Ștefan Vodă, prinzînd de veste, le-au ieșitu [în]ainte la o dumbravă, ce se chema la Lipniți, aproape [de] Nistru; și s-au lovitu cu oastea sa, august 20; și [dî]nd războiu vitejește, l-au risipitu și multă moarte [și] pierire au făcut într-înșii și pre mulți i-au prinsu […]i și le lua tot pleanul...»
Grigore Ureche «Letopisețul...»
[Dum]brava Lipnicului,
[Leto]piseț de istorie străbună,
[…] în clopotele arborilor săi
[…] și cetăți, cărora și astăzi le spunem
[…]ia, Baia, Vaslui, Valea-Albă,
[Cod]rul Cosminului... Pădurea ce din oase plînge și cîntă
[…] viața dreaptă și lungă
[…] Ștefan voievodul. A lui Ștefan sfîntul...
[Șt]efan cel Mare și Tînăr
[S]tejarii Lipnicului și astăzi vorbește,
[…]bește cu sufletele păsărilor,
[…]etînd numele bărbătești ale răzeșilor.
[Dum]brava Lipnicului,
[…]itînd nici astăzi sîngele războaielor,
[…] coșmaruri cu tătari în evadare,
[…]zdrențe de muguri atîrnînd între arșiță și ploaie.
[S]tejarii Lipnicului
[…]e creangă e ca tăcerea aspră, de-o clipă,
[Fiin]dcă creanga de aici
[…] firul de iarbă, iarbă cu rădăcină voinică
[N]u știe să se rupă,
[…] vrea să unească steaua lui Eminescu
[…] frunza teiului, cu frunza stejarului, nucului.
[Dum]brava Lipnicului
[…]e satele din jur de tare dedemult coboară
[S]ub cerul caselor,
Sub cerul roșu și violet —
Pe sub amintirile uriașe
Ale semințelor prea mult înroșite,
Din care cresc pe vîrfuri de dealuri
Dealurile amurgului și dealurile răsăritului,
Crește aripa înrourată a privighetorii
Și aripa galbenă a spicelor
Că anume cîmpul la noi
Ne învață să fim ca și dînsul deschiși la suflet și sinceri.
Dumbrava Lipnicului
De Ștefan Vodă a fost salvată,
De holda de alături,
De holda din marginea lumii și a satului,
De baladele ce de cînd sînt arborii
Par a fi cu mult mai bătrîne, —
Cu ele se duc mai departe
Zilele lacrimii, zilele stelei, zilele fîntînii.
Astfel dintr-o simplă frunză
Se naște pădurea căruntă a cîmpenilor
Pentru ca umbra lui Ștefan
Statornicia să și-o însemne.
Dumbrava Lipnicului
Miroase a cadavre stranii de rouă,
A lacrimi de gheață, mult prea reci.
De la una mie patru sute șaizeci și nouă
Miroase în aer a case pietrificate,
Pe care a crescut cuvîntul,
Cuvîntul lui Ureche cronicarul
Care ne-a lăsat nu numai pe un secol de izvodire sfîntă
Tihna caselor, tihna ierburilor
Ce o cunoaște chiar și o filă de carte,
De pe care se aude teiul nou-născut
Și teiul cel mai bătrîn ce nu se teme de moarte.
Dumbrava Lipnicului
E un peisaj cerului atît de aproape,
Fiindcă scoicile verzi din ramuri
Apele subterane le caută, le caută și le dezgroapă.
Noi dezgropăm sufletul istoriei
Ca pe-o amintire cu zbor de luminare,
Ci viața arborelui nou-născut
Depinde și astăzi de pașii lui Ștefan cel Mare.
Pașii lui Ștefan, fără de istov,
Salvează tot alte și alte glasuri dintre umbrele de scuturi,
Pentru ca noi să trăim și mîine
Destinul nepoților, destinul pămîntului, destinul trecutului.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 1 iulie 1992, pagina 3, coloanele —.
