Tiraspolul ar putea fi comparat acum cu un cuib de viespi, pe care, odată cucerind o rădăcină de sub gard sau un colț de streașină, nu le mai poți scoate de acolo, decît stropindu-le cu benzină și dîndu-le foc. Pretutindeni — numai gardiști, cazaci, alte soiuri de mercenari, cu pistoale automate și mitraliere, pe care nu le lasă nici cînd își servesc prînzul gratuit în ospătării sau restaurante. Mișună ca viespile, gata să-l încolțească pe oricine.
Doamna Maria Lungu, directoarea unicei școli moldovenești din oraș, și domnul Ion Iovcev, inspector școlar la Slobozia, zilele acestea au fost invitați la direcția învățămîntului public, situată în casa sovietelor din Tiraspol. Motivul: prima își dădea demisia din funcția de director, al doilea era de acord s-o preia.
S-au prezentat fără întîrziere. Nici n-au început bine să intre în discuție cu Chiril Popa, inspector la secția vizată, că și-au făcut apariția doi vlăjgani în civil, cerîndu-le invitaților să prezinte documentele de identitate.
— Eu sînt directoarea...
— Fosta directoare, o corectară grosolan vlăjganii.
— I-am invitat pe tovarășii...
— Domnii, nu tovarășii! îi reproșară vlăjganii și inspectorului secției tiraspolene.
Și tot atunci cei doi invitați se pomeniră înhățați de gulere și îmbrînciți pe tot coridorul, apoi pe scări în jos pînă la etajul întîi al casei sovietelor, de unde au fost izbiți pe ușă de mai-mai să spargă asfaltul cu nasurile, după ce mai mirosiră și țeava mitralierei gardistului de pază.
Era ziua în amiaza mare și lumea se adunase în jurul învățătorilor ca la urs. Dar nu prea au fost compătimiți. Și nici apărați. Căci vlăjganii le mai strigau din urmă:
— Svoloci, narodnofrontiști!..
Nu arareori la Tiraspol aceasta e de ajuns ca să fii condamnat de toți.
P.S. Onorariul ce mi se cuvine rog să fie lăsat în fondul redacției.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 2 aprilie 1992, pagina 3, coloanele —.
