Seismul de marți ne-a amintit încă o dată că oricît de bravi am fi, pînă la urmă toți rămînem robi ai stihiei naturii. Tot astfel omul e și rob al propriei furii. Zicea Marin Preda: toți oamemii, nu numai rușii, se nasc cu puțin nihilism în ei: este partea de revoltă irațională a ființei umane împotriva puterii condițiilor care o înlănțuie încă din fașă și nu o eliberează decît în moarte.
Eram convinși pînă mai deunăzi că tot ce se întîmplă în Transnistria noastră e un subconștient al celor sosiți de pe meleaguri străine, al celor ce nu ne posedau limba și care, la un moment dat, s-au văzut nevoiți să o însușească, să-și aplece urechea la durerile acestui popor. Odată cu sosirea mercenarilor cazaci, însă, toate aceste iluzii s-au spulberat. Ceea ce se întîmplă acum, e o crimă. Sînt criminali acei ce au pus mîna pe armă.
Oricum, și băieții noștri sînt înrăiți. Dar e o furie de altă natură. O furie de răspuns la crimele săvîrșite de venetici, la condițiile în care sînt nevoiți să lupte.
Aici, la Corjova din preajma Dubăsarilor, linia de foc trece chiar prin centrul satului. Din cînd în cînd mai apare cîte un om pe străzile pustii și, cu pași grăbiți, se ascunde după vreo portiță.
Polițiștii de pe linia de foc sînt zgîrciți la cuvinte.
— Cu noi vorba e scurtă, mi-o reteză unul din ei. O să discutăm mai agale pe urmă, după ce vom învinge.
Așa, supărați cum erau, nu uitau să ne avertizeze: aplecați-vă mai jos. Pentru orice eventualitate...
M-au rugat să nu le scriu numele. Pentru că ei nu pozează în fața ziariștilor. Ei luptă.
La sectorul Cocieri-Corjova, după decretarea stării excepționale, împușcăturile n-au contenit.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 47 (17917), 3 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
