngeroase nu ne vor spori nouă, adevăraților stăpîni ai acestui pămînt strămoșesc, dragostea față de ruși. Căci, oricît ne-am strădui, faptele rele nu le poți uita. Iar rău e foarte ușor a face...
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 2 aprilie 1992, pagina 3, coloanele —.
